ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1965/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 6353 din 9 august 2016, Judecătoria, sectorului 6 București, secția civilă, a admis cererea de întoarcere a executării silite formulată de SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, pe care a obligat-o să achite reclamantei suma de 523,67 RON reprezentând suma executată silit în dosarul de executare nr. x/2014 al BEJA B.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 117 A din 18 ianuarie 2017, prin care s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțate de judecătorie.

Competența soluționării recursului declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA. - înființată prin reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R. SA) -prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva acestei din urmă decizii a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 476 R din 9 octombrie 2017, reținându-se în motivarea soluției incidența dispozițiilor art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, Ia data de 20 noiembrie 2017.

Prin rezoluția din 22 noiembrie 2017, s-a fixat termen la 6 decembrie 2017 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, pe care o va admite, având în vedere următoarele argumente:

În primul rând, se constată că litigiul în care curtea de apel și-a declinat competența de soluționare a recursului este reprezentat de o cerere de întoarcere a executării, întemeiată pe dispozițiile art. 723 și urm. C. proc. civ. În această cauză, intervin norme speciale privind judecata, determinate după obiectul litigiului. Potrivit art. 724 alin. (3) C. proc. civ., solicitarea pe cale separată a întoarcerii executării se adresează instanței de executare, hotărârea fiind supusă numai apelului.

Prin urmare, în cauza este incidentă teza finală a normei din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, a cărei aplicare a fost prorogată în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 95/2016, potrivit căreia nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță nu sunt supuse apelului.

Cum determinarea competenței de soluționare a căii de atac intitulată recurs, declarate în prezenta cauză împotriva unei hotărâri pronunțate în apel de către tribunal, este prioritară față de chestiunea admisibilității recursului, chestiune ce va fi cercetată de către instanța competentă, Înalta Curte constată că soluția de declinare a judecării recursului în favoarea instanței supreme, în conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., este lipsită de fundament.

În acest sens se reține că Înalta Curte nu constituie o instanță de drept comun în materia recursului. Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., invocate în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluția curții de apel și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speță, acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente, stabilind că a avut loc. o nelegală dezînvestire a Curții de Apel București, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanță ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva deciziei nr. 117 A din 18 ianuarie 2017 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în favoarea Curții de Ape! București.

Fără caîe de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2017.