ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3395/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.11.2015 sub numărul x/333/2015, initial pe rolul Judecătoriei Vaslui, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x din 26 octombrie 2015.

În drept au fost invocate disp O.G. nr. 2/2001.

Prin sentința civilă nr. 475/2016 pronunțată la data de 24 februarie 2016 prima instanță învestită - Judecătoria Vaslui - a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, raportat la dispozițiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, normă derogatorie de la dispozițile O.G. nr. 2/2001, pe care a admis-o, și, raportat la domiciliul contestatorului - contravenient, a apreciat că instanța competentă să soluționeze prezenta plângere contravențională este Judecătoria Bacău; declinând astfel competența în favoarea acestei instanțe.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 3403/2016 din 23.05.2016 a Judecătoriei Bacău, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Bacău, secția civilă, a reținut că, deși petentul are domiciliul legal în Bacău, acesta are reședința stabilită în Constanța.

Totodată, a apreciat Judecătoria Bacău, secția civilă, - că ceea ce interesează, în prezenta cauză, în determinarea instanței competente teritorial este domiciliul petentului iar în ceea ce privește noțiunea de domiciliu, ceea ce interesează în stabilirea competenței, interesează domiciliul de fapt al petentului; prin această normă de competență, legiuitorul urmărind a aduce judecata cât mai aproape de locul unde reclamantul locuiește în mod efectiv pentru exercitarea drepturilor procesuale.

Conform art. 87 noul C. civ.

Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

Având în vedere aceste considerente, Judecătoria Bacău, secția civilă, a apreciat că în stabilirea competenței teritoriale trebuie să se țină seama de domiciliul de fapt al petentului, în speță, locul unde acesta are reședința și locuiește efectiv, respectiv în Constanța.

Potrivit dispozițiilor H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările ulterioare localitatea Constanța se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Constanța.

Reținând caracterul absolut al competenței teritoriale în materie contravențională, de la care nici părțile, nici instanța nu pot deroga, în baza art. 10<SUP>1 </SUP>din O.G. nr. 15/2002, a art. 130 și a art. 131 C. proc. civ., Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Constanța.

Prin sentința nr. 10420 din 19 septembrie 2016, Judecătoria Constanța, secția civilă și-a declinat la rândul său competența în favoarea Judecătoriei Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia, reținând, în esență că, ceea ce interesează în cauză, în vederea stabilirii competenței teritoriale, este domiciliul petentului.

Potrivit dispozițiilor art. 87 C. civ. - domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. Totodată, conform prevederilor art. 88 C. civ. - reședința persoanei fizice este locul unde își are locuința secundară.

Având în vedere prevederile legale menționate anterior, instanța a constat că locuința principală a petentului este în Mun. Bacău, jud. Bacău iar în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările ulterioare, localitatea Bacău se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Bacău.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că Judecătoria Bacău este competentă să soluționeze prezenta cauză, Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția necompetenței, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competența, a înaintat dosarul, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, în drept să hotărască asupra conflictului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului de competență

Verificând mai întâi regularitatea investirii sale cu conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluționeze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanță ierarhic superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul litigiului și normele legale incidente, competența revine Judecătoriei Constanța, secția civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În fapt, se reține că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. x din data de 26.10.2015, întocmit de un agent constatator din cadrul autorității publice intimate, contestatorul A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 RON, pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 și sancționat de art. 8 alin. (32) din același act normativ.

Totodată, Înalta Curte reține, în acord cu ambele instanțe aflate în conflict, că regimul juridic al contravențiilor este reglementat de O.G. nr. 2/2001, însă, cum în cauză procesul-verbal a fost întocmit în baza O.G. nr. 15/2002, prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 101 din acest act normativ, act normativ ce stabilește o normă specială și derogatorie în ceea ce privește competența în materie contravențională.

Astfel, potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în M.Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, "Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul."

Astfel cum se poate observa, prin sintagma " domiciliază", legiuitorul nu a făcut distincție între noțiunea de " domiciliu", astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 87 din Noul C. civ. și noțiunea de " reședință", reglementată de dispozițiile art. 88 din Noul C. civ.

Prin urmare, legiuitorul a avut în vedere locul unde contravenientul locuiește efectiv; textul de lege nefăcând astfel distincie între domiciliu și reședință.

De altfel, jurisprudența a stabilit că prin "domiciliu" în sens procesual, urmează a se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului la apărare.

Analizând plângerea ce face obiectul litigiului precum și înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte constată că, desi la data sesizării instanței - 26.11.2015 - expirase (încă din data de 06.11.2015) perioada în care contravenientul figura în evidențele organului administrativ competent să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, cu reședința la adresa din municipiul Constanța, județ Constanța, rămânând astfel valabilă adresa de domiciliu, din municipiul Bacău, județ Bacău, menționată de altfel și în actul de identitate al contestatorului (act de identitate ce are valabilitate cuprinsă în perioada 16.12.2008 - 18.05.2018, fila 9 din dosarul înregistrat initial pe rolul Judecătoriei Vaslui) și în cuprinsul Procesului-verbal contestat, în cuprinsul plângerii ce face obiectul litigiului, contestatorul a susținut că și-a " stabilit reședinta în Constanța", solicitând ca " adresa de corespondență să fie adresa aleasă, respectiv cea de reședință din Municipiului Constanța, județ Constanța".

De altfel, analizând Adresa emisă de Direcția Pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, atașată la fila 13 din dosarul Judecătoriei Constanța, Înalta Curte constată că în evidențele acestui organ administrativ contravenientul figurează înregistrat ca având reședința la adresa din Municipiul Constanța, județ Constanța, în perioadele 07.11.2014 - 06.11.2015 și 24 martie 2016 - 23 martie 2017, în timp ce, la adresa din Județ Bacău, figurează începând cu 16.12.2008. Analizând toate aceste date, prin raportare la data sesizării instanței - 26.11.2015 - Înalta Curte reține că, desi contestatorului - contravenient îi expirase perioada în care avea stabilită reședința în Municipiul Constanța, str. Soveja…, acesta a continuat să locuiească efectiv la acea adresă, aleasă de altfel și pentru comunicarea corespondenței iar, începând cu data de 24 martie 2016, acesta și-a stabilit în continuare reședința la această adresă, până la data de 23 martie 2017.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în acord cu Judecătoria Bacău, apreciază că, în stabilirea competenței teritoriale, prin art. 101 din O.G. nr. 15/2002, ce se referă la locul unde " contravenientul domiciliază ", trebuie să se țină seama de "domiciliul în fapt" al contestatorului - contravenient; în speță locul unde acesta are reședința și locuiește efectiv, respectiv în Municipiul Constanța, județ Constanța; și nu de domiciliul definit de art. 87 din Noul C. civ. ca fiind " acolo unde acesta declară că își are locuința principală"; având în vedere că partea, încă de la momentul sesizării instanței, nu mai domicilia efectiv la acea adresă.

Prin urmare, având în vedere că, la data introducerii plângerii - 26.11.2015 - pe rolul instanței de judecată, în speță Judecătoria Vaslui - contestatorul domicilia în fapt, încă din 07.11.2014, la adresa din municipiul Constanța, str. Soveja., ce se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Constanța, potrivit Anexei la H.G. nr. 337/1993, și în acord cu dispozițiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Constanța, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe contestatorul - contravenient A. în contradictoriu cu intimate - pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2016.