ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3020/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3020/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 5 aprilie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 23 iulie 2015 emis de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a Deciziei de soluționare a contestației formulate de reclamantă împotriva Procesului-verbal menționat anterior nr. x din 1 octombrie 2015 emisă de aceeași instituție, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 111/R din data de 12 octombrie 2016 instanța de fond - Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 23 iulie 2015 emis de A.F.I.R. și Decizia de soluționare a contestației împotriva aceluiași Proces-verbal nr. x din 1 octombrie 2015 emisă de către pârâtă, obligând pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată".
Recursul
Împotriva Sentinței nr. 111/R din data de 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs, încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, în esență, s-au arătat următoarele:
În fapt, între Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și SC A. SRL a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x din 12 iulie 2010 ce a avut ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul achiziționare utilaje tehnologice performante la SC A. SRL".
Prin cererea de finanțare s-a avut în vedere achiziționarea următoarelor utilaje: Buldoexcavator; Basculantă; Excavator pe șenile.
Instanța de fond a încălcat normele de drept material reprezentate de Legea nr. 346/2006 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii precum și Regulamentele CE nr. 65/2011, nr. 1975/2006 și nr. 188/1995, a ignorat probatoriul administrat în cauză, clauzele contractuale cât și situația de fapt expusă în chiar hotărârea recurată.
Reținerea instanței de font potrivit căreia "în privința temeiniciei procesului-verbal din perspectiva temeiului de drept invocat. Curtea retine că pârâta nu a dovedit întrunirea celor două elemente: obiectiv subiectiv, pentru a putea cere restituirea finanțării" este netemeinică și nelegală întrucât instanța fond nu a analizat incidența în speță a disp art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, art. 4 alin. din Regulamentul nr. 2988/1995, nu a analizat în ansamblu situația de fapt descrisă printr-o analiză comparativă a indicatorilor analizați, nefiind analizate nici obiectivele asumate de beneficiar.
Pentru a admite acțiunea instanța de fond a reținut în esență că elementele identificate nu sunt suficiente pentru a justifica rambursarea finanțării, nefiind demonstrată existența elementului obiectiv și a celui subiectiv.
Se arată, în urma analizei comparative a proiectului că s-a reținut că nu a fost îndeplinit obiectivul general al Măsurii 312 - "dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii locurilor de muncă și a veniturilor adiționale" și nici obiectivele specifice ale Măsurii 312 - "crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurala prestate de către microîntreprindere".
Apreciază recurenta că sunt întrunite condițiile creării în mod artificial a condițiilor de înființare și funcționare a SC A. SRL prin intermediul interpusului B., pentru ca ulterior efectuării plăților de către Autoritatea Contractantă, prin intermediul lui C., SC D. SRL să devină beneficiarul real al investiției realizată prin Program FEADR.
În ceea ce privește criteriile subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal și real al cererii de finanțare, adică elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii de finanțare FEADR, sunt legăturile juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă.
Precizează recurenta că există o serie de elemente subiective care caracterizează relațiile din grupul SC D. SRL - SC A. SRL și anume:
- domnul C. și domnul E. sunt afini (cumnați) și fiecare deține părțile sociale (asociat unic) și administrează una din cele două societăți. Prin faptul că SC A. SRL are relații de prestări servicii numai cu SC D. SRL, rezultă că ele formează un grup economic;
- cele două societăți lucrează pe aceiași piață relevantă și împreună au dotările necesare întru o creștere a cotei de piață în zona Morăreni- Lupeni- Odorheiul Secuiesc;
- ulterior depunerii dosarului cererii de plată - tranșa II la OJFIR Harghita, la 12 aprilie 2013, unicul client al SC A. SRL a fost SC D. SRL;
- începând cu 15 aprilie 2013, dată la care a fost încheiat Contractul de prestări de servicii nr. x din 15 aprilie 2013, unicul client al SC A. SRL a fost SC D. SRL;
- la data de 24 decembrie 2013, conform Rezoluției nr. 8513 din 24 decembrie 2013 - înscrisă în Registrul comerțului, dl. C. a preluat controlul asupra SC A. SRL, deși la momentul depunerii cererii de finanțare de către SC A. SRL, dl. B. era asociat unic al societății;
- dl. C. a fost/este angajat al SC D. SRL;
- Personalul angajat la SC A. SRL a provenit de la SC D. SRL, fapt confirmat de Adresa nr. x din 24 martie 2015 emisă de Inspectoratul teritorial de muncă Harghita.
Având în vedere aspectele mai sus menționate apreciem că sunt întrunite condițiile creării în mod artificial a condițiilor de înființare și funcționare a SC A. SRL, prin intermediul interpusului B., pentru ca ulterior efectuării plăților de către autoritatea contractantă, prin intermediul lui C., SC D. SRL să devină beneficiarul real al investiției realizată prin Program FEADR.
Instanța de fond nu a analizat starea de fapt descrisă de recurentă, care făcut o analiză per ansamblu a proiectului implementat de beneficiară pentru a observa daca s-au respectat obiectivele proiectului și ale măsurii.
În ceea ce privește elementul obiectiv, echipa de control nu poate aprecia că a fost atins obiectivul Măsurii 312, respectiv acela de a îmbunătăți activitatea economică și a crea noi locuri c muncă.
În plus, Obiectivul propus de bunăvoie de reclamantă prin depunerea cererii de finanțare prin semnarea contractului de finanțare a fost de: "realizarea unei investiții în spațiul rural, creare posibilității creșterii numărului de locuri de muncă în zonă, precum și crearea și diversificare serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi. Totodată investiția asigura stimularea concurenței la nivel județean/regional și la nivel național".
Cât privește obiectivul specific ce vizează activitatea economică, se precizează că nu a fost creată diversificarea serviciilor în mediul rural, având în vedere că aceste servicii nu au fost prestate exclusiv în favoarea membrilor familiei.
În speță buna-credință și libera concurență nu sunt respectate de beneficiară care, prin derularea unor contracte către firmele cu care o legătura economică/administrativă s-au creat condiții artificiale în vederea obținerii sprijinului nerambursabil, încălcând principiile obiective generale, specifice și operaționale ale Măsurii 312.
Instanța de fond nu a reținut faptul că, în perioada de funcționare până la cesionarea părților sociale către SC D. SRL tot personalul angajat la SC A. SRL a provenit de la SC D. SRL, fapt confirmat de Adresa nr. x/24.03.2015 emisă de Inspectoratul teritorial de muncă Harghita.
În aceste condiții criteriul de selecție S.2 (Proiectele care prin activitatea propusa creează mai mult de un loc de munca la 25.000 Euro investiți) nu este respectat, deși prin Cererea de finanțare beneficiarul s-a angajat să creeze (iar nu să preia) 8 locuri noi de muncă, motiv pentru care a primit 20 puncte la momentul declarării proiectului eligibil, iar un punctaj mai mare atrage implicit o finanțare mai mare.
S-a constatat că SC D. SRL era singurul beneficiar al serviciilor efectuate SC A. SRL, iar acest fapt scoate în evidență faptul că activitatea derulata de SC A. SRL excede obiectivului Măsurii 312 "crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi" (conform Fișei măsurii - Obiective specific și prezentat ca obiectiv în Cererea de finanțare), beneficiara efectuând lucrări în exclusivitate pentru SC D. SRL
Instanța de fond trebuia să analizeze atât scopul și obiectivul Măsurii 312 dar și obiectivul asumat prin contractul de finanțare, aspecte ce nu au fost analizate sau coroborate de instanța de fond.
Un alt motiv de recurs vizează reținerea instanței potrivit căreia "nu se poate vedea intenția reclamantei de a obține un avantaj prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare obținerea acestuia" pe care o apreciază ca fiind neîntemeiată întrucât similitudinile dintre cele două proiecte nu pot fi considerate doar coincidente, ci conduc la concluzia că reclamanta a creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține un avantaj ce contravine prevederilor legale, procedând la fărâmițarea sau fracționarea proiectelor, în scopul creării în mod artificial de condiții necesare pentru a beneficia de aceste plăți și de a obține un avantaj, contravine obiective FEADR.
Urmând strict dispozițiile legale și dând valoare situației de fapt (același asociat la cele două entități cât și același domeniu de activitate cu coduri CAEN care sunt interdependente) este evident că cele două entități sunt întreprinderi legate.
În stabilirea existenței condițiilor artificiale în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil se va avea în vedere și Recomandarea Comisiei (CE) nr. 361/2003, art. 3, lit. d) rare dispune:
"întreprinderile care au o astfel de legătură prin intermediul unei persoane fizice sau de grup de persoane fizice care acționează împreună, sunt de asemenea considerate legate dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe același segment de piață sau pe o piață adiacentă".
Având în vedere identificarea elementelor comune cu alte proiecte, considerăm că este evidentă fracționarea artificială a investiției, mai mult, considerăm că funcționează pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.
Un alt motiv de recurs vizează reținerea instanței de fond potrivit căreia starea de fapt a fost nu doar necontestată de reclamantă dar și reținută de instanța de fond așa cum rezultă în cuprinsul hotărârii unde se menționează astfel "Prestarea activității în folosul acestei societăți, justifică prezenta siglei acesteia pe unul dintre utilaje prezenta unui reprezentant al SC D. SRL, la momentul controlului efectiv al utilajelor".
Succesiunea evenimentelor arată clar că preluarea SC A. SRL, cu preluarea implicită a utilajelor achiziționate cu sprijin FEADR a fost o activitate în legătură directă cu SC D. SRL atât prin intermediul managementului de personal, de administrare, de management financiar și nu în ultimul rând, de marketing.
Instanța de fond nu a reținut legăturile existente și necontestate dintre C. și E. care au condus la concluzia potrivit căreia crearea și ulterior preluarea A. SRL a avut ca scop îmbunătățirea dotării tehnice a SC D. SRL societate comercială care nu se încadra în categoria beneficiarilor eligibili pentru finanțare în cadrul Măsurii 312.
De asemenea, instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal că "din moment ce prin contract reclamanta nu asumat o asemenea obligație, nu-i poate fi imputată eventuală încălcare a acesteia, care să atragă, în condițiile art. 11 alin. 3 din contract, încetarea acestuia".
Potrivit art. 3 alin. 1 - Obligații din Anexa I la contract: "Dacă Autoritatea contractantă constată că obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate pe o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăti) își rezerva dreptul de a recupera sprijinul acordat.
În acest sens a invocat art. 8 alin. (6) și (7) din Anexa I la contract care dispune: "Beneficiarul are responsabilitatea ca pe întreaga perioada de valabilitate a contract să mențină în funcțiune investiția realizată și să demonstreze utilitatea acesteia.
Sprijinul acordat va fi recuperat daca "obiectivele finanțate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat din obiectivul cererii de finanțare dacă se modifică substanțial proiectul sau în cazul în care acestea își modifica destinația într-o perioadă de 3 ani de la finalizarea proiectului (data ultimei plăți)".
Modificările substanțiale sunt acelea care afectează condițiile de implementare, respectiv de punere în aplicare a proiectului sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivități publice, avantaj de care se bucură SC D. SRL
Conduita beneficiarului constituie o încălcare gravă a dispozițiilor legale și comunitar reglementează acordarea de fonduri nerambursabile în cadrul FEADR, prin crearea unei entități juridice care nu acționează independent, are domeniul de activitate pe aceiași piață relevantă cu întreprinderea beneficiară (respectiv SC D. SRL) a serviciilor prestate de SC A. SRL, și a fost înființată în mod special în vederea creării în mod artificial a condițiilor de accesare a Măsurii 312.
Un alt motiv de recurs vizează nereținerea instanței de fond a autonomiei beneficiarei, sens în care învederăm instanței că, în cadrul cererii de finanțare, pentru a se putea evalua proiectul și eligibilitatea acestuia, solicitantul completează își însușește și semnează Declarația din cadrul Anexei 4.1, iar conform acestei anexe solicitantul pentru a putea fi evaluată corect cererea sa de finanțare trebuie să completeze corect și conform realității următoarele informații privind tipul întreprinderii.
În speță, anexat cererii de finanțare, solicitantul completează Declarația de la Anexa 4.1. în sensul că aceasta este o microîntreprindere autonomă.
Instanța de fond nu a reținut aspectul invocat de recurentă, și anume neîndeplinirea de reclamantă a condiției de "microîntreprindere".
Pentru stabilirea corectă a numărului de angajați ai reclamantei era necesară cumularea în proporție de 100% a numărului de angajați ai celor două societăți, acestea având statutul de întreprinderi legate și nu autonome, așa cum reprezentantul legal al beneficiarului a declarat în mod incorect.
Conform prevederilor Legii nr. 346/2004, numărul maxim de angajați pentru încadrarea în categoria de microîntreprindere este de 9 angajați, coroborat cu cele menționate mai sus, conduc la faptul că reclamanta, la data depunerii Cererii de Finanțare nu era microîntreprindere, nefiind eligibilă pe Măsura 312.
În plus, întrucât SC A. SRL și SC D. SRL sunt întreprinderi legate, potrivit Legii nr. 346/2004 rezultă ca la momentul efectuării cesiunii de părți sociale, adică la finalul anului 2013, SC D. SRL nu mai făcea parte din categoria microîntreprinderi, în consecință asociatul unic nu ar fi putut prelua în mod direct părțile sociale ale SC A. SRL și să păstreze în același timp și aparența respectării condiției de microîntreprindere pentru S.C A. SRL;
De asemenea, relevant în prezenta cauză, în ceea ce privește legătura dintre societăți și modalitatea în care societățile pot fi considerate legate, este o altă interpretare obligatorie a CJUE respectiv Cauza C-110/13, hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finalizam Haldensleben.
Instanța de fond nu a reținut obligația recurentei de a proceda la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor ce nu respecta obligațiile contractuale asumate, sens în care se fac următoarele precizări:
Atribuțiile și activitățile desfășurate de serviciile din cadrul autorității sunt clar definite, și astfel, nedepistarea neregulilor la momentul săvârșirii acestora de către beneficiar în diferitele etape procedurale de selecție sau implementare a proiectului, nu este un motiv care să atragă exonerarea răspunderii beneficiarului față de autoritatea contractantă, cu atât mai mult cu cât din aspectele constatate de echipa de control emitentă a procesului-verbal de constatare reies în clar neregulile rezultate din verificările efectuate, iar conform art. 5 alin. 2 din contractul de finanțare, "(...) autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli" iar art. 8 alin. (5), confirmă sancțiunea recuperării debitului a rezilierii contractului în cazul identificării unor nereguli în perioada de valabilitate monitorizare contractuală.
Prin Hotărârea din 26 mai 2016 s-a reținut că potrivit jurisprudenței, urmărind principiul securității juridice, se impune ca orice situație de fapt să fie în mod normal apreciată lipsa unei dispoziții exprese contrare, în lumina normelor de drept în vigoare la data producerii sale.
Prin legăturile comune constatate, prin contractele de prestări de servicii încheiate față de care ar exista un interes nejustificat, se arată legătura și totodată dependența beneficiarului de acest agent economic, creându-le un avantaj economic nejustificat, situație interzisă de prevederile legale.
Apărările intimatei
Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare la cererea de recurs, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, reiterând apărările de la instanța de fond.
II. Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta urmează să fie admisă pentru următoarele considerente:
Aspecte de fapt și de drept relevante
Între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și SC A. SRL a fost încheiat Contractul de Finanțare nr. x/12 iulie 2010 ce a avut ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "Achiziționare utilaje tehnologice performante la SC A. SRL". Prin Cererea de Finanțare s-a avut în vedere achiziționarea următoarelor utilaje: Buldoexcavator; Basculantă; Excavator pe șenile. Pe parcursul implementării proiectului au existat următoarele modificări contractuale: Actul adițional nr. x din 15 noiembrie 2010 prin care se modifică termenul de depunere a dosarelor de achiziții, până la data de 12 martie 2011. - Actul adițional nr. x din 20 aprilie 2011 prin care se modifică durata de execuție a contractului la 24 luni, respectiv pana la data de 12 iulie 2012, art. 2 alin. (8) durata de valabilitate contractuală 5 ani, durata de monitorizare - 2 ani de la data ultimei plați, termenul de depunere a dosarelor de achiziții până la data de 12 iunie 2011, art. 8. - Act adițional nr. x din 8 august 2011 prin care se modifică termenul de depunere a dosarelor de achiziții, până la data de 12 septembrie 2011. - Actul adițional nr. x din 5 iunie 2012 prin care se modifică durata de execuție a contractului la 33 luni, respectiv pana la data de 12 iulie 2013, art. 2 alin. (8) durata de valabilitate contractuala - 5 ani, durata de monitorizare - minim 2 ani de la data ultimei plați, art. 4 precum și art. 3 alin. (2), (9), (10), (12) - anexa 1. - Actul adițional nr. x din 1 august 2012 s-a stabilit termen de depunere a dosarelor de achiziție - 12 octombrie 2012.
În baza contractului sus menționat, având o valoare totală eligibilă de 1.212.675,00 RON, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (actual AFIR) s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 848.872,00 RON, echivalent a 70% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Beneficiarul a depus două Cereri de plată iar Agenția a plătit astfel: Tranșa I, în data de 30 aprilie 2013 cu OP nr. x în valoare de 543.278,40 RON și OP nr. x în valoare de 135.819,60 RON; Tranșa II, în data de 28 iunie 2013 cu OP nr. x în valoare de 135.819,20 RON și OP nr. x în valoare de 33.954,80 RON. În total AFIR a plătit suma de 848.872,00 RON.
În urma controlului ex-post desfășurat de către pârâtă în perioada de 2 ani de la data efectuării ultimei plăți (28 iunie 2013), s-a constatat încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, conform cărora "fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor" și art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 "fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislației agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privința cărora s-a stabilit că au fost create în mod artificial condițiile cerute în vederea obținerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislației respective".
AFIR a emis procesul-verbal ce face obiectul prezentei acțiuni, prin care a propus "pentru reziliere Contractul-cadru nr. x din 3 august 2011, datorită încălcării prevederilor contractuale de către beneficiar, pe perioada de valabilitate a acestuia".
De asemenea, la data de 28 aprilie 2015, pârâta AFIR a solicitat F. Sucursala Oradea plata Scrisorii de garanție bancara de restituire avans, trimițând în acest sens Adresa înregistrată la banca sub nr. x din 30 aprilie 2015; plata Scrisorii de garanție bancară a fost efectuată de F. Sucursala Oradea către AFIR în luna iunie 2015.
La data de 29 mai 2015 - în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011 - reclamanta a formulat și depus la AFIR contestație împotriva procesului-verbal menționat.
Prin Decizia nr. 23049 din 25 iunie 2015, parata AFIR a respins contestația formulata de reclamanta, considerând ca "justificările beneficiarului sunt nerelevante și nu sunt susținute de probe suplimentare care sa infirme neregulile constatate", în consecința, fiind menținută măsura de reziliere a Contractului de finanțare și debitul în cuantum de 1.193.341,60 RON, stins prin executarea de către AFIR a Scrisorii de garanție bancară.
În ceea ce privește intenția de creare în mod artificial a SC A. SRL, în vederea accesării Măsurii 312, în favoarea SC D. SRL, se rețin următoarele aspecte:
- la momentul depunerii cererii de finanțare de către SC A. SRL, asociat unic al societății era dl. B.;
- la data de 24 decembrie 2013, conform Rezoluției nr. 8513 din 24 decembrie 2013 -înscrisă în Registrul Comerțului, dl. C. a preluat controlul asupra SC A. SRL;
- dl. C. a fost/este angajat al SC D. astfel: conform Contractului nr. x din 12 august 2010 în perioada 12 august 2010 ... 1 august 2013; conform Contractului nr. x din 28 martie 2014 ... prezent; dl. C. și dl. E. sunt afini prin intermediul d-nei G., sora d-lui C. și soție a d-lui E.;
- autobasculanta achiziționată în cadrul proiectului are numărul de înmatriculare x.
La data identificării investiției pe teren s-a constatat că autobasculanta are aplicată pe benă autocolante publicitare cu sigla D. și inscripția "H. - Lucrări teras mente - Transport pietriș și nisip"
Începând cu 15 aprilie 2013, dată la care a fost încheiat Contractul de prestări de servicii nr. x din 15 aprilie 2013, unicul client al SC A. SRL a fost SC D. SRL.
Ulterior depunerii dosarului cererii de plată - tranșa II la OJFIR Harghita, la 12 aprilie 2013, unicul client al SC A. SRL a fost SC D. SRL.
Se constată astfel crearea de condiții artificiale în vederea obținerii de sprijin nerambursabil.
În ceea ce privește noțiunea de întreprinderi legate
Întreprinderile legate sunt definite prin Legea nr. 345/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, Art. 44 alin. (1):
"întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:
(1) întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:
a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;
b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;
c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;
d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.
(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42.
(4) întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.
(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză.
Înalta Curte reține că încetarea raporturilor de muncă dintre actualii angajați ai SC A. SRL și angajatorul SC D. SRL în luna decembrie 2012, pentru ca în luna martie 2013 aceștia să fie angajați de către beneficiarul finanțării nerambursabile, din șomaj, dovedește încă odată coordonarea de către dl E., a activității SC A. SRL
Înalta Curte constată că există elemente care să conducă la îndeplinirea legăturilor între societăți, legăturile între dl. C. și E. și derularea situației de fapt care conduc la concluzia că prin crearea societății reclamante SC A. SRL s-a urmărit dotarea corespunzătoare a societății SC D. SRL, aceasta din urmă nefiind încadrată în categoria beneficiarilor eligibili pentru finanțare - Măsura 312.
Referitor la personalul angajat la reclamantă și care provine de la Societatea D. SRL
Înalta Curte constată în acord cu recurenta că analiza momentelor de realizare a diferitelor evenimente petrecute cu cele două firme confirmă susținerea echipei de control că faza în care se află relațiile acestora în momentul de față a fost stabilită cu precizie încă de la primirea primelor utilaje astfel:
- în data de 12 decembrie 2012 sunt disponibilizați de la SC D. SRL viitori angajați ai lui SC A. SRL;
- în data de 13 februarie 2013 se eliberează cartea de identitate pentru autobasculanta x al cărui număr de înmatriculare indică adevăratul beneficiar;
- în data de 1 august 2013 încetează raporturile de muncă ale domnului C. cu SC D. SRL
- în data de 17 decembrie 2013 este emisă Hotărârea nr. 2 a asociatului unic al SC A. SRL prin care se numește în calitate de administrator al SC A. SRL domnul C.;
- în data de 20 decembrie 2013 se semnează Actul adițional și contract de cesiune cu încheierea de data certă nr. 203/2013 prin care se cesionează părțile sociale către domnul C.;
- în perioada 31 martie 2013 -10 aprilie 2013, se face angajarea muncitorilor ce provin de la SC D. SRL, cu începerea lucrului în perioada 1 aprilie 2013 -11 aprilie 2013;
- în data de 15 aprilie 2013 se semnează Contractul de prestări servicii nr. x între SC A. SRL și SC D. SRL;
- în data de 15 mai 2013 se semnează Actul adițional la Contractul nr. x din 15 aprilie 2013 prin care se stabilește sumă fixă pentru valoarea lucrărilor la nivelul 5.000 RON/lună, ceea ce transformă contractul în unul de închiriere.
Sunt întrunite condițiile creării în mod artificial a condițiilor de înființare și funcționare a SC A. SRL, prin intermediul interpusului B., pentru ca ulterior efectuării plăților de către Autoritatea Contractantă, prin intermediul d-lui C., SC D. SRL să devină beneficiarul real al investiției realizată prin Program FEADR.
În ceea ce privește criteriile subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal și real al cererii de finanțare, adică elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii de finanțare FEADR, sunt legăturile juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă.
Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, în special atunci când proiectele de investiții sunt identice și când există o legătură geografică, economică, funcțională, juridică și/sau personală între aceste proiecte.
Se constată că există o serie de elemente subiective care caracterizează relațiile din grupul SC D. SRL - SC A. SRL și anume:
- Domnul C. și domnul E. sunt afini (cumnați) și fiecare deține părțile sociale(asociat unic) și administrează una din cele două societăți. Prin faptul că SC A. SRL are relații de prestări servicii numai cu SC D. SRL, rezultă că ele formează un grup economic;
- Cele două societăți lucrează pe aceiași piață relevantă și împreună au dotările necesare pentru o creștere a cotei de piață în zona Morăreni- Lupeni- Odorheiul Secuiesc;
- SC D. SRL nu ar fi putut accesa fonduri nerambursabile pe măsura 312 nefiind microîntreprindere (în 2009 avea un număr de 40 angajați).
În plus, scopul finanțării este acela de a îmbunătăți viața economică din spațiul rural pentru toți locuitorii, iar nu pentru anumite grupuri sau familii, așa cum este cazul reclamantei.
Scopul finanțării este aceia de a îmbunătăți viața economică de la țară pentru toată lumea, și nu doar pentru anumite grupuri sau familii, așa cum este cazul reclamantei.
Cât privește activitatea economică, se constată că nu a fost creată diversificarea serviciilor în mediul rural, având în vedere că aceste servicii nu au fost prestate exclusiv în favoarea unei singure persoane.
Se constată că există legătura și dependenta beneficiarului de acest agent economic, creându-le un avantaj economic nejustificat, situație interzisă de art. 72 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 care dispune:
"(1) Fără a aduce atingere normelor privind libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii în sensul articolelor 43 - 49 din tratat, statul membru se asigură că contribuția FEADR nu rămâne blocată într-o operațiune de investiții cofinanțată decât în cazul în care această operațiune nu suferă, în termen de cinci ani de la data deciziei de finanțare de către autoritatea de gestionare, nici o modificare importantă:
(a) care îi afectează natura sau condițiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivități publice;
(b) care rezultă fie dintr-o modificare a naturii proprietății unei infrastructuri, fie din încetarea sau delocalizarea unei activități productive.
(2) Sumele plătite în mod nejustificat se recuperează în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005."
Prin Fișa tehnică a Măsurii 312 - Motivația sprijinului din PNDR 2007 - 2013, s-a stabilit astfel:
"Această situație explică necesitatea creării de locuri de muncă alternative, precum și a surselor de venituri adiționale din activități non - agricole, alături de reorientarea forței de muncă spre activități non - agricole productive și către dezvoltarea serviciilor pentru populația rurală. Dezvoltarea micro - întreprinderilor este recunoscută ca fiind sursa cea mai semnificativă de creare de locuri de muncă/obținere de venituri în spațiul rural, atât pentru economiile deja dezvoltate cât și pentru cele în curs de dezvoltare".
Se constată că există o serie de elemente obiective care caracterizează relațiile din grupul SC D. SRL - SC A. SRL, respectiv:
- în perioada iunie 2013 - octombrie 2014 se constată că SC A. SRL a efectuat lucrări numai pentru SC D. SRL;
- Autobasculanta I. are numărul de înmatriculare x, ceea ce indică o intenție de utilizare de către D. SRL încă de la achiziția utilajelor;
- De asemenea autobasculanta are aplicat un autocolant cu sigla D. sub care este inscripționat: "H.- Lucrări terasamente- Transport pietriș și nisip"
- Personalul angajat la SC A. SRL a provenit de la SC D. SRL, fapt confirmat de Adresa nr. x din 24 martie 2015 emisă de Inspectoratul teritorial de muncă Harghita;
- domnul C. este angajat la SC D. SRL în baza Contractului nr. x din 28 martie 2014, iar domnul J. este administrator al SC D. SRL, conform Furnizării de informații extinse Nr. : x. Aceste două persoane au reprezentat SC A. SRL în timpul verificării pe teren.
Interpretarea obligatorie a art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, data de Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Cu privire la acest aspect, prin Hotărârea din 12 septembrie 2013, pronunțată în cauza Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia (directorul executiv al Fondului de Stat pentru Agricultură - Agenția de plăți, în continuare DFZ-RA) înregistrată pe rolul Curții sub nr. C 434/12, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Camera a șasea - în continuare. Decizia CJUE" - Anexa nr. 8 - răspunzând unei cereri adresate de o instanță de judecata din Sofia (Administrativen sad Solia-grad), a dat o interpretare, obligatorie pentru toate tarile UE, a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011.
Astfel în cauza anterior menționată, instanța bulgara, Administrativen sad Sofia-grad. a apreciat ca soluția litigiului cu care a fost sesizata depinde de interpretarea noțiunii ..condiții create în mod artificial, în sensul articolului 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, astfel că a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții o serie de întrebări preliminare, printre care și aceea referitoare la "Cum trebuie interpretată noțiunea «crea[re] în mod artificial [a] condiții [lor]», în sensul art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/201
Răspunzând acestei întrebări și urmând, de altfel, linia unei jurisprudențe anterioare constante a Curții, aceasta a arătat ca, și cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiții îndeplinește criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:
- pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condițiile pentru obținerea plăților au fost create în mod artificial
- pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea plăților.
În continuare. Curtea a precizat ca revine instanței naționale sarcina de a stabili existenta acestor doua elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului național, în măsura în care nu se aduce atingere eficacității dreptului Uniunii".
Prin urmare, în dispozitivul Hotărârii anterior menționate. Curtea a concluzionat ca: articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.
Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.
Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.
Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare.
Înalta Curte constată că în speță au fost create condiții artificiale așa cum au fost dezvoltate și interpretate de CJUE în cele prezentate mai sus.
Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs
Având în vedere că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, în conformitate cu prevederile art. 496 raportat la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința atacată și, în rejudecare, va fi respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva "Deciziei" nr. 111/R din 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând:
Respinge acțiunea, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.