ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6539/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 16.11.2016, în Dosarul nr. x/2016, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a chemat-o în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Popești, solicitând:

- obligarea pârâtei, în baza art. 14 alin. (7), 9) și 10) din Contractul de finanțare nr. x/05.07.2013 - cod SMIS 25072, la plata sumei totale de 19.600 RON (din care 17.000 RON reprezintă debit aferent FEDR, iar 2.600 RON reprezintă debit aferent cofinanțării de la bugetul de stat), care constituie finanțare încasată necuvenit în baza Contractului de finanțare precizat anterior;

- obligarea pârâtei, în baza art. 14 alin. (13) din Contractul de finanțare nr. x/05.07.2013 - cod SMIS 25072, la plata dobânzilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data scadentă de 14.05.2016 (respectiv data expirării termenului limită de 15 de zile pentru restituirea debitului, conform Solicitării privind recuperarea cheltuielilor neeligibile nr. 32980/29.04.2016), până la data plății efective;

- obligarea pârâtei, în baza art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 29.12.2016, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Popești a formulat cerere de chemare în garanție a SC A. SRL, solicitând ca în situația în care va fi admisă cererea de chemare în judecată, să se dispună obligarea chematului în garanție la plata tuturor pretențiilor solicitate de către reclamant.

Prin încheierea de ședință din data de 14.03.2017, Curtea de apel a admis în principiu cererea de chemare în garanție a A. SRL Râmnicu Vâlcea, formulată de către pârâtă.

Prin Sentința nr. 3301 din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a respins cererea principală formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Popești și chemata în garanție SC A. SRL Râmnicu Vâlcea, ca neîntemeiată;

- a respins cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect;

- a respins cererea chematei în garanție de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 3301 din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

În motivarea recursului s-a arătat că raționamentul instanței de fond referitor la speța supusă judecății este greșit, întrucât a pornit de la premisa că în cauză nu s-ar aplica prevederile contractuale convenite de părțile semnatare, deoarece ar fi incidente dispozițiile Instrucțiunii nr. 134/2015 privind termenele limită de depunere a cererilor de rambursare și a Cererilor de plată în vederea închiderii Programului Operațional Regional 2007 - 2013.

A arătat partea faptul că prevederile Instrucțiunii AM POR nr. 134/2015 nu sunt aplicabile în speță, deoarece a fost întocmită pentru proiectele ale căror perioadă de implementare a fost prelungită până la data de 31.12.2015, ipoteză ce nu este incidentă în prezentul litigiu.

În acest sens, la al treilea paragraf din cuprinsul Instrucțiunii sus menționate se precizează că "termenul limită până la care beneficiarii pot plăti cheltuielile efectuate în cadrul proiectelor finanțate prin POR 2007 - 2013 este 31 decembrie 2015. Această dată reprezintă și data limită a eligibilității cheltuielilor. Nici o altă cheltuială efectuată după această dată nu mai poate fi solicitată la rambursare după această dată", dar Curtea de Apel București nu a ținut seamă de precizările referitoare la incidența în cauză a Instrucțiunii AMPOR nr. 134/2015, pe care le-am depus la dosarul cauzei, înaintea termenului de judecată din 13.06.2017.

Astfel, intimata-pârâtă a depus la data de 08.01.2016 Cererea de rambursare nr. x Finală, ulterior expirării termenului de 60 zile de la finalizarea perioadei de implementare a proiectului, respectiv 05.11.2015, aceasta fiind rațiunea pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere la pronunțarea sentinței.

S-a mai arătat că instanța de fond a considerat în mod eronat că prevederile Instrucțiunii nr. 134/2015 au modificat termenele stabilite de recurenta cu toți beneficiarii în contractele de finanțare aflate în derulare, dar această apreciere ar fi neconformă realității.

Curtea de Apel București nu ar fi avut în vedere la pronunțarea sentinței nici dispozițiile H.G. nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaționale finanțate în perioada 2007 - 2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit, care stipulează în art. 1 alin. (1) că "obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului legal național privind principalele activități și termene care trebuie respectate de către toate structurile implicate în închiderea programelor operaționale finanțate în perioada 2007 - 2013 din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit."

În acest act normativ se menționează la art. 2 alin. (a1) că "autoritățile de management (AM) au obligația realizării în principal a următoarelor activități și respectării următoarelor termene: 31 decembrie 2015: prelungirea duratei contractelor de finanțare - În scopul îndeplinirii obiectivelor și indicatorilor proiectelor, precum și în vederea asigurării funcționalității acestora, autoritățile de management pot prelungi prin acte adiționale durata contractelor de finanțare după data de 31 decembrie 2015, cu respectarea celorlalte termene prevăzute în prezenta hotărâre. Cheltuielile aferente acestei prelungiri vor fi suportate de beneficiari din bugetul propriu ".

În final s-a criticat faptul că instanța de fond trebuia să țină cont și principiile de interpretare a contractelor administrative, care stabilesc înțelesul exact al clauzelor convenite, prin cercetarea manifestării de voință a părților, aflată în strânsă legătură cu interesul propriu al fiecărui semnatar al contractului.

S-a criticat astfel hotărârea Curții de Apel București deoarece nu a avut în vedere faptul că interesul public impune o interpretare deosebită a contractelor administrative, cum este cazul contractului de finanțare nr. x/05.07.2013, iar acest lucru înseamnă principiului bunei-credințe în derularea contractului, în scopul îndeplinirii celor convenite de semnatarii "bona fides exigit ut, quod convenit fiat", respectiv "buna-credință cere să se îndeplinească ceea ce s-a convenit").

Astfel, principiul forței obligatorii a contractului implică faptul că fiecare este obligat prin contractul pe care îl încheie, la fel ca atunci când obligația i-ar fi impusă prin lege, cu alte cuvinte, contractul este legea părților, iar acestea sunt ținute să-l respecte întocmai.

Aceste susțineri nu pot fi reținute.

În principal este de văzut interpretarea duală ce se dă aplicării Instrucțiunii nr. 124/2005 privind termenele pe de o parte arătându-se că paragraful al III-lea din acesta prevede aplicabilitatea sa ca termen limită la 31 decembrie 2015, iar pe de alta faptul că Instrucțiunea nu se aplică în raport de contractul părților.

În realitate Instrucțiunea este pe deplin aplicabilă după cum rezultă chiar cuprinsul ei, referindu-se la toate cererile de rambursare și de plată din Programul Operațional Regional 2007 - 2013.

A veni și a susține contrariul, clamând asupra "bunei credințe" este nu doar de neprimit dar chiar la limita relei-credințe.

În același mod pot fi apreciate motivele de recurs subsumate aspectelor precum că perioada implementării proiectelor a fost 31 decembrie 2015 după acea dată neputându-se formula cereri de rambursare.

Or, este de evidențiat că paragraful al 3-lea din instrucțiuni prevede acea dată ca limită "până la care beneficiarii pot plăti cheltuielile efectuate", nu pentru a solicita rambursarea lor, în acest caz termenul fiind 29.02.2016.

De asemenea susținerile recurentului, conform cărora Instrucțiunea nr. 134/2015 viza doar proiectele a căror perioadă de implementare fusese prelungită anterior până la data de 31.12.2015, ipoteză care excede speței, nu pot fi primite. În acest sens, în cuprinsul Instrucțiunii, nu este stipulată nicio diferență între contractele de finanțare încheiate. Astfel, în lipsa unei stipulații contrare, față de titlul Instrucțiunii nr. 134/2015 ("privind termenele limită de depunere a cererilor de rambursare și a cererilor de plată în vederea închiderii Programului Operațional Regional 2007 - 2013), dar și de solicitarea cuprinsă în finalul acesteia, privitoare la informarea "tuturor beneficiarilor de proiecte finanțate prin POR cu privire la această instrucțiune", Curtea nu găsește nicio rațiune pentru a reține că actul în discuție este inaplicabil contractului de finanțare nr. x/05.07.2013.

Cât privește cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de intervenientă aceasta apare ca întemeiată în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ. cu observația că respingerea la fond a plății acestor cheltuieli s-a făcut în considerarea faptului că acestea au fost solicitate pârâtei în timp ce în calea de atac au fost solicitate reclamantei-recurente.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat obligând totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. recurenta la plata cheltuielilor de judecată către chemata în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva Sentinței nr. 3301 din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației la plata către intimata-chemată în garanție SC A. SRL, a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2019.

GGC - GV