ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2017

HOTĂRÂRE

19.10.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, la data de 9 noiembrie 2016, sub nr. x/2005/a51, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. București- prin lichidator judiciar C. București, contestație împotriva Hotărârii din data de 01 noiembrie 2016 a Adunării Generale a Acționarilor S.C. B. S.A. București, solicitând instanței să dispună anularea acestei hotărâri.

Legal citat, C. București, în calitate de lichidator judiciar al pârâtei S.C. B. S.A. București, a formulat întâmpinare, la data de 09 ianuarie 2017, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a judecătorului sindic în soluționarea unei acțiuni în anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților, solicitând admiterea excepției necompetenței materiale a judecătorului sindic în soluționarea cererii promovate de reclamantă și, pe cale de consecință, să se dispună declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului București; ad absurdum, în situația în care se va respinge excepția necompetenței materiale și judecătorul sindic se va învesti cu soluționarea cauzei, menținând natura de dosar asociat a acțiunii și, implicit, aplicabilitatea dispozițiilor vechiul C. proc. civ., raportat la faptul că acțiunea introductivă de instanță nu cuprinde motivele de fapt și de drept, a solicitat să se dispună suspendarea soluționării cauzei conform dispozițiilor art. 114 alin. (4) vechiul C. proc. civ., și, în situația declinării acțiunii spre competentă soluționare Tribunalului București, cu consecința calificării acțiunii ca fiind una de drept comun ce atrage aplicabilitatea prevederilor Noului C. proc. civ., a arătat că înțelege să învestească instanța competentă cu soluționarea excepției nulității cererii de chemare în judecată, pentru lipsa motivelor de fapt și de drept în raport cu prevederile art. 196 C. proc. civ. cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea cererii.

Prin sentința nr. 123, pronunțată la data de 28 februarie 2017, în dosarul nr. x/2005, Tribunalului Specializat Mureș- Falimente a admis excepția de necompetență materială invocată de C. București, prin reprezentant D., în calitate de lichidator judiciar al societății B. S.A. și a declinat competența materială în soluționarea acțiunii formulate de reclamantul A. împotriva hotărârii adunării generale a acționarilor debitoarei falite, societatea B. S.A. București, din data de 01.11.2016, în favoarea Tribunalului Municipiului București, dispunând trimiterea de îndată a dosarului cauzei Tribunalului Municipiului București.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Cu privire la excepția de necompetență materială invocată, judecătorul sindic a reținut în fapt că, reclamantul prin acțiunea promovată a solicitat anularea hotărârii adunării generale a acționarilor a societății B. S.A. din data de 01.11.2016, acțiune în anulare care a fost înregistrată pe rolul judecătorului sindic în cadrul dosarului având ca obiect procedura de insolvență a debitoarei B. S.A. ca dosar asociat.

Dosarul nr. x/2005 are ca obiect procedura de faliment a debitoarei B. S.A. strămutată prin încheierea nr. 326/11.02.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la Tribunalul Specializat Mureș.

În continuare, instanța a reținut prevederile art. 132 alin. (2) și (7) din Legea 31/1990.

S-a mai reținut că, în competența judecătorului sindic desemnat în dosarul de insolvență a debitoarei B. S.A. intră atribuțiile menționate la art. 11 alin. (1) lit. a)-n) din Legea 85/2006. Atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Instanța a considerat că soluționarea acțiunii în anularea hotărârii adunării generale a asociaților convocată de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar după deschiderea procedurii insolvenței, pentru desemnarea administratorului special, nu intră în competența de soluționare a judecătorului sindic în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006. Dispozițiile legale care reglementează atribuțiile administratorului/lichidatorului judiciar pentru convocarea adunării asociaților debitoarei în scopul desemnării administratorului special nu prevăd reglementări distincte în ceea ce privește soluționarea acțiunilor în anulare a acestor hotărâri.

Instanța a reținut că reglementarea legală privind soluționarea acțiunii în anularea hotărârii adunării generale a asociaților este reglementarea din Legea 31/1990- art. 132, și, în raport de aceste dispoziții legale, a apreciat că, competența de soluționare a acțiunii în anulare a hotărârii adunării generale a asociaților "revine tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul societatea."

Judecătorul sindic a mai reținut că, în acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Tg. Mureș prin Decizia nr. 404/R/2008, prin care a fost casată hotărârea judecătorului sindic în soluționarea unei acțiuni în anularea hotărârii A.G.A. privind suspendarea administratorului special, curtea apreciind că aceasta nu este o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței, judecătorul sindic neavând atribuții conferite de legiuitor cu privire la soluționarea unor astfel de cereri în conformitate cu disp. art. 11 din Legea 85/2006.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 24 martie 2017, sub nr. x/2017.

La data de 10 mai 2017, urmare solicitării instanței, reclamantul A. a depus la dosar precizări prin care a arătat că acțiunea formulată vizează în mod special activitatea lichidatorului judiciar C. și a desfășurării procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, astfel, formulând următoarele precizări: inițiativa convocării Adunării Generale a Acționarilor nu are cum să aparțină lichidatorului judiciar, acesta făcând convocarea fără a avea aceste atribuții prevăzute de lege; prezidarea și întocmirea proceselor-verbale au fost făcute tot de către lichidator, legea nepermițându-i aceste aspecte; obligațiile și îndatoririle lichidatorului (administratorului) și ducerea la îndeplinire a obligațiilor și a sarcinilor stabilite în derularea procedurii; temeinicia și legalitatea actelor întocmite de lichidator (administrator) sunt supuse verificării judecătorului sindic; pentru a fi pusă în discuție și calitatea lichidatorului de a-și exercita profesia în această cauză, lichidatorul fiind numit în temeiul Legii nr. 85/2006, iar procedura a fost declanșată sub imperiul Legii nr. 64/1995, procedură care trebuie să fie continuată și încheiată tot în conformitate cu Legea nr. 64/1995; art. 17 din Legea nr. 64/1995 statuează activitatea lichidatorului (administratorului); art. 9 stabilește că judecătorul sindic este ajutat în aplicarea procedurilor de persoane de specialitate (experți), iar C. nu îndeplinește calitatea de expert, deci nu poate participa la desfășurarea procedurii, și, actele emanate de la lichidator sunt supuse nulității, acestea nu au acoperire legală. Prin aceleași precizări, reclamantul a solicitat să se pună în discuție competența materială a instanței, având în vedere că această contestație este formulată împotriva unor demersuri făcute de practicianul în insolvență.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 2593/2017, pronunțată la data de 22 iunie 2017, în dosarul nr. x/2017, a admis excepția necompetenței teritoriale; a declinat competența soluționării cauzei civile privind pe reclamantul A. și pe pârâta B. S.A. - prin lichidator judiciar C. București în favoarea Tribunalului Specializat Mureș; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamant, acesta a învestit instanța de judecată cu contestație împotriva acțiunilor întreprinse de practicianul în insolvență al societății pârâte. În consecință, dând eficiență principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, în temeiul dispozițiilor art. 120 noul C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Tribunalul Specializat Mureș și Tribunalul București- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte, în emiterea regulatorului de competență, urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, și a stabili competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Tribunalului Specializat Mureș- Falimente, în considerarea argumentelor ce succed:

Este adevărat că cererea de chemare în judecată a fost formulată generic și neîntemeiată în drept, reclamantul A. formulând în esență contestație împotriva Hotărârii din data de 01 noiembrie 2016 a Adunării Generale a Acționarilor S.C. B. S.A. București și solicitând anularea acestei hotărâri.

Însă, din cuprinsul precizărilor scrise formulate de reclamant pentru termenul de judecată din 11 mai 2017 în fața Tribunalului București, rezultă că anularea Hotărârii A.G.A. din data de 01 noiembrie 2016 se cere a fi cenzurată prin prisma arogării de către practicianul în insolvență C. București a unor drepturi pe care, susține reclamantul, Legea nr. 64/1995 nu i le recunoaște, respectiv, convocarea A.G.A., prezidarea și întocmirea proceselor-verbale, etc.

În concret, acesta susține că, atâta vreme cât procedura este guvernată de Legea nr. 64/1995, actele și măsurile practicianului în insolvență care ar fi putut avea suport în Legea nr. 85/2006 sunt nelegale.

Or, urmare acestor precizări, așa cum în mod corect a reținut și Tribunalul București, se constată că acțiunea are ca obiect concret contestarea actelor și măsurilor luate de practicianul în insolvență, și competența de soluționare a unor astfel de contestații nu poate aparține decât judecătorului sindic, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, potrivit cu care:

"Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: f) judecarea contestațiilor debitorului ori ale creditorilor împotriva măsurilor luate de administrator sau de lichidator".

În lumina acestor prevederi din Legea nr. 64/1995, între principalele atribuții ale judecătorului- sindic se regăsește, deci, și judecarea acțiunilor ori contestațiilor introduse de administratorul debitoarei împotriva măsurilor luate de practicianul în insolvență desemnat în procedură, inclusiv, pentru anularea unor hotărâri ale Adunării Generale a Acționarilor de natura celei în speță.

Prin urmare, acțiunea dedusă judecății nu este una de drept comun, ci este supusă procedurii speciale reglementate de Legea nr. 64/1995, aplicabilă, cererea de deschidere a procedurii fiind formulată sub imperiul acestei legi, la data de 19 iunie 2005, iar exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor și operațiunilor pretins frauduloase ale practicianului în insolvență desemnat ulterior deschiderii procedurii intră în competența judecătorului sindic, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1995.

Sintagma "principalele atribuții ale judecătorului- sindic" nu numai că nu exclude competența acestuia și pentru alte cereri și procese în care este implicat debitorul din procedură, ci, din contră, o bună și efectivă administrare a procedurii comportă interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei, care ține de insolvență- acțiune în contestarea actelor și măsurilor luate de practicianul în insolvență, și, deci, reprezintă, o cerere în materie de insolvență-, având în vedere faptul că instanța pe rolul căreia se află dosarul de fond privitor la procedura insolvenței debitoarei, este Tribunalul Specializat Mureș, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestui tribunal și, în considerarea prevederilor art. 2 pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, cu referire la art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1995, urmează a stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ. de la 1865,