ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 122/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 12 iulie 2016, sub nr. x/2016, contestatorii A. și B. au formulat, în contradictoriu cu intimatele C. S.A. București și S.C. D. S.R.L. București, contestație la executare împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "E.", solicitând instanței să dispună constatarea prescripției dreptului de a obține executarea silită, cu consecința anulării întregii executări silite; suspendarea executării silite, în temeiul art. 719 C. proc. civ. până la soluționarea contestației la executare și întoarcerea executării- cu referire la toate sumele poprite, conform art. 724 C. proc. civ. cu suportarea cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 26.10.2016, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care, analizând-o cu prioritate, a apreciat-o ca întemeiată.

Prin sentința civilă nr. 18264, pronunțată la data de 26 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimații C. S.A. București și D. S.R.L. București, în favoarea Judecătoriei Drăgășani.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Potrivit art. 714 C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 651 C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Având în vedere că, la data sesizării organului de executare, debitorul B. era înregistrat cu domiciliul în județul Vâlcea, iar la data de 03.06.2016, Judecătoria Drăgășani în dosarul nr. x/2016, a admis cererea de încuviințare a executării silite și a încuviințat executarea silită împotriva debitorilor, prin toate formele de executare, văzând că executarea silită privește și imobilul situat în județul Vâlcea, în raport de dispozițiile legale de mai sus, indiferent de domiciliul celuilalt debitor, s-a constatat că există o unică instanță de executare, respectiv, Judecătoria Drăgășani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani, secția Civilă, la data de 09 noiembrie 2016, sub nr. x/2016.

La termenul din data de 14.12.2016 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drăgășani.

Judecătoria Drăgășani, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 1650, pronunțată la data de 21 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drăgășani; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimații C. S.A. București și D. S.R.L. București, în favoarea Judecătoriei Sector 1 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență, între Judecătoria Drăgășani și Judecătoria Sect. 1 București; a dispus, din oficiu, suspendarea soluționării cauzei, și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Analizând cu prioritatea impusă prin prevederile art. 248 alin. (1) noul C. proc. civ. excepția invocată, instanța a reținut că, potrivit art. 714 alin. (1) noul C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare.

Dispozițiile legale menționate stabilesc o competență teritorială exclusivă a instanței de executare, nefiind admisibil ca părțile să se abată de la regulile enunțate, convenind să învestească cu soluționarea unei contestații la executare o altă instanță, decât cea prevăzută de art. 713 C. proc. civ.

Fiind vorba de norme cu caracter imperativ, încălcarea lor atrage nulitatea absolută, fiind nesocotită ordinea publică, potrivit art. 129 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că pricina este de competența unei alte instanțe și părțile nu o pot înlătura.

În conformitate cu prevederile art. 650 alin. (1) noul C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

În speță, instanța a constatat că urmărirea silită a fost declanșată la data de 23.05.2016, prin cererea adresată B.E.J. E., împotriva debitorilor B., domiciliat la data demarării executării silite, în mun. Drăgășani, str. x, jud. Vâlcea (conform înscris aflat la dosar), respectiv A., domiciliată la aceeași dată, în mun. București, str. x, sector 1 (conform înscris aflat la dosar).

De asemenea, instanța a reținut și prevederile art. 714 alin. (2) noul C. proc. civ., potrivit cu care, în cazul urmăririi silite a imobilelor, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilelor.

În raport de prevederile legale menționate, prin raportare la domiciliul debitorilor și locul situării imobilelor, devin instanțe de executare atât Judecătoria Sect. 1 București (prin raportare la domiciliul debitoarei A.), cât și Judecătoria Drăgășani (raportat la domiciliul celui de-al doilea debitor, B., respectiv la locul situării imobilelor), context în care competența teritorială este alternativă între cele două instanțe.

Este real, s-a reținut, că, în speță, executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Drăgășani, la cererea creditorului, procedura fiind una ce nu implică citarea debitorului, a cărei finalitate este exclusiv verificarea formală a existenței unui titlu executoriu, a unei creanțe certe, lichide și exigibile și a inexistenței unor impedimente legale în calea executării silite, fiind așadar în prezența unui control anterior care nu implică dezbateri contradictorii și formularea de apărări.

În situația în care se consideră că executarea silită nu se desfășoară cu respectarea cerințelor legale, debitorul urmărit poate formula contestație la executare, remediu judiciar accesibil și previzibil, de natură a garanta în mod deplin accesul liber la justiție al debitorului, prin introducerea cererii la oricare dintre instanțele alternativ competente, alegere ce-i aparține, în condițiile dreptului comun, în concret art. 116 noul C. proc. civ.

Nu există nicio prevedere care să fixeze competența instanței de executare pentru întreaga durată a executării silite, prin raportare la instanța ce a încuviințat executarea silită (încheierea acesteia fiind cenzurabilă, în condițiile legii), alegerea acesteia aparținând contestatorului, conform art. 116, coroborat cu art. 714 alin. (1) noul C. proc. civ., la momentul contestării actelor de executare silită.

În contextul de fapt și de drept arătat, s-a reținut că instanța competentă în soluționarea prezentei contestații aparține Judecătoriei Sect. 1 București, excepția invocată fiind admisă, cu consecința declinării cauzei în favoarea instanței menționate.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Drăgășani- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanțele au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- contestație la executare, ce are drept obiect contestația împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "E.", formulată de contestatorii A. și B..

Potrivit dispozițiilor art. I pct. 21 din Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, cu referire la modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile art. 650 alin. (1) din cod au fost modificate în sensul că: "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În speță, obiectul cauzei de față, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență, este contestația la executare formulată împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "E.", privind pe debitorii A. și B..

Se reține ca, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. în temeiul cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, executarea silită este îndreptată împotriva a doi debitori, ambii având calitatea de pârâți în sentința civilă ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, fiind format un Dosar unic de executare silită, cu nr. x/2016, deschis la Biroul executorului judecătoresc "E.".

Într-adevăr, cei doi debitori au domicilii diferite, domiciliul contestatoarei A. fiind situat în București, iar cel al contestatorului B. fiind situat în Drăgășani.

Pentru acest motiv, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, revine atât Judecătoriei Drăgășani, cât și Judecătoriei Sectorului 1 București.

Înalta Curte constată că, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, având în vedere caracterul asemănător al ipotezei reglementate de textul de lege cu speța de față, dispozițiile art. 112 Noul C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia" ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

Se mai reține că se aplică, prin analogie și prevederile art. 116 Noul C. proc. civ., potrivit cărora "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din interpretarea art. 116 Noul C. proc. civ., rezultă că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestației împotriva executării silite la Judecătoria Sectorului 1 București, în respectarea celor prevăzute de art. 116 Noul C. proc. civ., contestatorii au ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul unuia dintre aceștia.

Așa fiind, Înalta Curte constată că singura soluție care se impune este stabilirea competenței instanței de executare prin raportare la domiciliul debitorului la data primei sesizări a instanței de executare, fiind astfel transpusă în plan execuțional competența teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 112 Noul C. proc. civ. și avându-se în vedere și dispozițiile art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Se reține că, stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul debitorului este în concordanță cu considerentele deciziei Curții Constituționale, unde se arată că, "în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor sluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în raza căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului, locul unde urmează să se facă executarea".

Nu în ultimul rând, se asigură, astfel, în continuare, unicitatea instanței de executare și posibilitatea determinării facile a acesteia, fără luarea în considerare a unui alt criteriu, dificil de cunoscut încă la începutul executării silite.

Astfel, prin raportare la prevederile legale menționate anterior, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării instanței de executare, domiciliul unuia dintre contestatorii- debitori.

În consecință, având în vedere faptul că, prin contestația la executare formulată la data de 12 iulie 2016, contestatorii A. și B. au sesizat mai întâi Judecătoria Sectorului 1 București, instanță de executare deopotrivă competentă în raport de domiciliul unuia dintre cei doi debitori, față de dispozițiile legale mai sus citate, aparține acestei instanțe competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect "contestație executare silită".

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 1 București și, în considerarea prevederilor art. 651 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 112 și art. 116 Noul C. proc. civ., cu referire și la art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimatele C. S.A. București și S.C. D. S.R.L. București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2017.