ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1353/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin la 23 decembrie 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se declare inopozabilitatea față de societatea reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzătoare și C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, autentificat sub nr. x din 21 martie 2014 de către Biroul Individual Notarial D..

Prin sentința civilă nr. 340 din 13 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L. și a fost declarată inopozabilitatea față de reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 21 martie 2014 de către Biroul Individual Notarial D., încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzătoare și C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare. Totodată, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 16.006 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 866/A din 28 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost admis apelul formulat în cauză, a fost schimbată sentința civilă nr. 340 din 13 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii ca prescrisă a acțiunii formulate de reclamanta A.. Totodată, a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către pârâți în sumă de 7000 RON cu titlu de onorariu avocat și 5293 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 866/A din 28 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, recurenta-reclamantă A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Criticile formulate de recurentă vizează nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1564 C. civ., întrucât termenul de prescripție de un an nu a început să curgă de la data înscrierii în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 21 martie 2014, ci de la data rămânerii irevocabile a hotărârii care consfințea dreptul său de creanță, și anume, decizia nr. 347 din 6 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, astfel încât termenul de prescripție de un an nu era împlinit la data formulării acțiunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la 15 martie 2017, intimatele B. S.R.L. și C. S.R.L. au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât decizia atacată are caracter definitiv de la pronunțare, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la 3 aprilie 2017, recurenta A. a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, precum și a apărărilor formulate prin întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 19 mai 2017, s-a înregistrat la dosar punct de vedere la raport de către intimatele-pârâte, prin care au reiterat inadmisibilitatea recursului.

La 22 mai 2017, s-a înregistrat la dosar punct de vedere la raport de către recurentă, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, susținând, în esență, că dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., interzic calea de atac a recursului pentru acțiunile evaluabile în bani cu o valoare mai mare de 500.000 RON, iar nu de 1.000.000 RON și, cum normele de procedură sunt de aplicabilitate imediată, consideră că legea aplicabilă este cea în vigoare la momentul introducerii recursului.

Prin încheierea din 22 iunie 2017 s-a dispus comunicarea către părți a suplimentului la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 866/A din 28 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar suplimentul la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 3 iulie 2017, s-a înregistrat la dosar punct de vedere la suplimentul la raport de către intimatele-pârâte, prin care s-a arătat că, la data întocmirii suplimentului la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, decizia Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu era publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Față de dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și de faptul că decizia Curții Constituționale nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, s-a susținut că recursul este inadmisibil.

La 7 iulie 2017, s-a înregistrat la dosar punct de vedere la suplimentul la raport de către recurentă, prin care a solicitat, în esență, respingerea excepției inadmisibilității recursului având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea inopozabilității față de reclamanta A. a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzătoare și C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, autentificat sub nr. x din 21 martie 2014 de către Biroul Individual Notarial D..

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar cum acțiunea în declararea inopozabilității unui act juridic este o acțiune patrimonială, urmează a se avea în vedere valoarea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 21 martie 2014 de către Biroul Individual Notarial D..

Astfel, se poate observa că prețul total al imobilelor vândute în baza contractului de vânzare cumpărare anterior menționat este în sumă de 698,064,52 RON, după cum rezultă din cuprinsul acestuia, precum și din cuprinsul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. .

Potrivit dispozițiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013, incident în speță, prevede că:

"(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Așadar, potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON.

În speță, se constată că valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere (698,064,52 RON) se situează sub pragul valoric impus de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Este de menționat că sintagma care impunea un prag valoric, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017.

Se reține că, în paragraful nr. 32 al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, s-a menționat că,,...sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

În speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 23 decembrie 2015, decizia recurată a fost pronunțată, în faza procesuală a apelului, la data de 28 noiembrie 2016, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017.

Față de cele anterior arătate, se constată că, de la data introducerii acțiunii și până la data soluționării definitive a cauzei - 28 noiembrie 2016, textul legal incident s-a bucurat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv soarta litigiului.

Prin urmare, norma legală cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 produce efecte juridice cu privire la procesele care au fost soluționate printr-o hotărâre definitivă anterior datei publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial, respectiv anterior datei de 20 iulie 2017.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, motiv pentru care urmează a se face aplicarea evocatelor dispoziții și a obliga recurenta-reclamantă A. REȘIȚA la plata sumei de 7.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimata-pârâtă C. REȘIȚA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. REȘIȚA împotriva deciziei civile nr. 866/A din 28 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. REȘIȚA la plata sumei de 7.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimata-pârâtă C. REȘIȚA.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2017.