ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5963/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Gorj la data de 21 octombrie 2002, reclamantul A.I. a chemat în

judecată Primăria comunei Runcu, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei

decizii sau dispoziții ca răspuns la notificarea înaintată la data de 4

septembrie 2001 în baza Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 277 din 18

noiembrie 2002, Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantului și a obligat

pârâta să se pronunțe prin decizie sau dispoziție asupra notificării înaintate

la data de 4 septembrie 2001.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a motivat că, potrivit art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001,

pârâta trebuia să se pronunțe în termen de 60 de zile prin decizie sau

dispoziție asupra notificării adresate de reclamant, lucru pe care pârâta nu

l-a demonstrat în cauză.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, s-a arătat că

părțile s-au mai judecat anterior în dosarul nr. 2024/2002, prin care reclamantul

a solicitat să i se restituie în natură un teren în suprafață de 700 mp și un

imobil, casă de locuit compus din 2 camere, situat în comuna Runcu, sat Bâlta,

județul Gorj, sau echivalentul bănesc al acestora. În cadrul acestei judecăți,

apelanta a învederat instanței că nu mai deține imobilul respectiv, fapt pentru

care acțiunea a fost respinsă.

Având în vedere aceste aspecte,

apelanta a considerat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin decizia civilă nr. 1229 din 4

aprilie 2003, Curtea de Apel Craiova a respins apelul ca nefondat, cu motivarea

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

În termen legal, pârâta a declarat

recurs împotriva deciziei Curții de Apel Craiova, reiterând motivele invocate

în apel și solicitând modificarea sentinței Tribunalului Gorj și deciziei

Curții de Apel Craiova, în sensul respingerii acțiunii reclamantului,

constatându-se că pârâta nu are calitate procesuală pasivă.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor urma.

Respectând dispoziția art. 21 din

Legea nr. 10/2001, reclamantul a înaintat pârâtei notificare, la data de 4

septembrie 2001, solicitând restituirea în natură sau prin echivalent a

suprafeței de 700 mp și a imobilului – casă de locuit, compus din 2 camere,

situate în comuna Runcu, sat Bîlta, județul Gorj.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit

art. 22, pârâta este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz,

dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.

Art. 24 alin. (1) prevede, de

asemenea, că „dacă restituirea nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz,

deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei

îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii

imobilului”.

Așadar, potrivit acestor dispoziții

legale, pârâta avea obligația de a se pronunța fie prin decizie, fie prin

dispoziție motivată, asupra notificării reclamantului, în termen de 60 de zile,

lucru pe care aceasta nu l-a făcut.

Susținerea pârâtei că nu are

calitate procesuală pasivă, nemaifiind deținătoarea imobilelor a căror

restituire se solicită, nu poate fi reținută întrucât nu s-a făcut nici o

dovadă în acest sens.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001,

persoana juridică notificată care nu mai deține bunurile imobile solicitate are

obligația de a comunica persoanei îndreptățite toate datele de identificare ale

unității deținătoare.

Ori, în speța de față, deși pârâta a

susținut atât în motivele de apel, cât și în cele de recurs, că a adus la

cunoștința instanței și implicit a reclamantului faptul că nu mai este

deținătoarea imobilelor, nu s-a făcut dovada că proprietatea asupra imobilelor

a fost transmisă unei alte persoane juridice.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea apreciază că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, hotărârile

criticate fiind legale și temeinice, fapt pentru care recursul se va respinge

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

Primăria comunei Runcu împotriva deciziei civile nr. 67 din 4 aprilie 2003 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2004.