ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1761/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

H.L., în contradictoriu cu Direcția

Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, a solicitat anularea vizei de

ieșire nr. 1547846, emis de pârâtă la 19 decembrie 2002 și suspendarea

executării acesteia.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 307 din 10 martie 2003, a

respins ca nefondată, acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că potrivit actelor financiar-contabile a rezultat că reclamantul, din

activitățile legal înregistrate, nu a realizat veniturile personale în

cuantumul cerut de dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, privind regimul străinilor în

România, aprobate prin H.G. nr. 476/2001.

Referitor la cererea de suspendare,

prin soluționarea pe fond a cauzei, aceasta a rămas fără obiect.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 și 10 și art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut că soluția a fost

dată cu interpretarea greșită a legii, s-au apreciat greșit probele

administrate, iar asupra altora nu s-au pronunțat, deși erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii.

Recursul este fondat.

Reclamantul a intrat în România, în

scop de afaceri și a beneficiat de prelungiri succesive a dreptului de ședere

în țară, în calitate de asociat al SC H.L. SRL, cu sediul social declarat în

București.

Pârâta, la 19 decembrie 2002, a emis viza de ieșire nr. 1547846, reținând că recurentul-reclamant nu dispunea, la data

solicitării prelungirii dreptului de ședere, de mijloacele materiale realizate

din activitatea firmei sale, în cuantumul cerut de dispozițiile art. 29 alin. (1)

lit. a) din H.G. 476/2001, respectiv 500 dolari SUA/lunar.

Pe același raționament a mers și

instanța de fond, care analizând bilanțul contabil depus la dosar, înregistrat

la 30 iunie 2002, a reținut că firma a realizat un profit de 88 milioane lei,

care, raportat la cota de participare la beneficii și pierderi de 10% a

reclamantului, duce la concluzia lipsei mijloacelor materiale în cuantumul

cerut de lege.

De precizat că, beneficiul de 88 milioane

(circa 3000 dolari SUA) înregistrat în bilanțul contabil al firmei, din 30

iunie 2002, trebuie să se raporteze la un singur asociat, întrucât în perioada

ianuarie – iunie 2002, recurentul era singurul asociat, cel de al doilea

asociat a intrat în România și și-a început activitatea la 10 iunie 2002.

Deci, reclamantul-recurent dispunea

la data prelungirii dreptului de ședere, de mijloace materiale realizate din

activitatea firmei sale, în cuantumul cerut de art. 29 alin. (1) lit. a) din H.G.

476/2001, respectiv 500 dolari SUA/lunar.

Cu actele noi depuse în recurs, bilanțul

contabil al firmei recurentului, din 31 decembrie 2002, hotărârii Adunării Generale

a Asociaților, rezultă că din beneficiul realizat pe anul 2002, recurentului-reclamant

i-a fost repartizată o cotă de 83, 47%, și nu doar 10%, cum greșit a reținut

instanța de fond.

În consecință, recursul fiind

întemeiat, urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., se va casa

hotărârea atacată și în fond, se va admite acțiunea, se va anula actul nr. 1547846

din 19 decembrie 2003, emis de pârâtă și se va dispune prelungirea vizei de

ședere, conform legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de H.L.

împotriva sentinței civile nr. 307 din 10 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

admite acțiunea. Anulează actul nr. 1547846 din 19 decembrie 2002, emis de

pârâtă și dispune prelungirea vizei de ședere, conform legii.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 mai 2004.