ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1252/2017

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 27.02.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. București - Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești S.A., a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

Prin sentința civilă nr. 5324 din 30.10.2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei suma de 86.621 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenții ale reclamantei, ca neîntemeiate, precum și la plata către reclamantă a sumei de 3.303,42 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, apelantele A. S.A. și S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești, au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1638A din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5324 din 30.10.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă și a următoarelor sume de bani: 445.088,88 RON constituind cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli de deplasare și alte cheltuieli necesare (incluzând "onorariul de succes" în cuantum redus), 586.978 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului rezultat din indisponibilizarea sumei de 25.636.875 RON și 184.603 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului rezultat din indisponibilizarea sumei de 2.653.680 RON, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești, împotriva aceleiași sentințe civile, pe care a obligat-o la plata către apelanta A. S.A. a sumei de 12.159,76 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea recursului, recurenta consideră că un prim motiv de nelegalitate al deciziei civile atacate, privește primul capăt de cerere reprezentând sumele pretinse cu titlul de onorariu de avocat, constatându-se o insuficientă cercetare a probatoriului administrat.

Astfel, instanța de apel în mod greșit a reținut că onorariul aferent cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 6265/18.10.2010 a fost justificat de reclamantă prin faptul că societatea pârâtă a căzut în pretenții prin desființarea sentinței civile nr. 6265/18.10.2010 și, pe cale de consecință cererea de lămurire considerată "subsidiară" este justificată.

În acest sens, recurenta susține că instanța de apel a înlăturat în mod total nemotivat și neîntemeiat ceea ce clarificase atât instanța de fond în prezenta cauză, cât și alte două instanțe învestite anterior cu soluționarea unor cauze legate de această speță.

Astfel, câtă vreme cererea de lămurire a dispozitivului a fost respinsă, nefiind reținută culpa procesuală a societății pârâte care astfel nu a căzut în pretenții, recurenta consideră că nu se poate acorda cu titlu de pretenții onorariul de avocat aferent cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 6265/18.10.2011 și, pe cale de consecință apreciază ca instanța de apel, în mod neîntemeiat a admis ca fiind justificate pretențiile reprezentând onorariu avocat aferent cererii de lămurire.

Mai susține recurenta, că în mod greșit a reținut instanța de apel că cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 6265/18.10.2011 a fost "necesară pentru a preveni o executare silită în baza sentinței necorespunzătoare dată în primă instanță", având în vedere că "în procesul respectiv, s-a dispus în final, în recurs respingerea cererii de validare a popririi, ca tardiv formulată".

În concret, fondul litigiului dintre părți a fost generat de hotărârea judecătorească nr. 6265/18.10.2011 pronunțata de Judecătoria Focșani ce a constituit titlul executoriu împotriva intimatei-reclamante A. S.A., având în vedere că a fost validată poprirea împotriva acesteia "întrucât terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile privind înființarea popririi".

Cu privire la capătul de cerere reprezentând onorariu de succes, recurenta solicită instanței de recurs să constate absența motivării de către instanța de apel privind aspectul necesității și caracterului rezonabil al acestuia.

În acest sens, arată că instanța de apel a apreciat că "de esența onorariului de succes ( . . . . . . . . . .) convenirea lui prin contractul de asistență juridică și legătura acestuia cu procesul" și care "implica numai voința părților manifestată la încheierea contractului" și astfel, a "reușit" instanța de apel să dea o cu totul altă interpretare decât cea reținută constant atât în jurisprudența ÎCCJ cât și a CEDO.

Astfel, dacă caracterul real al onorariului de succes nu comportă discuții, cu privire la necesitatea și caracterul rezonabil al acestuia, instanța de apel nu a reușit să le motiveze, ba chiar mai mult decât atât a anulat clarificările date de instanța de fond.

În acest context, susține în mod nelegal instanța de apel faptul că pentru a exista necesitatea onorariului de succes este suficient "numai voința părților manifestată la încheierea contractului de asistență juridică".

De asemenea, a mai reținut instanța de apel nemotivat și neîntemeiat caracterul rezonabil al onorariului de succes menționând că "sunt îndeplinite în majoritate cerințele legale pentru acordarea onorariului de succes", dar "apreciază totuși că în parte (...) este nerezonabil în proporție de 1/3".

Se constată astfel un motiv de nelegalitate în pronunțarea deciziei atacate câtă vreme instanța de apel nu a analizat corect, atât aspectele privitoare la sumele pretinse cu titlul de onorarii de avocat cât și la tardivitatea cererii de validare a popririi.

Un al doilea motiv de nelegalitate al deciziei civile atacate, având ca temei legal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privește capătul de cerere reprezentând lipsa de folosință a sumelor de bani ale intimatei-reclamante și blocate în conturile BNR.

Astfel, instanța de apel în mod greșit a reținut ca fiind îndeplinite condițiile esențiale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, dând dovada de o insuficientă cercetare a probatoriului administrat, constatându-se în acest mod greșita calificare a situației de fapt dedusă judecății.

În speță, Banca Naționala a României prin adresa nr. x/22.05.2012, a adus la cunoștința intimatei-reclamante faptul că s-a efectuat înființarea popririi asupra contului reclamantei deschis la BNR pentru suma de 25.636.874,88 RON și nu virarea către recurentă a acestei sume, numai în acest din urmă caz intimata-reclamanta ar fi putut pretinde calcularea unor daune interese.

Intimata-reclamanta nu a făcut dovada că în perioada 21.05.2012-25.10.2012, dată la care BNR prin adresa nr. x/25.10.2012 a înființat poprirea, nu a beneficiat de dobânda pentru suma de 25.636.874,88 RON, conform prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.

În acest context, recurenta susține că intimata-reclamantă era obligată să creeze și să mențină garanții la Banca Națională a României, iar înființarea popririi nu a avut în realitate niciun efect asupra sumelor de bani aflate la Banca Națională, acestea rămânând doar consemnate și nicidecum virate societății pârâte.

Într-o altă critică, recurenta apreciază că în cauză se constată o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materia răspunderii civile delictuale.

Astfel, susține că instanța de apel a reținut în mod neîntemeiat că recurenta nu a dat dovadă de bună credință în promovarea cererii de validare a popririi prin recurgerea la un titlu executoriu care reclama lămuriri.

Potrivit titlului executoriu nr. x/18.10.2011, a fost promovată o cerere de executare silită a A. S.A., care respecta în totalitate dispozițiile C. proc. civ., pentru care la aceea dată recurenta beneficia de o sentință irevocabilă de validare poprire împotriva intimatei-reclamante, fiind dobândită și încuviințarea executării silite împotriva acesteia, deci erau îndeplinite toate condițiile de a trece la executare silită.

Mai susține recurenta, că instanța de apel în mod greșit a reținut pretențiile intimatei-reclamante reprezentând sume cu titlu de cauțiune și de asemenea arată că instanța de apel nu a analizat suficient aspectele privitoare la sumele reprezentând lipsa de folosință a sumelor de bani ale intimatei-reclamante și blocate în conturile BNR.

Pentru aceste considerente, recurenta susține că au fost încălcate normele de drept material prin hotărârea pronunțată și pentru acest motiv consideră că hotărârea este nelegală și susceptibilă de casare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței de recurs să constate că evocarea motivelor de recurs confirmă că niciuna dintre criticile formulate de recurentă nu sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care se consideră îndreptățită ca instanța să pronunțe o hotărâte de anulare a recursului, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca temeinică și legală, precum și obligarea recurentei-intimate la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Prin răspunsul la întâmpinare transmis prin fax la 31 ianuarie 2017, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea susținerilor intimatei ca nefondate și, pe cale de consecință admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost în sensul că recursul este admisibil în principiu în raport de valoarea pretențiilor, însă recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 a fost făcută doar formal. Prin urmare, raportat la prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. d) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, concluzia magistratului-asistent raportor a fost de anulare a cererii de recurs, în conformitate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 10 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.A. a depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, achiesând la concluziile acestuia.

Recurenta - pârâtă S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord a depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, susținând că recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și privește greșita interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1349 din Noul C. civ., care în opinia sa nu sunt incidente în cauză.

Analizând recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurenta - pârâtă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recurenta- pârâtă, deși a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea recursului nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzut limitativ de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material, iar hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în situațiile în care instanța a recurs la normele legale aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, adăugând sau omițând unele condiții prevăzute de textele legale, fie le-a aplicat greșit.

Recurenta - pârâtă a criticat decizia atacată susținând că instanța de apel nu a analizat corect, atât aspectele privitoare la sumele pretinse cu titlul de onorarii de avocat cât și la tardivitatea cererii de validare a popririi, că în mod greșit a reținut ca fiind îndeplinite condițiile esențiale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, pretențiile intimatei-reclamante reprezentând sume cu titlu de cauțiune și nu a analizat suficient aspectele privitoare la sumele reprezentând lipsa de folosință a sumelor de bani ale intimatei-reclamante blocate în conturile BNR, iar în argumentarea acestor motive de recurs nu au fost indicate normele de drept material care au fost încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel.

Aspectele învederate de recurentă s-au rezumat strict la probatoriul administrat în dosar, situându-se în afara competențelor instanței de recurs atât timp cât se raportează în mod explicit la situația de fapt ori la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtei de către instanța de apel, pentru ca acest motiv de recurs să poată face obiectul controlului de legalitate a deciziei recurate, ar fi trebuit să vizeze criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., aplicat în cauză cu privire la onorariul de succes, pe baza cărora este posibilă reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de către partea ce a câștigat procesul.

Ori, susținerile recurentei - pârâte nu vizează aceste criterii legale, ci însăși aprecierea instanței de apel conturată în aplicarea lor, invocându-se nemotivarea rațiunilor pentru care instanța a apreciat ca rezonabilă și necesară reținerea unei fracțiuni în cuantum de 1/3 din onorariul de succes avansat de reclamantă.

Aceste aprecieri reflectă particularizarea criteriilor din art. 274 alin. (3) C. proc. civ. la situația de fapt din speță, astfel încât nu ar putea fi cenzurată fără o reevaluare a situației de fapt. Or, această finalitate a susținerilor excede atribuțiilor acestei instanțe de control judiciar, care sunt limitate la verificarea legalității deciziei, prin prisma cazurilor de recurs din art. 488 C. proc. civ., cazuri în care nu se încadrează reaprecierea situației de fapt și a probatoriului administrat.

Totodată, recurenta pretinde insuficienta cercetare a probatoriului administrat în ceea ce privește cererea de lămurire formulată de reclamantă în legătură cu sentința nr. 6265/18.10.2011 a Judecătoriei Focșani, precum și aspecte referitoare la motivele care au fundamentat cererea de lămurire. Împrejurarea că instanța de apel a dat eficiență considerentelor reținute în soluțiile pronunțate în cererea de lămurire și în cea de validare a popririi (irevocabile), apreciind culpa recurentei - pârâte este la rândul său un element de netemeinicie a hotărârii atacate, iar nu de nelegalitate.

Recurenta - pârâtă critică natura sumelor ce au fost indisponibilizate, precum și absența dovezilor că acestea nu au produs dobânzi, reproșând instanței de recurs că nu a dat curs solicitărilor sale de a clarifica situația de fapt. Deși invocă interpretarea greșită a dispozițiilor legale în materia răspunderii delictuale, toate argumentele recurentei sunt în sensul demonstrării bunei sale credințe în promovarea cererii de validare a popririi (respinsă irevocabil), respectiv a respectării dispozițiilor procedurale în pornirea executării silite împotriva reclamantei (anulată irevocabil), fără a motiva în drept încălcarea vreunei dispoziții legale. Chiar dacă ulterior, prin concluziile scrise, face referiri la dispozițiile art. 1349 din Noul C. civ., susținând că au fost greșit interpretate de instanța de apel, recurenta - pârâtă nu argumentează această susținere, fiind doar o simplă afirmație, ce nu se poate constitui într-o critică susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pentru a putea face obiect al controlului în recurs.

Prin urmare, aprecierea judecătorului de apel cu privire la onorariul de avocat și la condițiile răspunderii civile delictuale în sensul nedovedirii de către reclamantă a prejudiciului, vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Invocarea în mod formal a incidenței dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reiterarea unor situații de fapt, trimiterile la probe, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale de drept material. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. va aplica sancțiunea nulității cererii de recurs formulată de pârâtă și, în consecință, conform prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești împotriva deciziei civile nr. 1638A din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de recurs formulată de pârâta S.C. B. S.A. - prin SUCURSALA DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE MUNTENIA NORD Ploiești împotriva deciziei civile nr. 1638A din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2017.