ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4807/2018

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 29 iunie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 3.068.929,67 RON reprezentând contravaloarea penalităților contractuale de 0,05% pe fiecare zi de întârziere, conform contractului nr. x/2002, având ca obiect servicii de întreținere și reparații ale instalațiilor electrice de distribuție, pentru perioada cuprinsă între 20 iunie 2012 - 30 iunie 2015, precum și plata penalităților contractuale ce se vor calcula după data de 20 iunie 2015 până la data plății integrale a debitului principal, în sumă de 5.605.351,26 RON, stabilit prin sentința comercială nr. 8002 din 14.06.2011 a Tribunalului București, secția a VI-a Comercială, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7131 din 15 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, și s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.

În motivarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că termenul de prescripție pentru dreptul la acțiune privind penalitățile pretinse în cauză a început să curgă odată cu termenul de prescripție pentru dreptul la acțiune privind debitul principal în valoare de 5.605.351,26 RON, respectiv de la data expirării termenului de plată convenit prin art. 49 alin. (1) din contractul de prestări-servicii încheiat între părți la 2 septembrie 2002, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, s-a mai reținut că în cauză nu este incident niciun caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției extinctive, reglementate în mod limitativ prin dispozițiile art. 13, art. 14 sau art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva sentinței civile nr. 7131 din 15 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a declarat apel reclamanta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar A..

Prin decizia civilă nr. 1054/A din 9 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar A.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, în sensul că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind dreptul principal, se stinge și dreptul la acțiune privind accesoriile.

În acest sens, s-a constatat că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 30 octombrie 2005, iar acțiunea a fost formulată la 29 iunie 2015, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani.

Instanța de apel a mai reținut că efectul întreruperii cursului prescripției ca urmare a introducerii la Tribunalul București a acțiunii ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2006 poate să privească numai obiectul acelei cauze, iar nu orice alte pretenții, accesorii ale pretenției deduse judecății în acel dosar. În acest context, s-a apreciat că nu se poate reține intervenirea efectului întreruptiv al prescripției și în privința pretențiilor formulate în cauza de față, chiar dacă este vorba, generic, de penalități de întârziere.

La data de 19 septembrie 2017, reclamanta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar C. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1054/A din 9 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 28 septembrie 2017.

Prin cererea de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința casării hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, în sensul că penalitățile sunt drepturi accesorii ce se sting odată cu stingerea dreptului la acțiune, fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta-reclamantă a învederat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că penalitățile de întârziere se calculează pentru flecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, fiind o obligație continuă și succesivă.

Prin sentința nr. 8002 din 14 iunie 2011 a Tribunalului București, secția a VI-a Comercială, pârâta a fost obligată la plata sumei de 5.605.351,26 RON, reprezentând debit principal și a sumei de 7.686.618,18 RON, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 18.11.2005 - 31.03.2011. Prin decizia civilă nr. 443 din 13 noiembrie 2012 pronunțata în același dosar de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a redus obligația de plata a penalităților la suma de 5.543.692,40 de RON, această hotărâre rămânând irevocabilă prin decizia nr. 4195 din 27 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca urmare a respingerii recursurilor.

Recurenta a învederat că dreptul său principal s-a născut la data de 19 octombrie 2005, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 1 noiembrie 2006, înăuntrul termenului de prescripție. Ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile reclamantei, aceasta a susținut că prescripția dreptului principal s-a întrerupt la data de 1 noiembrie 2006, data înregistrării pe rolul instanței a acțiunii introductive, în temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Reclamanta a precizat că titlul executoriu a fost pus în executare și face obiectul dosarului nr. x/2011 aflat pe rolul BEJ D.. În acest context, hotărârea judecătorească face ca prescripția dreptului material la acțiune să fie înlocuită cu prescripția dreptului de a obține executarea silită.

Recurenta a mai arătat că în prezent distribuirea sumelor în cadrul dosarului de executare silită este suspendată de drept, ca urmare a contestării procesului-verbal de eliberare a sumelor din 2 iulie 2014 la instanța de executare, devenind astfel incidente dispozițiile art. 405

1

C. proc. civ. de la 1865 cu privire la suspendarea cursului prescripției extinctive.

Prin urmare, reclamanta a susținut că dreptul său principal, născut la data de 19 octombrie 2005, s-a întrerupt la 1 noiembrie 2006, data introducerii acțiunii pe rolul instanțelor, iar o nouă prescripție nu a mai început să curgă, deoarece hotărârea de admitere a cererii a rămas definitivă în același timp cu derularea procedurii de executare silită.

Prin întâmpinarea înregistrată la 9 noiembrie 2017, intimata-pârâtă S.C. E. S.A. a solicitat în principal, constatarea nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Intimata-pârâtă a învederat că, în cadrul dosarului de executare nr. x/2011 a fost încheiat procesul-verbal de încetare a executării silite, în urma recuperării integrale a debitului restant, respectiv la data de 28 august 2017.

La 28 noiembrie 2017, recurenta-reclamantă S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă S.C. E. S.A. prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată ca neîntemeiate.

Recurenta a susținut că penalitățile de întârziere solicitate în cauză au caracterul unor daune-interese moratorii, iar debitul principal a fost acordat printr-un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătoreasca, fiind achitat în cursul lunii mai 2017, în contextul respingerii pe fond a contestației formulate de S.C. E. S.A. la procesul-verbal de distribuire a sumei ce face obiectul dosarului x/2014, conform sentinței civile nr. x/16.05.2017 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București.

Reclamanta a subliniat că perioada pentru care pot fi solicitate daunele-interese moratorii, conform considerentelor deciziei nr. 35 cu referire la decizia nr. 7/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este de 3 ani anterior introducerii cererii de plată a dobânzii, cuantumul acestora urmând a fi stabilit în funcție de plățile efectuate în executarea creanțelor din titlurile executorii.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, raportat la valoarea litigiului.

Prin încheierea din 6 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că acestea pot formula puncte de vedere, însă nu a fost depus la dosar niciun înscris în acest sens.

Prin încheierea din 18 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. E. S.A. și s-a admis în principiu recursul, acordându-se termen în ședință publică la data de 18 septembrie 2018.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Între Sucursala Întreținere și Servicii Energetice F. și S.C. Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "F." S.A. s-a încheiat contractul de prestări-servicii și reparații ale instalațiilor electrice de distribuție nr. x din 02.09.2002, având ca obiect efectuarea de către prestator a tuturor lucrărilor ce se vor efectua la instalațiile aflate în gestiunea beneficiarului (chematul în garanție) pe bază de comandă fermă.

Potrivit art. 56 din contractul nr. x/2002, pentru întârzierea la plata facturilor peste termenele prevăzute în contract beneficiarul (pârâta) datorează penalități prestatorului (reclamantei) în cuantum de 0,05% din plata neefectuată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi de la înregistrarea facturii la beneficiar, până la plata efectivă a facturilor restante.

Într-un prim litigiu, prin cererea înregistrată la Tribunalului București, secția a VI-a Comercială la data de 1 noiembrie 2006 sub nr. x/2006, reclamanta S.C. G. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. Electrica S.A. Sucursala Întreținere Servicii Energetice Electrice Muntenia Sud solicitând instanței să dispună obligarea societății pârâte la plata următoarelor sume: 5.605.341,26 RON reprezentând prețul prestațiilor aferente serviciilor neachitate și 1.216.361,22 RON penalități de întârziere calculate până la data de 23 octombrie 2006 inclusiv.

La data de 10 mai 2010, reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor cu privire la penalitățile de întârziere, în sensul că a solicitat calcularea acestora până la data plății efective a debitului.

Prin sentința nr. 8002 din 14 iunie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. Electrica S.A. Sucursala Întreținere Servicii Energetice Electrica Serv S.A. - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice "F.".

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5.605.351,26 RON reprezentând prestații efectuate și neachitate și 7.686.618,18 RON reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal calculate pentru perioada 18.11.2005 - 31.03.2011.

Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 126.885,12 RON cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. Electrica S.A. Sucursala Întreținere Servicii Energetice Electrica Serv S.A. - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice "F." în contradictoriu cu chemata în garanție B. S.A.

A fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 5.605.351,26 RON reprezentând prestații și 7.686.618,18 RON reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal calculate pentru perioada 18.11.2005 - 31.03.2011.

Prin decizia civilă nr. 443 din 13 noiembrie 2012 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. împotriva sentinței nr. 8002 din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Comercială în dosarul nr. x/2006, în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.A. și S.C. H. S.R.L. prin BNP I.

Prin aceeași decizie, s-a admis apelul declarat de chemata în garanție S.C. B. S.A. și, în consecință, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul obligării chematei în garanție la plata către pârâtă a sumei de 5.543.692,40 RON, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 30 octombrie 2005 - 31 martie 2011.

A fost obligată chemata în garanție la plata sumei de 59.548 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, aferente penalităților.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost obligată pârâtă la plata sumei de 29.774 RON cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 4195 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de chemata în garanție S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 443 din 13 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și împotriva încheierii din 16 octombrie 2012.

Totodată, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. București împotriva deciziei civile nr. 443 din 13 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva executării silite pornite împotriva pârâtei S.C. E. S.A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 8002 din 14 iunie 2011 a Tribunalului București, secția a VI-a Comercială, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 443/13.11.2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă au fost formulate o serie de contestații la executare ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2014, nr. y/2014 și nr. x/2014 înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, toate fiind respinse.

Prin procesul-verbal din 28 mai 2014, BEJ D., în conformitate cu dispozițiile art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, a procedat la actualizarea valorii obligației principale în cuantum de 5.605.351,26 RON pentru perioada iulie 2011 - aprilie 2014, rezultând o sumă de 6.107.030,20 RON.

Din procesul-verbal încheiat la data de 28 august 2017 de BEJ D., în dosarul de executare nr. x/2011, aflat la dosarul de recurs, rezultă că s-a recuperat integral debitul restant, respectiv 5.605.351,26 RON reprezentând prestații efectuate și neachitate, 5.543.692,40 RON reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 30.10.2005 - 31.03.2011 și 59.548 RON cheltuieli de judecată. În consecință, s-a constatat că, în temeiul art. 371

5

alin. (1) lit. a) C. proc. civ. din 1865, executarea silită a încetat, ca urmare a recuperării integrale a debitului restant.

Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul litigiului pendinte, înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la data de 29 iunie 2015, reclamanta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 3.068.929,67 RON, reprezentând contravaloarea penalităților contractuale de 0,05% pe fiecare zi de întârziere, conform contractului nr. x/2002, pentru perioada cuprinsă între 30 iunie 2012 - 30 iunie 2015, precum și plata penalităților contractuale născute după data de 30 iunie 2015 până la data plății integrale a debitului principal în sumă de 5.605.351,26 RON stabilit prin sentința comercială nr. 8002/14.06.2011 a Tribunalului București, secția a VI-a Comercială.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă ca prescrisă prin sentința civilă nr. 7131 din 15 decembrie 2015 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, soluție care a fost menținută prin decizia civilă nr. 1054/A din 9 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, ca urmare a respingerii apelului reclamantei.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de apel susținând că debitul său principal s-a născut la data de 19 octombrie 2005, iar cererea de chemare în judecată, în primul litigiu - dosar nr. x/2006, a fost formulată la data de 1 noiembrie 2006, înăuntrul termenului de prescripție, iar ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile reclamantei, prescripția debitului principal s-a întrerupt la 1 noiembrie 2006, data înregistrării pe rolul instanței a acțiunii introductive, în temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958. S-a mai arătat că, potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, în cazul în care prescripția a fost întreruptă printr-o cererea de chemare în judecată sau printr-un act începător de executare, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la împlinirea ultimului act de executare.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că prescripția extinctivă a fost întreruptă, exclusiv, cu privire la plata debitului principal și a penalităților de întârziere ce au făcut obiectul acelui proces, respectiv dosarul nr. x/2006, în cadrul căruia a fost solicitată suma de 5.605.341,26 RON reprezentând prețul prestațiilor aferente serviciilor neachitate și penalități de întârziere calculate până la data plății efective a debitului. Prin urmare, având în vedere că în litigiul pendinte se valorifică o altă pretenție, pentru o altă perioadă de timp, susținerea reclamantei cu privire la întreruperea cursului prescripției extinctive nu prezintă relevanță în acest dosar, ipoteza prezentată de reclamantă fiind incidentă doar în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2006.

În consecință, această critică a recurentei-reclamante va fi respinsă ca nefondată.

Decizia recurată a fost criticată de reclamantă și din perspectiva faptului că, în mod greșit, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, în sensul că penalitățile sunt drepturi accesorii ce se sting odată cu încetarea dreptului la acțiune, fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este întemeiat, decizia pronunțată în apel fiind nelegală pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Astfel, se apreciază ca fiind fondate criticile referitoare la greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor legale privitoare la prescripția dreptului de a cere penalități de întârziere.

Penalitățile sunt debite accesorii, care se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, fiind o obligație continuă și succesivă.

Penalitățile sunt datorate pentru fiecare zi de întârziere, astfel că în mod corespunzător, în urma trecerii fiecărei zile în care nu este achitat debitul principal se naște dreptul material la acțiune pentru plata penalității respective, începând să curgă, de asemenea, și câte o prescripție corespunzătoare.

Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".

În considerarea acestor dispoziții legale, nu poate fi primită susținerea instanței de apel în sensul că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune privind un drept accesoriu începe să curgă odată cu termenul de prescripție a dreptului material la acțiune privind dreptul principal, deoarece prescripția nu poate să curgă înainte de a se naște însuși dreptul suspus prescripției.

Textul art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 prevede doar că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesoriile acestuia, fără ca din aceste dispoziții legale să poată fi trasă concluzia, contrar dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție ar fi unul singur atât pentru dreptul principal, cât și pentru accesoriile sale.

Norma invocată nu se referă exclusiv la obligațiile cu prestație succesivă ce țin de obiectul contractului, în speță de contravaloarea debitului principal având ca obiect servicii de întreținere și reparații ale instalațiilor electrice de distribuție, ci și la accesorii, iar teza potrivit căreia termenul de prescripție a dreptului de a pretinde penalități de întârziere a început să curgă simultan cu dreptul principal, contravine art. 7 alin. (3) și art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Penalitățile de întârziere, ca și dobânzile sunt prestații periodice, care se acumulează cu fiecare perioadă de timp căreia ele îi corespund, timp în care obligația principală trebuia să fie executată, însă nu a fost.

Din considerentele deciziei nr. 35/2017, cu referire la decizia nr. 7/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rezultă că daunele-interese sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a creanțelor recunoscute prin titluri executorii, au caracterul unor prestații succesive și sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere și calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenței acestor creanțe.

În acest caz sunt relevante și prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, republicat, fiecare zi de întârziere în executare generând o prescripție distinctă a dreptului la acțiune cu privire la aceste prestații succesive.

Ca atare, creditorii sunt îndreptățiți la daune-interese moratorii pentru o perioadă de trei ani anterioară introducerii cererii de plată a dobânzii al căror cuantum va fi stabilit în funcție de plățile eșalonate efectuate în executarea creanțelor din titlurile executorii.

Penalitățile de întârziere au caracterul unor daune-interese moratorii stabilite convențional, iar, în speță, debitul principal a fost acordat printr-un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, fiind achitat la data de 28 august 2017, în contextul respingerii pe fond a contestației formulate de pârâta S.C. E. S.A. la procesul-verbal de distribuire a sumei ce face obiectul dosarului nr. x/2014*, conform sentinței civile nr. 4046/16.05.2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin urmare, perioada pentru care pot fi solicitate daunele-interese moratorii este reprezentată de o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii de plată a dobânzii, în speță 29 iunie 2015, cuantumul acestora urmând a fi stabilit în funcție de plățile efectuate în executarea creanțelor din titlurile executorii.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod greșit a constatat că termenul de prescripție privind penalitățile de întârziere a început să curgă în același timp cu termenul de prescripție pentru dreptul la acțiune privind debitul principal și, pe cale de consecință, a aplicat greșit prevederile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Împrejurarea că întreg debitul principal, la care s-a raportat calculul penalităților de întârziere a fost stins prin plată la data de 28 august 2017, nu influențează în niciun mod momentul începerii prescripției dreptului de a pretinde penalități de întârziere, cât timp dreptul de creanță derivat din clauza penală beneficiază de o prescripție distinctă de prescripția dreptului de a solicita plata prețului, ca drept subiectiv principal.

Prin urmare, în rejudecare, instanța de apel va analiza cererea de chemare în judecată, din perspectiva dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, prin raportare la considerentele arătate.

Față de aspectele reținute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar C., cu consecința casării deciziei civile nr. 1054/A din 9 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 1054/A din 9 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2018.