ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4937/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28.08.2015, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la achitarea cu titlu de daune interese compensatorii suma totală de 8.575.245,78 RON, compusă din:

- suma de 8.559.207,78 RON, reprezentând diferența dintre contravaloarea la care SNN a valorificat în perioada 01.04.2014 - 30.09.2014 energia disponibilizată ca urmare a încetării unilaterale de către B. a contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe piața centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică ("PCCB") nr. 207 din data de 22.02.2013 ("Contractul") și contravaloarea acestei energii la care SNN ar fi fost îndreptățită conform Contractului;

- suma de 16.038 RON, reprezentând cheltuielile asociate tranzacțiilor de vânzare prin care SNN a vândut în perioada 01.04.2014 - 30.09.2014 energia disponibilizată pe piața PCCB și PCCB-NC.

La termenul de judecată din 17.10.2016, reclamanta a înțeles să modifice obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor identificate prin raportul de expertiză, inclusiv a cheltuielilor aferente tranzacționării pe PZU, în cuantum de 70.265,80 RON.

Prin sentința civilă nr. 278/2016 din 20 decembrie 2016 a Tribunalului Galați, secția a II-a civilă s-a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Împotriva sentinței primei instanțe, a declarat apel reclamanta Societatea Națională A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 227/A din 27 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta Societatea Națională A. S.A., s-a schimbat în tot sentința apelată și, în rejudecare, s-a admis în parte acțiunea.

A fost obligată pârâta B. S.A. să plătească reclamantei Societatea Națională A. S.A. suma de 8.645.467,52 RON, cu titlu de prejudiciu.

S-a respins ca nefondat apelul declarat împotriva încheierii din data de 26.05.2016 a aceleiași instanțe și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 142.132,97 RON, cheltuieli de judecată în fond și în apel.

La 29.11.2017, recurenta-pârâtă B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 227/A din 27 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 15.12.2017.

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Galați.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a obligat-o la plata sumei de 8.645.467,52 RON cu titlu de prejudiciu cu încălcarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., suma pretinsă de intimata-reclamantă prin cererea de chemare în judecată fiind de 8.575.245,78 RON.

În continuare, a arătat recurenta că în cadrul judecății în fața primei instanțe, la termenul de judecată din 17.10.2016 (al 5-lea termen de judecată), reclamanta a înțeles să modifice obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor identificate prin raportul de expertiză, inclusiv a cheltuielilor aferente tranzacționării pe PZU, în cuantum de 70.265,80 RON, care nu au fost solicitate inițial prin cererea de chemare în judecată, deși B. s-a opus, în mod expres, la modificarea solicitată de SNN, în temeiul art. 204 alin. (3) C. proc. civ., atât în cadrul dezbaterilor orale cât și în cadrul concluziilor scrise formulate.

În ciuda opoziției neechivoce formulate de B., instanța de apel a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 8.645.467,52 RON cu titlu de prejudiciu, dispunând și plata contravalorii cheltuielilor de 70.265,80 RON, care nu au fost solicitate inițial prin cererea de chemare în judecată și care, astfel cum a arătat, reprezentau o pretenție distinctă față de cele deduse judecății prin cererea introductivă de instanță.

A mai susținut recurenta că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., încălcare ce a cauzat B. o vătămare, aceasta fiind obligată la plata unei sume mai mari decât suma dedusă judecății prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 1.267 și art. 1.549 și urm. C. civ., având în vedere că instanța de apel a apreciat că B. nu era îndreptățită să solicite denunțarea unilaterală a Contractului, nici prin aplicarea prevederilor art. 26 - 28 ale Contractului, nici prin aplicarea art. 1.768 C. civ. și întrucât situația premisă a nașterii dreptului de reziliere - neexecutarea culpabilă de către cealaltă parte a obligațiilor sale contractuale - nu se regăsește în ipoteza clauzei prevăzute prin art. 26 lit. b) a Contractului, se impunea ca instanța de apel să aplice dispozițiile art. 1.267 C. civ., constatând că părțile aveau un drept de denunțare unilaterală a Contractului.

În argumentarea aceluiași motiv de casare, recurenta a susținut că instanța de apel a făcut aplicarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie și Legii energiei nr. 123/2012, având în vedere că în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că B. are calitatea de furnizor de energie și nicidecum de consumator final, astfel încât nu se putea întemeia pe majorarea costurilor de achiziție a certificatelor verzi pentru a justifica modificarea circumstanțelor avute în vedere la contactare, or, furnizorii de energie electrică au obligația în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 220/2008, de a achiziționa un anumit număr de certificate verzi pentru cantitatea de energie electrică furnizată consumatorilor finali sau utilizată pentru alimentarea locurilor proprii de consum.

A mai arătat recurenta că instanța de apel a reținut că relevantă pentru aprecierea temeiniciei motivului de denunțare unilaterală invocat de B. este calitatea în care aceasta a încheiat Contractul, și anume, cea de furnizor de energie electrică, concluzie la care s-a ajuns cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 220/2008 și ale art. 3 pct. 25 din Legea nr. 123/2012, care clarifică în mod neechivoc obligația furnizorilor de a suporta costurile certificatelor verzi aferente energiei electrice utilizată pentru consum propriu.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis în principiu recursul fiind stabilit termen de judecată conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeași instanță de apel, în considerarea argumentelor ce succed:

Criticile recurentei-pârâte B. S.A. subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constând în încălcarea dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ. prin obligarea sa la plata unei sume ce reprezintă o pretenție distinctă față de cele deduse judecății prin cererea introductivă de instanță, sunt fondate.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28.08.2015, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la achitarea cu titlu de daune interese compensatorii suma totală de 8.575.245,78 RON, compusă din:

- suma de 8.559.207,78 RON, reprezentând diferența dintre contravaloarea la care SNN a valorificat în perioada 01.04.2014 - 30.09.2014 energia disponibilizată ca urmare a încetării unilaterale de către B. a contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe piața centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică ("PCCB") nr. 207 din data de 22.02.2013 ("Contractul") și contravaloarea acestei energii la care SNN ar fi fost îndreptățită conform Contractului;

- suma de 16.038 RON, reprezentând cheltuielile asociate tranzacțiilor de vânzare prin care SNN a vândut în perioada 01.04.2014 - 30.09.2014 energia disponibilizată pe piața PCCB și PCCB-NC.

La termenul de judecată din 17.10.2016, după administrarea probatoriului, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, reclamanta a înțeles să modifice obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor identificate prin raportul de expertiză, inclusiv a cheltuielilor aferente tranzacționării pe PZU, în cuantum de 70.265,80 RON, care nu au fost solicitate inițial prin cererea de chemare în judecată.

Conform art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat iar potrivit alin. (3) al aceluiași text legal, modificarea cererii peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților.

Or, în speță, se constată că modificarea cererii introductive de instanță prin care s-a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor aferente tranzacționării pe PZU, în cuantum de 70.265,80 RON, s-a formulat peste termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., în lipsa acordului pârâtei care de altfel și-a exprimat în mod ferm opoziția, astfel cum rezultă din concluziile scrise depuse în fața primei instanțe.

Prin urmare, având în vedere că sunt fondate criticile recurentei-pârâte, care atrag incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se reține că, în cauză, nu se mai impune analizarea criticilor privind nelegalitatea deciziei atacate pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constând în aplicarea greșită a normelor de drept material care vizează fondul cauzei.

În consecință, recursul pârâtei va fi admis, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, urmând ca instanța să analizeze apelul în limitele învestirii, prin raportare la criticile și apărările formulate, Înalta Curte fiind în imposibilitate de a putea analiza legalitatea soluției adoptate în întregul său.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei B. S.A., va casa decizia civilă nr. 227/A din 27 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 227/A din 27 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2018.