ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 173/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018, la 20 martie 2018, reclamantul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 735.956,245 RON, reprezentând 1/2 din suma totală de 1.471.912,49 RON, achitată urmare executării silite a deciziei nr. 1144 din 23 octombrie 2014, pronunțate în dosarul nr. x/2009 de Curtea de Apel Ploiești, derulată de creditorii A. și B.; la plata cumulată a dobânzii legale a sumei de 735.956,245 RON, actualizate cu rata inflației a sumei de 735.956,245 RON, conform art. 1535 C. civ., coroborat cu O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare privind obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1443, 1447 și 1456 C. civ.

Prin sentința nr. 1244 din 5 iunie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant al Statului Român, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei. L-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 735.956,245 RON, reprezentând 1/2 din suma totală de 1.471.912,49 RON, achitată de reclamant urmare a executării silite a deciziei nr. 1144 din 23 octombrie 2014, pronunțate în dosarul nr. x/2009 de Curtea de Apel Ploiești, instrumentată de creditorii A. și B., precum și la plata dobânzii legale a sumei de 735.956,245 RON, calculate de la data plății, până la data achitării efective a debitului și, pe cale de consecință, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la actualizarea sumei de 735.956,245 RON cu rata inflației.

Prin decizia nr. 400 din 9 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul pârâtului Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri împotriva sentinței nr. 1244 din 5 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca nefondat. A admis apelul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței nr. 1244 din 5 iunie 2019 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. A schimbat parțial sentința, în sensul că a admis integral acțiunea, inclusiv capătul de cerere privind actualizarea sumei de 735.956,245 RON, cu rata inflației.

Împotriva deciziei nr. 400 din 9 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a susținut că instanțele de fond și apel au ignorat faptul că suma pretinsă de reclamant i-a fost restituită acestuia, documentele de la dosar făcând dovada că suma reținută din fondul de rezervă este aceeași, cu mici diferențe cauzate de curgerea dobânzilor, aceasta figurând în evidențe cu mențiunea "anulare titlu executoriu".

Astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, plata a fost făcută în timpul executării silite, recurentul având conturile blocate urmare intervenției organului de executare. În această împrejurare, în lipsa unor disponibilități bănești, a convenit cu reclamantul ca plata să se efectueze către codebitor, urmând ca, la prima rectificare, să se restituie suma plătită. Această înțelegere a constituit unicul motiv legal al ridicării popririi de pe conturile recurentului.

A susținut că motivele de recurs sunt fundamentate pe înscrisurile ce privesc rectificarea bugetară, recurentul incluzând în disponibilul necesar și suma asupra căreia poartă litigiul, fiind cuprinse dobânzile și cheltuielile de executare. Acest aspect reiese din adresele MEIMMA nr. x din 19 decembrie 2015 și MFP nr. x din 16 decembrie 2015.

A menționat că hotărârile instanțelor de fond și de apel sunt nelegale, întrucât suma avută în vedere la plata către Ministerul Finanțelor Publice reiese din titlul executoriu invocat de acesta.

Contrar celor reținute de instanța de apel, reclamantul l-a informat pe recurent că suma în discuție a fost reținută la buget, nefiind transferată în conturile sale urmare solicitării de plată, circuitul sumei pretinse fiind în cadrul aceluiași buget.

Suma ignorată de instanțe care poartă mențiunea "minus" a fost reținută din bugetul recurentului. În aceste condiții, prin hotărârile pronunțate în cauză, recurentului îi este impusă o plată dublă, cu caracter sancționator.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului, din perspectiva faptului că motivele de recurs invocate reprezintă critici de netemeinicie, care nu se pot circumscrie dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Recurentul-pârât nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a reținut că recursul a fost formulat în termenul legal, este semnat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, iar motivele de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât vizează situația de fapt și interpretarea probatoriului administrat în cauză.

Prin rezoluția din 4 noiembrie 2021, s-a stabilit termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, la 27 ianuarie 2022, când instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției de nulitate a recursului invocate de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde: lit. b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului și, lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Dispozițiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Pentru ca o hotărâre să fie casată este necesar ca instanța de recurs să aprecieze, cu privire la hotărârea recurată, că sunt incidente dispozițiile art. 488 C. proc. civ., prin care sunt reglementate motivele de recurs.

Așadar, este necesar ca recurentul să invoce - și susținerea să fie apreciată ca fiind întemeiată - că, în cazul hotărârii atacate cu recurs, se regăsesc motivele de nelegalitate prevăzute de textul legal menționat.

Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., întrucât, din conținutul memoriului căii de atac nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată.

Astfel, obiectul căii extraordinare de atac îl constituie decizia nr. 400 din 9 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respins apelul pârâtului Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri împotriva sentinței nr. 1244 din 5 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca nefondat. A fost admis apelul reclamantului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe, care a fost schimbată parțial, în sensul că a fost admisă integral acțiunea, inclusiv capătul de cerere privind actualizarea sumei de 735.956,245 RON, cu rata inflației.

Raportând această soluție la motivele de recurs supuse examinării, Înalta Curte constată că acestea nu vizează aspecte de nelegalitate din statuările curții de apel, ci aspecte de temeinicie a cauzei, împrejurări de fapt ce țin de procedura de executare silită împotriva recurentului și care rezultă din modalitatea de apreciere a probatoriului, în baza căruia acesta pretinde că suma care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată a fost, de fapt, achitată intimatului-reclamant.

În acest sens recurentul a susținut că instanțele de fond și apel au ignorat faptul că suma pretinsă de reclamant i-a fost restituită acestuia, documentele de la dosar făcând dovada că suma reținută din fondul de rezervă este aceeași, aceasta apărând în evidențe cu mențiunea "anulare titlu executoriu".

Făcând mențiune la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a arătat că plata a fost făcută în timpul executării silite, recurentul având conturile blocate urmare intervenției organului de executare. În această împrejurare, în lipsa unor disponibilități bănești, a convenit cu reclamantul să efectueze plata către codebitor, urmând ca, la prima rectificare, să fie restituită suma plătită. Această înțelegere a constituit unicul motiv legal al ridicării popririi de pe conturile recurentului.

A susținut că a inclus în disponibilul necesar și suma asupra căreia poartă litigiul, fiind cuprinse dobânzile și cheltuielile de executare, astfel cum reiese din adresele MEIMMA nr. x din 19 decembrie 2015 și MFP nr. x din 16 decembrie 2015.

Alegațiile sale au vizat împrejurarea că suma avută în vedere la plata către Ministerul Finanțelor Publice a fost reținută din bugetul recurentului, situație în care recurentului îi este impusă o plată dublă, cu caracter sancționator.

Față de motivele invocate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care vizează greșita aplicare a legii de către instanța de apel, deducând judecății aspecte care privesc exclusiv împrejurări de fapt ce rezultă, susține acesta, din evaluarea greșită a probatoriului.

Deși a invocat, în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestor norme legale și nici motivelor care să poată fi încadrate, din oficiu, într-unul din cazurile de casare prevăzute de textul legal menționat, astfel cum permit prevederile art. 489 alin. (3) din același act normativ.

Față de aceste considerente și având în vedere că în cererea de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate ale deciziei nr. 400 din 9 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri împotriva deciziei nr. 400 din 9 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri împotriva deciziei nr. 400 din 9 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2022.