ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 12/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată în cadrul dosarului nr. x/2014, al Tribunalului București, secția a VI-a civilă și înregistrată pe rolul acelei instanțe la data de 09.09.2014, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. a solicitat instanței obligarea acestuia la plata sumei de 1.808.938,4 RON reprezentând: 1.147.587,13 RON fideiusiune constituită de pârât în favoarea reclamantei pentru garantarea obligațiilor de plată ale S.C. B. S.R.L., 61.351,27 RON fideiusiunea constituită de pârât în favoarea reclamantei pentru garantarea obligațiilor de plată ale S.C. C. S.R.L. și 600.000 RON fideiusiunea constituită de pârât în favoarea reclamantei pentru garantarea obligațiilor de plată ale S.C. D. S.R.L., precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective pentru sumele indicate mai sus și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6334/15.12.2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea reclamantei A. S.A. și a obligat pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. să plătească reclamantei suma de 1.808.938,4 RON reprezentând contravaloare garanție, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data scadenței la data plății debitului, scadența fiind astfel: pentru suma de 1.147.587,13 RON scadența la 24.06.2014, pentru suma de 61.351,27 RON scadența la 21.08.2014, pentru suma de 600.000 RON scadența la 27.08.2014. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 21.694,39 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1371/25.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. împotriva sentinței civile nr. 6334/15.12.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 1887/13.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admisă cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1371/25.09.2015, pronunțată de aceeași instanță, în sensul obligării apelantei la 6.644 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează cazul de casare a hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate si, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru. În subsidiar, în cazul admiterii recursului solicită instanței repunerea părților în situația anterioară efectuării plății sumelor la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 6334/15.12.2014 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2014.

În dezvoltarea recursului, FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N., arată motivele pentru care a respins cererile de plată a garanțiilor înaintate de intimata A. S.A. cu referire la cei trei beneficiari de finanțare, respectiv S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

În ceea ce privește garanția beneficiarului de finanțare S.C. B. S.R.L., recurentul consideră că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, instanța nesocotind prevederile convenționale încheiate între părți, prevederi care aveau rolul de normă specială în soluționarea cauzei.

Astfel, deși instanța de apel a înțeles și a redat în hotărâre chintesența raționamentului pentru care au fost inserate în convenție prevederile referitoare la obligația băncii de a se asigura că beneficiarul constituie garanții reale a căror valoare admisă în garanție, la data aprobării creditului este de cel puțin 20% din valoarea creditului, astfel încât, împreună cu garanția recurentei, creditul să fie acoperit cu garanții în proporție de cel puțin 100%, cu toate acestea înlătură orice argument și apărare aduse în justificarea motivului pentru care s-a procedat la respingerea cererii de plata a garanției aferenta beneficiarului de finanțare S.C. B. S.R.L.

Prin urmare, consideră că hotărârea instanței de apel, prin reținerea ca fiind îndeplinite și respectate de către reclamantă a prevederilor art. 3.1.2 din Convenție, și mai mult, reținerea privind nelegalitatea refuzului recurentei de plată a garanției pentru beneficiarul de finanțare S.C. B. S.R.L., este nelegală, întrucât instanța a încălcat prevederilor convenționale încheiate între părți.

Prevederile art. 3.1.2 din convenție au rolul unei norme speciale în soluționarea cauzei, raționamentul pentru care au fost introduse în convenție constând tocmai în faptul ca orice garanție care este acceptată de către creditor profită implicit și fidejusorului, respectiv recurentei, de unde și interesul prevederii în convenție a unor standarde de garantare a creditelor chiar de către debitori. Sub acest aspect, criteriile de eligibilitate convenite au rolul de a impune anumite standarde și, prin urmare, nerespectarea acestora poate fi invocată de oricare din părți, deoarece ele definesc câmpul de aplicare al convenției.

În ceea ce privește motivul respingerii cererii de plată privind beneficiarul de finanțare S.C. C. S.R.L., recurentul susține că acesta l-a constituit nerespectarea prevederilor art. 9.2., alin. A) lit. c), e) din Convenția Cadru-plafon de garantare nr. 143/29.06.2011, modificată și completată cu actele adiționale ulterioare, coroborate cu prevederile art. 28 alin. (12) din Legea contabilității nr. 82/1991, conform cărora:

"Situațiile financiare anuale si raportările contabile ale persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1)

1

se întocmesc si se semnează de către persoanele care organizează si conduc contabilitatea acestora".

În acest context, recurentul consideră că instanța de apel a încălcat prevederile convenționale (art. 9.2 alin. (1) lit. c) din Convenție) și legale (art. 28 alin. (12) din Legea contabilității nr. 82/1991) aplicabile în speță.

Mai susține recurentul că, instanța de apel, în mod nelegal nu a avut în vedere dispozițiile art. 9.2 alin. (1) lit. c) din Convenția cadru - plafon de garantare nr. 143/14.07.2011, modificată și completată cu actele adiționale ulterioare, potrivit cărora, cererea de plata va fi însoțită de "extrasul la zi al contului curent si extrasul contului de credit al beneficiarului, din care să reiasă întreaga valoare a finanțării nerambursate și data trecerii la restanță a acesteia".

În ceea ce privește motivul de refuz invocat de recurent, întemeiat pe faptul că situațiile financiare nu erau semnate și stampilate, acesta aduce ca argument următoarele prevederi legale:

Art. 28 alin. (12) din Legea contabilității nr. 82/1991: "Situațiile financiare anuale și raportările contabile ale persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1M) se întocmesc și se semnează de către persoanele care organizează și conduc contabilitatea acestora". Astfel, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru depunerea situațiilor financiare reprezintă un criteriu important pentru recurent, criteriu în funcție de care se determină eligibilitatea beneficiarului de finanțare, prin raportare la prevederile 3.1.1 din Convenție.

Față de această situație, recurentul susține că intimata a transmis situațiile financiare încheiate de S.C. C. S.R.L. cu nerespectarea dispozițiilor art. 28 alin. (12) din Legea contabilității nr. 82/1991, semnătura electronică extinsă reprezentând doar dovada depunerii acestor situații financiare la Agenția Naționala de Administrare Fiscală.

Referitor la respingerea cererii de plată pentru beneficiarul de finanțare S.C. D. S.R.L., recurentul arată că a avut în vedere nerespectarea de către intimată a prevederilor art. 9.2. alin. A) lit. e) din Convenția Cadru - plafon de garantare nr. 143/29.06.2011, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, banca a transmis situațiile financiare încheiate cu S.C. D. S.R.L. la 31.12.2010 și 31.12.2011, însă completarea acestora nu respecta dispozițiile pct. 44 din Ordinul MFP nr. 3055/2009, potrivit cărora:

"Bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent", iar prin decizia atacată, instanța de apel a reținut că "niciuna din aceste neregularități raportabile la art. 44 din ordinul MFP nr. 3055/2009 și invocate în cauză nu are legătură cu verificarea condițiilor de la art. 3.1.1".

Prin întâmpinarea transmisă prin poștă la 19.04.2016, intimata A. S.A. a invocat excepția tardivității introducerii recursului în raport de dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, față de dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și excepția inadmisibilității recursului în ceea ce privește garanția datorată de recurent pentru împrumutatul S.C. B. S.R.L. față de împrejurarea că recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., însă, acesta nu a invocat nicio normă de drept material pe care instanța de apel ar fi încălcat-o cu ocazia pronunțării deciziei recurate. Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei atacate și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare transmis prin poștă la 10.05.2016, recurentul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei în ceea ce privește excepțiile invocate, ca fiind nefondate, arătând că recursul a fost depus în termenul legal, întrucât acesta a fost depus la 27.11.2015 la serviciul de curierat E., fiind transmis în aceeași zi și prin intermediul adresei electronice a Curții de Apel București, iar dovada achitării taxei judiciare de timbru a fost atașată cererii de recurs, fiind în cuantum de 10.847,20 RON reprezentând 50% din valoarea achitată la instanța de fond, precum și taxa de timbru în valoare de 300 RON aferentă cererii de repunere a părților în situația anterioară.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 septembrie 2016 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 19 septembrie 2016.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2016, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru soluționarea acestuia la 17 ianuarie 2017.

Recurentul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. a depus la 23 septembrie 2016, punct de vedere asupra raportului prin care arată că este de acord cu concluziilor raportorului, iar intimata-reclamantă A. S.A. a depus la 27 septembrie 2016, punct de vedere asupra raportului prin care solicită constatarea inadmisibilității recursului în ceea ce privește criticile legate de relația dintre intimata-reclamantă și S.C. B. S.R.L., iar pe fondul cauzei respingerea acestuia ca nefondat.

Cu ocazia dezbaterilor în ședință publică intimata-reclamantă a renunțat la susținerea excepțiilor privind tardivitatea și netimbrarea recursului, act de dispoziție de care instanța a luat act și totodată a calificat excepția inadmisibilității recursului decurgând din lipsa motivelor de nelegalitate în privința relației dintre intimata-reclamantă și S.C. B. S.R.L.., ca fiind o apărare în contextul caracterului unitar al recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N., arată motivele pentru care recurentul a respins cererile de plată a garanțiilor înaintate de intimata A. S.A. cu referire la cei trei beneficiari de finanțare, respectiv S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. și consideră că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, instanța nesocotind prevederile convenționale încheiate între părți, dispoziții care aveau rolul de normă specială în soluționarea cauzei.

În acest sens, recurentul susține că instanța de apel a "nesocotit" prevederile art. 3.1.2. lit. a) din Convenția cadru-plafon de garantare nr. 143/29.06.2011, întrucât intimata nu și-a îndeplinit obligația de a se asigura că beneficiarul constituie garanții reale, a căror valoare, admisă în garanție, la data aprobării creditului este de cel puțin 20% din valoarea creditului, astfel încât, împreună cu garanția Fondului, creditul să fie acoperit de garanții în proporție de 100%, în sensul că a acceptat în garanție stocul de marfa, fără a verifica existența acestuia în concordanță cu structura și valoarea declarată de garanții constituitori S.C. F. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., stoc de marfă care s-a dovedit a fi nereal, așa cum reiese din rapoartele administratorilor judiciari depuse la dosarul de insolvență nr. 7033/118/2013, deschis pe rolul Tribunalului Constanta.

Aceste susțineri ale recurentului se constată că sunt nefondate, având în vedere că în mod corect instanța de apel a apreciat faptul că banca și-a îndeplinit obligațiile convenționale, asigurându-se că au fost constituite garanțiile de 20% din valoarea creditului acordat, prin verificările efectuate pe baza propriilor reglementari interne, ce prevăd că o asemenea verificare a garanțiilor se face pe baza "ultimei balanțe contabile disponibile, dar nu mai veche de două luni anterioare semnării contractului de ipotecă mobiliară" și pe "declarația emisă de proprietarul stocului de marfă, semnată de cel puțin unul dintre administratorii societății pe proprie răspundere".

În acest sens, trebuie subliniat faptul că recurentul a fost încunoștințat cu privire la garanțiile constituite prin Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP 20944 din data de 24.01.2013, în care au fost descrise garanțiile (înainte de asumarea garanției), fără să aibă vreo obiecție cu privire la acestea și fără să ceară verificări suplimentare.

Prin urmare, în mod corect instanța de apel a reținut că "în Convenție nu se prevede și nici nu se impune o anumită procedură de verificare și acceptare a garanțiilor la care se referă art. 3.1.2. lit. a). Rezultă că în limita respectării prevederilor din convenție (adică garanție reală la data acordării creditului de 20% sau 50% din valoarea creditului, astfel încât împreună cu garanția fondului creditul să fie garantat 100%) creditorul are libertatea de a aprecia ce garanție va percepe de la debitor si, deci, cu atât mai mult, creditorul are libertatea de a-și alege mijloacele pentru realizarea acestei garanții". De altfel, recurenta susține caracterul nereal al garanției prin invocarea unor rapoarte ale administratorului judiciar care au natura unor dovezi a căror valoare probatorie nu poate face obiectul analizei în recurs.

În ceea ce privește motivul respingerii cererii de plată privind beneficiarul de finanțare S.C. C. S.R.L., recurentul susține că acesta l-a constituit nerespectarea prevederilor art. 9.2., alin. A) lit. c), e) din Convenția Cadru-plafon de garantare nr. 143/29.06.2011, modificată și completată cu actele adiționale ulterioare, coroborate cu prevederile art. 28 alin. (12) din Legea contabilității nr. 82/1991.

În acest sens, recurentul arată că intimata nu a transmis extrasele la zi ale conturilor asupra cărora a fost constituită garanția reală mobiliară, menționată în contractul de ipotecă mobiliară nr. 1709SM/29.07.2013, iar netransmiterea lor reprezenta o încălcare a obligației prevăzute la art. 9.2. alin. A lit. c) din Convenție.

Tot în acest context, recurentul arată că intimata a transmis situațiile financiare încheiate de S.C. C. S.R.L. la 31.12.2012, însă acestea nu erau semnate și stampilate la rubrica "întocmit", reprezentând o încălcare a obligației prevăzute la art. 9.2. alin. A lit. e) din Convenție, respectiv a dispozițiilor art. 28 alin. (12) din Legea contabilității nr. 82/1991 și ale art. 44 din ordinul MFP nr. 3055/2009.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a nesocotit prevederile art. 9.2 alin. (1) lit. c) din Convenție, evocate de recurent, potrivit cărora cererea de plată trebuie să fie însoțită de "extrasul la zi al contului curent și extrasul contului de credit al Beneficiarului, din care să reiasă întreaga valoare a finanțării nerambursate și data trecerii la restanță a acesteia", ci în mod corect a apreciat că intimata le-a îndeplinit întocmai.

În ceea ce privește susținerea recurentului, potrivit căreia, intimata avea obligația de a transmite și extrasele de cont aferente conturilor grevate de o garanție reală mobiliară, se constată că aceasta excede cadrului convențional stabilit prin acordul părților, iar acesta nu a solicitat, ulterior depunerii cererii de plată de către intimată, transmiterea și a acestor extrase, ci atunci când a solicitat completarea documentației a cerut aceleași documente care îi fuseseră deja transmise, în copie certificată, astfel cum a constatat și instanța de apel.

Critica recurentului privind încălcarea prevederilor art. 28 alin. (12) din Legea contabilității nr. 82/1991, care prevăd că situațiile financiare se întocmesc și se semnează de către persoanele care organizează și conduc contabilitatea acestora, se constată că nu poate fi primită, față de motivarea instanței de apel referitoare la faptul că situațiile financiare purtau semnătura electronică, astfel încât nu era necesară aplicarea unei semnături olografe, iar actele au fost certificate de bancă, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută la art. 9.2 lit. A) lit. e) din Convenție.

În acest sens, se constată că intimata nu a încălcat prevederile art. 9.2. alin. A lit. e) din Convenție, care stipulează că Finanțatorul va trebui să transmită ultimele două situații financiare anuale din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate de la art. 3.1.1 lit. a)1), a2), f), în copie certificată, fără să impună vreo obligație privind forma în care ar fi trebuit depuse aceste situații.

Conform prevederilor art. 9 din Legea contabilității, în forma în vigoare la momentul întocmirii și depunerii situațiilor financiare în discuție "documentele oficiale de prezentare a activității economico-financiare a persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) sunt situațiile financiare anuale, întocmite potrivit reglementarilor contabile aplicabile și care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a altor informații, în condițiile legii, referitoare la activitatea desfășurată".

De asemenea, conform prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea nr. 82/1991, "situațiile financiare anuale și raportările contabile pot fi întocmite și semnate de persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România".

Așadar, faptul că situația financiară la 31.12.2012 încheiată de S.C. C. S.R.L. a fost transmisă recurentului în forma în care a fost înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv purtând, conform prevederilor legale menționate, o semnătura electronică și nu una olografă, nu înseamnă că nu a fost îndeplinită de către Beneficiar obligația prevăzută de art. 9.2. alin. A lit. e) din Convenție, în funcție de care cererea de plată este analizată sau că au fost încălcate prevederile art. 28 din Legea contabilității.

Susținerile recurentului, potrivit cărora, situațiile depuse în format electronic nu reprezintă decât dovada înregistrării acestora la Agenția Națională de Administrare Fiscală și că documentul trebuia să îndeplinească condițiile prevăzute de dispozițiile art. 28 alin. (12) din Legea contabilității nr. 82/1991 nu au fost invocate ca motiv de respingere a cererii de plată.

Astfel, față de mențiunile evocate, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a reținut, din art. 9.2 alin. (1) lit. e) din Convenție, că nu prevede faptul că situațiile financiare la care se referă acest text trebuie să fie semnate olograf, ca o condiție a acceptării cererii de plată.

Într-o altă susținere, recurentul critică hotărârea instanței de apel, invocând faptul că instanța a încălcat prevederile pct. 44 din OMFP nr. 3055/2009 și arată că din adresa nr. x/03.09.2013 a Ministerului Finanțelor Publice rezultă că bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent.

Această susținere a recurentei nu poate fi primită, având în vedere că cele două instanțe au reținut în mod corect că analiza cererii de plată se face în baza prevederilor Convenției-cadru, potrivit dispozițiilor art. 9.2 1 lit. A) - e) din Convenție, scopul depunerii situațiilor financiare constând în verificarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute de art. 3.1.1. lit. a)1), a2 si f.) din Convenție și nu a modului în care au fost întocmite documentele contabile ale beneficiarului.

De asemenea, se constată că recurentul, în calitate de garant fideiusor, conform prevederilor cap. 6 din Convenție, și-a asumat în mod expres, irevocabil și necondiționat garantarea obligațiilor de rambursare a finanțărilor individuale acordate de Finanțator către S.C. D. S.R.L., ceea ce înseamnă că în cazul neîndeplinirii obligației de rambursare a creditului de către acesta, se naște în sarcina recurentului obligația de a achita garanția asumată, fără nicio altă condiționare.

Prin urmare, orice condiție în funcție de care recurentul ar putea fi exonerat de obligația de plată a garanției trebuia menționată în mod expres, iar potrivit prevederilor art. 6.2. din Convenție "garanția este necondiționată".

Or, în speță, pentru toți cei trei beneficiari de credit în cazul cărora recurentul a refuzat plata garanției, se constată că nu există niciuna din situațiile pentru care acesta ar putea fi exonerat de obligația de plată a garanției.

Astfel, comisionul de garantare a fost achitat de intimată, clauzele contractului de credit referitoare la aspectele menționate nu au fost modificate de intimată fără acordul recurentului, iar înștiințarea de neplată a fost transmisă acestuia în termenul de 10 zile prevăzut în Convenție.

Față de această situație, având în vederea calitatea de garant fideiusor a recurentului și ca urmare a caracterului expres, irevocabil și necondiționat al garanției asumate în această calitate, acesta nu are posibilitatea de a refuza plata garanției.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurent să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acesta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Transporturilor, pe care îl va obliga, în temeiul art. 453 alin. (1) din același cod, la plata către intimata-reclamantă a sumei de 6.731 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform facturilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. -I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 1371/25.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 6.731 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2017.