ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 144/2017

HOTĂRÂRE

31.01.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 144/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 25.08.2016, reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar S.C. B.., a chemat în judecată pe pârâtele C. S.R.L. și D. S.A., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 499,55 RON și a dobânzii legale aferente acesteia, calculată începând cu data de 28.01.2016, până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 3060/27.10.2016, Judecătoria Onești a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Onești a citat dispozițiile art. 126 C. proc. civ. și, notând că la art. 10 din contractele de leasing financiar încheiate, părțile au inserat o clauză atributivă de competență în favoarea instanțelor competente de la sediul finanțatoarei D. S.A., a subliniat că a intervenit o prorogare convențională a competenței, în favoarea instanței alese de părți.

În continuare, a reținut că art. 107 C. proc. civ. este o normă de ordine privată, de la care părțile pot deroga și, cum sediul finanțatoarei se află în București, str. x, 2 și 4, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 08.11.2016.

Prin sentința civilă nr. 20015/15.11.2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 București, reținând că potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., în materia cererii de valoare redusă, competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun, a evocat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., care reglementează cazurile de necompetență de ordine publică sau privată și cele ale art. 130 C. proc. civ., privind modalitatea în care excepția de necompetență poate fi invocată.

De asemenea, a reținut că, în speță, necompetența este de ordine privată, având în vedere că cererea de valoare redusă are ca obiect pretenții civile între profesioniști, iar art. 126 C. proc. civ. permite părților să aleagă instanța competentă teritorial, în cazul în care competența nu este una exclusivă.

Subliniind că pârâtele nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 1030 alin. (4) C. proc. civ. și nu au invocat clauza atributivă de competență, a conchis că instanța sesizată inițial a rămas competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza.

Aceasta, întrucât, după împlinirea acestui termen de decădere, părțile nu mai pot invoca excepția necompetenței teritoriale de ordine privată.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține următoarele:

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, instanța a fost învestită cu o cerere de valoare redusă, prin care reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar S.C. B.., a chemat în judecată pe pârâtele C. S.R.L. și D. S.A. și a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 499,55 RON și a dobânzii legale aferente acesteia, calculată începând cu data de 28.01.2016, până la plata efectivă, invocând executarea necorespunzătoare a unor contracte de leasing financiar.

Potrivit art. 1028 C. proc. civ., competența de a soluționa cererile de valoare redusă în primă instanță aparține judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Una dintre caracteristicile competenței de ordine privată o reprezintă posibilitatea derogării prin acordul părților de la norma care o stabilește.

Prin clauza 10, comună contractelor de leasing financiar încheiate de părți, s-a prevăzut că litigiile rezultând din sau în legătură cu respectivele contracte vor fi soluționate de instanțele competente de la sediul finanțatoarei D. S.A.

Sediul acestei părți este în București, str. x, 2 și 4.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Prin urmare, chiar dacă reclamantul a învestit cu soluționarea unei cereri o instanță necompetentă teritorial, atât timp cât în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu.

Cum, în speță, reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Onești, iar pârâtele nu au invocat excepția necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța sesizată inițial a fost legal învestită cu soluționarea cauzei și a devenit singura competentă.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Onești.