ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2017

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turnu-Măgurele sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze tranzacția judiciară din 17 octombrie 2014, intervenită între părți și consfințită prin sentința civilă nr. 640 din 17 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Turnu-Măgurele în dosarul nr. x/2014.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că prin această tranzacție, s-a obligat, în calitate de debitoare, să achite eșalonat creditoarei B. S.A. suma de 788.905 RON, creanță decurgând din contractele de credit revolving nr. 4184/13.03.2013 și nr. 4185/13.03.2013, penalități de întârziere și cheltuieli de executare, în cuantum-urile și la următoarele termene de plată:

- să fie eliberată creditoarei de îndată, suma de 218,894 RON, poprită din conturile sale și aflată la dispoziția executorilor judecătorești în dosarele de executare nr. 808/22.08.2013 și 809/22.08.2013, ale B.E.J C. și în dosarul nr. x/2014 al B.E.J.A. D.,

- până la 31 octombrie 2014, suma de 200.000 RON,

- până la 31 noiembrie 2014, suma de 250.000 RON și

- până la 15 decembrie 2014, suma de 120,011 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1207 și 2273 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 563 din 9 septembrie 2015, Judecătoria Turnu-Măgurele a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii formulate de pârâtă, a admis excepțiile propriei necompetenței materiale și teritoriale, invocate de aceeași parte și a declinat competența soluționării acțiunii introductive în favoarea Tribunalului Ilfov.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, care prin sentința civilă nr. 313/2016 din 10 februarie 2016, a respins cererea ce neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, solicitând admiterea căii ordinare de atac, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1667 din 21 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei sau când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin memoriul depus la dosar, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre o nouă judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, după expunerea parcursului litigios al relațiilor dintre părți și prezentarea situației de fapt, autoarea a subliniat că și-a fondat solicitarea privind constatarea nulității relative a tranzacției, încheiate cu pârâta la 17 octombrie 2014, pe dispozițiile art. 2273 C. civ., în considerarea concluziilor raportului de expertiză din care rezultă că singura plată pe care a efectuat-o în sistem revolving a fost în sumă de numai 82.369,86 RON, aceasta fiind și suma achitată, după încheierea celor două contracte de credit. Astfel, a susținut că la semnarea tranzacției, debitul său era stins, iar consimțământul i-a fost viciat prin eroare.

A mai precizat autoarea că a avut o reprezentare falsă asupra realității, respectiv asupra situației de fapt de la momentul încheierii tranzacției cu privire la suma achitată efectiv de pârâtă în numele său și pentru sine în temeiul celor două contracte de credit și, pe cale de consecință, asupra obiectului principal al tranzacției.

În continuare, a susținut că eroarea a fost potențată de conduita pârâtei caracterizată prin rea-credință care, pentru a o forța să încheie o asemenea convenție, a demarat împotriva sa executarea silită în trei dosare execuționale și a soliciat deschiderea procedurii insolvenței împotriva sa.

Totodată, recurenta a subliniat că a descoperit eroarea abia la momentul la care a luat cunoștință de conținutul raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Turnu-Măgurele, în care au fost amplu detaliate ingineriile financiar-contabile realizate de pârâtă.

A mai arătat că în speță sunt îndeplinite condițiile erorii ca viciu de consimțământ întrucât eroarea poartă asupra unui element hotărâtor la încheierea contractului, respectiv însăși existența creanței cu privire la care au tranzacționat părțile. A mai subliniat că rezultă din însăși materialitatea faptei, că partea adversă cunoștea că elementul asupra căruia a purtat eroarea era esențial pentru încheierea contractului, fiind vorba despre însuși obiectul tranzacției.

Recurenta a criticat respingerea de către prima instanță a cererii sale de probatorii, constând în martori și expertiză contabilă, fără să motiveze această măsură și fără să fi făcut vreo referire la caracterul concludent și/sau util al probelor, precum și pentru fundamentarea în aceste condiții a soluției tribunalului exclusiv pe prezumții simple, astfel cum relevă considerentele sentinței.

Din această perspectivă, a susținut că lipsa motivării hotărârii primei instanțe nu putea fi suplinită în niciun mod de instanța de apel, care, în motivarea respingerii căii ordinare de atac, s-a substituit tribunalului căutând să argumenteze respingerea probelor solicitate de către acesta.

Astfel, autoarea prezentului demers judiciar a conchis că a fost prejudiciată nu numai prin prisma necercetării fondului, dar și prin încălcarea dreptului la apărare.

Mai mult, a susținut că motivarea în apel a hotărârii primei instanțe nu poate acoperi lipsa motivării acesteia, în condițiile în care procedând în această manieră a privat-o de un grad de jurisdicție.

A mai opinat că prima instanță și-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii pe neconfirmarea ipotezei erorii de probele de la dosar, în contextul în care anterior, respinsese în mod nejustificat chiar cererea de probatorii.

Pe fond, cu privire la caracterul scuzabil al erorii, recurenta a arătat că s-a datorat circumstanțelor complicate ale raporturilor contractuale pe care le-a avut cu pârâta întrucât între părți s-au derulat mai multe contracte, plăți făcute în mai multe tranșe cu compensări multiple, iar cuantumul creanței - obiectul erorii - a fost determinat printr-o expertiză contabilă complexă.

Prin rezoluția de primire a dosarului s-a constatat că cererea de recurs formulată de reclamanta A. S.R.L. nu avea anexate înscrisurile noi de care urma să se folosească în susținere și nici dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.847 RON, stabilită conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În aceste condiții, prin adresa comunicată recurentei la 10 februarie 2017, i s-a pus în vedere să complinească lipsurile mai sus arătate, obligație căreia aceasta nu s-a conformat.

Cererea de recurs a fost comunicată la 27 februarie 2017 intimatei-pârâte B. S.A., care la 6 martie 2017 a depus la dosar un script intitulat "răspuns", prin care a solicitat instanței supreme să ia act de contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. x din 13 februarie 2017, prin care a cesionat către E. S.R.L. toate și oricare drepturi, garanții și creanțe rezultând din contractele de credit de tip revolving nr. 4184 și 4185 din 13 martie 2013. În continuare, a susținut că nu mai are calitatea de pârâtă pentru a putea depune întâmpinare.

Totodată, pârâta-cedent B. S.A. a anexat notificarea cesiunii de creanță din 13 februarie 2017, prin care a solicitat, în esență, în temeiul art. 38-39 C. proc. civ., introducerea în cauză a cesionarei E. S.R.L., în calitate de intervenient și scoaterea sa din cauză.

Prin rezoluția din 6 martie 2017, s-a dispus emiterea unei adrese către intimata B. S.A., prin care i s-a pus în vedere să depună dovezile vizând cele învederate în răspunsul evocat anterior.

La 28 martie 2017, intimata a depus la dosar contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. x din 13 februarie 2017, în copie conform cu originalul, și Avizul specific inițial AEGRM nr. x, în copie.

Instanța supremă a luat act că în cuprinsul contractului de cesiune de creanță sus-indicat, la lit. o), este menționat litigiul pendinte, respectiv dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dând eficiență dispozițiilor art. 39 C. proc. civ., în sensul că judecata a continuat între părțile inițiale, în condițiile în care succesorul cu titlu particular nu a dat curs obligației de a interveni în cauză, deși a avut cunoștință de existența procesului.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în principal, de anulare a recursului în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă extrinseci, neavând anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 5.847 RON, stabilită în sarcina sa potrivit art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În subsidiar, raportat la faptul că decizia atacată în recursul de față este o hotărâre nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, sub aspectul art. 483 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 457 din același cod, soluția preconizată a fost de respingere a recursului ca inadmisibil printr-o hotărâre pronunțată potrivit art. 493 alin. (5) din același Cod.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 13 iunie 2017, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin aceeași încheiere, s-a dispus emiterea unei adrese către recurenta-reclamantă, cu solicitarea de a-și exprima poziția referitor la rămânerea sau nu în proces a cedentei B. S.A., raportat la dispozițiile art. 39 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs, raportul a fost comunicat recurentei și intimatei la 22 iunie 2017.

Deși li s-a pus în vedere că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părți nu a uzat de acest drept.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Prin rezoluția de primire a dosarului din 6 februarie 2017 s-a constatat că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., neavând anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru, sens în care s-a stabilit în sarcina autoarei căii extraordinare de atac, în baza art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligația de a depune dovada plății sumei de 5.847 RON, cu acest titlu.

În aceste condiții, prin adresa comunicată recurentei la 10 februarie 2017, conform art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013, i s-a pus în vedere să complinească lipsurile mai sus arătate, obligație căreia aceasta nu s-a conformat.

Recursul va fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce succed:

Articolul 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru statuează principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Dispozițiile art. 32 ale anterior evocatului act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., respectiv sub sancțiunea anulării cererii, obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În speță, se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, așa cum rezultă din adresa de comunicare și dovada de înmânare aflate la dosarul de recurs.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligația timbrării.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii, instanța este obligată să examineze cererile cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare instituite de legea procesuală.

Or, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1667 din 21 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2017.