ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 167/2017

HOTĂRÂRE

01.02.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 167/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, reclamantul Întreprindere Individuală A., prin reprezentant A., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre, în contradictoriu cu pârâții B. și Călin Marin, prin care să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 11.642 RON, reprezentând debit principal și suma de 9.776 RON, reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 332/2016 din 24 martie 2016, Judecătoria Costești a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de instanță, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Costești a reținut, în esență, că în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 71/2011, art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 și art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 92/1992, atât creditorul cât și debitorul din prezenta cauză se circumscriu noțiunilor de profesionist, respectiv de consumator și că, față de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile privind consumatorii, necompetența teritorială este una exclusivă, și prin urmare de ordine publică.

Totodată, instanța a considerat că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., deși prin actul adițional încheiat la data de 30.03.2014 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 355/07.11.2013, părțile au stabilit instanța competentă în soluționarea unui eventual litigiu - Judecătoria Costești, jud. Argeș.

Având în vedere art. 2 din actul adițional menționat, instanța a constatat că data nașterii dreptului la despăgubiri este reprezentant de data scadenței, astfel cum a fost modificată, respectiv 29.04.2014, drept pentru care părțile aveau posibilitatea să aleagă în mod legal instanța competentă în caz de litigiu numai ulterior datei de 29.04.2014, reținând că această convenție este considerată ca nescrisă, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. și nu i se poate da eficiență juridică.

În consecință, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., întrucât pârâții au domiciliul în Municipiul Giurgiu.

După înregistrarea cauzei la Judecătoria Giurgiu, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Giurgiu și a solicitat să se aibă în vedere prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., arătând că părțile au convenit ca instanța competentă să fie Judecătoria Costești, după nașterea dreptului la despăgubire, întrucât pârâții la momentul încheierii actului adițional nu își plătiseră la scadență prețul mărfurilor cumpărate, astfel că se născuse dreptul la despăgubire.

Prin sentința civilă nr. 5362/2016 din 24 iunie 2016 Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești, jud. Argeș. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Costești competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție teritorială domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Fiind vorba de o pricină referitoare la bunuri, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

Potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispozițiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., fiind instituită astfel o competență teritorială exclusivă.

Dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. Așa cum rezultă din art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, părțile pot conveni alegerea instanței competente, numai după nașterea dreptului la despăgubire, iar orice convenție contrară este considerată nescrisă.

În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în cazul alegerii de competență, după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este relativă și aparține instanței alese de părți.

În speță, Înalta Curte reține că între creditor și debitori s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 355/07.11.2013, ale cărui clauze stipulau obligația debitorilor de a plăti contravaloarea bunurilor achiziționate, în 2 rate egale a câte 6036 RON, până cel mai târziu la data de 30.01.2014.

Ulterior datei scadente a ultimei rate, respectiv 30.01.2014, pe data de 30.03.2014, părțile au încheiat un act adițional al contractului de vânzare-cumpărare menționat, prin care s-a constatat că termenul de plată a obligației stabilite în sarcina cumpărătorilor prin contract s-a împlinit, dar obligația de plată nu a fost îndeplinită în condițiile contractuale, reclamantul a acordat un termen de încă 30 de zile de la data semnării actului adițional pentru efectuarea integrală a plății, iar în cazul în care nici până la împlinirea noului termen de 30 zile prețul nu va fi integral plătit s-a convenit ca litigiul datorat neplății prețului contractului să fie soluționat de către Judecătoria Costești, județul Argeș.

Potrivit dispozițiilor art. 1516 alin. (1) C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, în caz contrar acesta având la dispoziție o serie de mijloace pentru a determina debitorul să-și execute obligațiile asumate.

Instanța, reține că la momentul perfectării actului adițional obligația era deja scadentă, fiind născut dreptul la despăgubire, iar împrejurarea că debitorilor li s-a mai acordat un termen de încă 30 de zile nu înseamnă că s-au modificat termenii contractuali.

Părțile au convenit, după data nașterii dreptului la despăgubiri - reprezentant de data scadenței, 30.01.2014 - printr-un act adițional, semnat atât de către vânzătorul reclamant cât și de către cumpărătorii pârâți, asupra instanței competente.

Prin urmare, instanța reține că pârâții și-au exprimat acordul privind competența prin clauza prevăzută în actul adițional la contract, conform prevederilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ. care menționează expres că această alegere se poate realiza numai după nașterea dreptului la despăgubiri și este evident ca acest drept s-a născut la data de 30 ianuarie 2014, dată prevăzută în contract drept termen de scadență a obligațiilor.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești.