ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 472/2017

HOTĂRÂRE

21.03.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 472/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat instanței obligarea pârâților B., C. și D. la plata sumei de 5.885 RON reprezentând debit principal și a sumei de 5.520 RON reprezentând penalități de întârziere (dobândă contractuală).

Prin sentința civilă nr. 414/2016 din 07 aprilie 2016 a Judecătoriei Costești, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 și art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 92/1992 privind protecția consumatorilor, context în care a apreciat că atât creditorul, cât și debitorii se circumscriu noțiunilor de "profesionist", respectiv de "consumator", relațiile de ordin juridic dintre aceste părți fiind stabilite în contractul încheiat, respectiv contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 335 din 04 noiembrie 2013.

S-a mai reținut că deși prin actul adițional încheiat la 30.03.2014, părțile au stabilit că instanța competentă în soluționarea unui eventual litigiu este Judecătoria Costești, în prezenta cauză părțile nu se află în situația conferită de legiuitor prin dreptul de alegere a instanței competente, întrucât în baza art. 126 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil situațiilor prevăzute de art. 121 C. proc. civ., alegerea de competență se poate face numai după nașterea dreptului la despăgubire.

Având în vedere că prin art. 2 din actul adițional încheiat la data de 30.03.2014, părțile au convenit modificarea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 335/04.11.2013, în sensul că vânzătorul reclamant I.I. A. a mai acordat cumpărătorilor pârâți un termen de încă 30 de zile de la data semnării actului adițional pentru a se efectua în mod integral plata, s-a constatat că data nașterii dreptului la despăgubiri este reprezentată de data scadenței, astfel cum a fost modificată, respectiv 29.04.2014, așadar părțile aveau posibilitatea să aleagă în mod legal instanța competentă în caz de litigiu numai ulterior acestei date.

Așadar, întrucât dreptul la despăgubire al reclamantului nu era născut la data încheierii actului adițional, prin care s-a stabilit alegerea instanței competente ca fiind Judecătoria Costești, instanța a reținut că această convenție a părților este considerată ca nescrisă, în conformitate cu art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, s-a apreciat că Judecătoriei Giurgiu îi revine competența de soluționare a cauzei prin raportare la dispozițiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. coroborat la art. 121 din același cod, fiind instanța în circumscripția căreia pârâții își au domiciliul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 5860/2016 din 13 septembrie 2016, Judecătoria Giurgiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În argumentarea acestei soluții, Judecătoria Giurgiu a reținut în esență că la momentul încheierii actului adițional între părți se împlinise termenul de scadență a plății prețului stabilit în contract, astfel că dreptul la despăgubire al reclamantului era deja născut, iar alegerea Judecătoriei Costești ca instanță competentă să judece litigiul dintre părți s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, instanța a mai reținut că în speță este vorba de o necompetență de ordine privată, care trebuia invocată de către pârâți, care nu au făcut însă acest lucru, fiind invocată din oficiu de către instanță contrar dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acțiunea în pretenții întemeiată pe nerespectarea obligației privind plata prețului din contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. 335 din 4 noiembrie 2013, modificat prin Actul adițional din 30 martie 2014, acțiune ce a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1025-1032 C. proc. civ.

Potrivit actului adițional încheiat la contractul de vânzare-cumpărare enunțat, reclamantul a acordat un termen de 30 de zile pentru efectuarea integrală a plății.

Totodată, la pct. 2 s-a stabilit că în cazul în care nici până la împlinirea termenului de 30 de zile stabilit prin actul adițional prețul nu va fi plătit integral, părțile au convenit ca litigiul datorat neplății sau privind încheierea, executarea, stingerea, validitatea având legătură cu contractul să fie soluționat de Judecătoria Costești.

Dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că, părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă.

Aceste dispoziții legale nu sunt însă incidente în speță, deoarece, astfel cum rezultă din obiectul cererii de chemare în judecată, litigiul nu se încadrează în materia protecției drepturilor consumatorilor ci vizează plata prețului bunurilor ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

De altfel, competența teritorială este alternativă și nu exclusivă, iar în contextul în care pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Costești trebuia să constate că este competentă, neputând-o invoca din oficiu, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Conform dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Având în vedere obiectul litigiului raportat la temeiul de drept invocat de reclamant, competența teritorială este una alternativă, de ordine privată, reclamantului revenindu-i alegerea dintre mai multe instanțe deopotrivă competente, opțiunea reclamantului fiind, în speță, Judecătoria Costești.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (1) și (4), va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești.