ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1616/2017

Asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x din 8 februarie 2016 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Ianca la plata sumei de 54.458,31 RON, cu titlu de contravaloare a lucrărilor executate și la plata sumei 5.805,08 RON penalități de întârziere, calculate până la data de 1 februarie 2016 și în continuare până la plata debitului.

Prin sentința arbitrală nr. 14 din 12 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul de arbitraj nr. 23/2016, Tribunalul Arbitral a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila, împotriva pârâtei UAT Ianca și a obligat pârâta la plata sumei de 54.458,31 RON cu titlu de contravaloare lucrări executate și neachitate și la 5.805,08 RON penalități de întârziere.

Împotriva acestei sentinței arbitrale, Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Ianca a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., acțiune în anulare prin care a solicitat anularea sentinței arbitrale și rejudecarea fondului cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 259/2016 din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Ianca.

La data de 12 decembrie 2016, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Ianca a formulat recurs împotriva acestei sentințe, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată și casarea hotărârii atacate.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență că, instanța de apel a preluat întreaga argumentație a intimatei fără a observa probatoriul administrat în cauză.

În plus, s-a arătat că, în speță, a fost aplicată o normă de drept comun la o situație pentru care există o reglementare specială în materie de achiziție publică, respectiv art. 80 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006. Totodată, s-a învederat că, în cauză, Curtea de Apel București nu a luat în considerare dispozițiile legale imperative în materie de achiziții publice, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006.

Recurenta a mai susținut că există discrepanțe între prețul unitar și prețul total, fiind vorba de o achiziție de echipamente, care influențează prețul întregii lucrări, supraestimat de către intimată în oferta financiară inițială, cu 54.481,31 RON, iar această discrepanță, în opinia reclamantei, a condus în final la modificarea ofertei.

La data de 13 februarie 2017, intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., din care rezultă că hotărârea prin care acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost respinsă nu este susceptibilă să fie atacată cu recurs.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Instanța, prin rezoluția de primire a recursului, a stabilit în sarcina recurentei o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1155,13 RON, însă recurenta a depus la dosar o taxă judiciară de timbru în sumă de 30.131,70 RON .

Ulterior, la data de 13 ianuarie 2017, recurenta a formulat cerere de restituire a diferenței taxei judiciare de timbru achitată în plus, respectiv 28.976,70 RON.

Prin încheierea din 4 aprilie 2017, Înalta Curte a admis cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Ianca și, în consecință, a dispus restituirea sumei de 30.131,70 RON achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin ordinul de plată nr. x din 13 decembrie 2016.

În motivarea acestei încheieri, instanța a reținut că cererea de recurs nu are caracter timbrabil, în raport cu dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care a revenit asupra dispoziției de stabilire a taxei de timbru, luată potrivit rezoluției de primire a recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 20 iunie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Deși li s-a pus în vedere că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere asupra raportului în termen de 10 zile de la data comunicării, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 613 C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse acestui text prin Legea nr. 17/2017. Aceasta întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, în procesul analizat, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 8 februarie 2016, deci anterior legii de modificare, Legea nr. 17/2017. În consecință, dispozițiile art. 613 C. proc. civ. vor fi analizate în litigiul pendinte din perspectiva conținutului pe care îl aveau la momentul demarării procesului.

În speță, recursul formulat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Ianca are ca obiect o sentință cu caracter definitiv, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de această parte împotriva sentinței arbitrale nr. 44 din 12 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, în dosarul nr. x/2016.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, dobândind caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală …".

Prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. stabileau că "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Per a contrario, hotărârea prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu este susceptibilă a fi atacate cu recurs, potrivit dispozițiilor legale evocate, în forma în vigoare la momentul formulării acțiunii introductive.

În raport cu prevederile legale evocate, se constată că sentința civilă nr. 259/2016 din 3 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Ianca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Ianca împotriva sentinței civile nr. 259/2016 din 3 octombrie 2016 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2017.