ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 621/2017

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 720/Ap din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei de interes și a nulității contractului de cesiune încheiat la data de 19 noiembrie 2010, invocate de apelantul A.; a fost respins apelul declarat de pârâtul A. împotriva încheierilor din 28 aprilie 2014 și 26 mai 2014, fiind admis apelul aceluiași pârât împotriva încheierii din 3 martie 2014 pe care a schimbat-o în parte în sensul că înlătură dispozițiile prin care instanța arată că nu va ține seama de actul intitulat completare la întâmpinare, precum și, în parte, apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 111 din 2 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care a schimbat-o în parte în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâții C. și A., păstrând dispozițiile sentinței prin care s-a luat act de renunțarea reclamantei D. la acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții C. și A.; au fost înlăturate dispozițiile sentinței privind obligarea pârâților la plata sumei de 51.936 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat intimații B. și C. să plătească apelantului A. suma de 2.573 RON cheltuieli de judecată parțiale la fond și în apel, aceeași intimați fiind obligați să plătească suma de 53.256,30 RON către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Obiectul acțiunii formulate de reclamanții D. și B. este desființarea antecontractelor de vânzare - cumpărare încheiate între pârâți și autentificate sub nr. x din 2 noiembrie 1999, nr. 1229 din 15 noiembrie 1999, nr. 83 din 2 februarie 2000, nr. 465 din 24 aprilie 2000 și nr. 688 din 13 iunie 2000 și a convențiilor încheiate între pârâți și consemnate în înscrisurile încheiate la datele de 10 octombrie 2000 și 18 octombrie 2000 pentru neîndeplinirea condiției suspensive înserate în aceste acte, constând în dobândirea de către promitentul vânzător a dreptului de proprietate asupra suprafețelor convenite, în temeiul Legii nr. 18/1991.

Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului, se reține că acestea sunt nefondate întrucât calitatea și interesul reclamantului derivând din contractul de cesiune prin care a dobândit drepturile rezultate din sentința nr. 6109/2006 a Judecătoriei Brașov, neavând relevanță sub aspectul acestor excepții susținerile apelantului privind anterioritatea drepturilor sale derivate din sentința nr. 14553/2010 pronunțată de aceeași judecătorie și din sentința nr. 278/2013 pronunțată de Tribunalul Brașov.

Se mai reține că, antecontractele de vânzare - cumpărare încheiate între pârâți în formă autentică, precum și cele două înscrisuri sub semnătură privată, în cuprinsul cărora părțile au menționat că se încheie în aceleași condiții ca și cele stipulate în actele autentice, au fost încheiate sub condiția suspensivă ca promitentul - vânzător C. să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor ce făceau obiectul promisiunilor, condiție care, până în prezent, nu s-a împlinit, având în vedere că doar titlul de proprietate emis în baza legii fondului funciar constituie dovada dreptului de proprietate, însă până când se va finaliza procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nu se cunoaște cu certitudine dacă această condiție suspensivă se va îndeplini sau nu.

Instanța de apel arată faptul că pârâtul A. a invocat prezumția lucrului judecat față de considerentele sentinței civile nr. 14553/2010 a Judecătoriei Brașov prin care a fost obligat C. să încheie cu A. contracte de vânzare - cumpărare privind imobilele ce au format obiectul antecontractelor, în caz contrar hotărârea urmând a ține loc de act autentic, dispunându-se înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenurilor și a sentinței civile nr. 278 din 13 noiembrie 2012 a Tribunalului Brașov prin care a fost respinsă acțiunea formulată de A. împotriva lui B. și D. de anulare a cesiunii.

Referitor la aceste sentințe, se arată faptul că în primul dosar reclamantul B. nu a fost parte astfel încât prezumția puterii lucrului judecat este relativă și nu absolută, iar în cel de-al doilea dosar, în care s-a respins acțiunea în nulitatea actelor de cesiune, considerentele referitoare la faptul că A. face dovada proprietății sale asupra terenurilor și cesiunea îi este neopozabilă, nu se opune cu putere de lucru judecat întrucât nu explică soluția la care s-a ajuns de respingere a acțiunii în nulitatea contractului de cesiune, altele fiind considerentele pentru care acțiunea a fost respinsă, considerente ce vizează cauza ilicită, frauda la lege, forma autentică, faptul că pârâtul C. nu mai era proprietar al terenurilor.

Se reține și faptul că reclamantul B. a invocat prezumția lucrului judecat a sentinței nr. 8761/2014, a sentinței nr. 6780/2014 și a sentinței nr. 9339/2012, instanța de apel analizând în raport de fiecare dintre aceste hotărâri judecătorești îndeplinirea acestei prezumții.

Astfel, se arată că prin sentința civilă nr. 6780/2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013 s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a lui C. pentru a cere constarea nulității absolute a H.C.J. Brașov nr. 386 din 26 mai 2013, în baza contractului de cesiune exhibat de părți și a sentinței civile nr. 9339 din 2 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2010 arătându-se că în patrimoniul reclamantului nu se regăsește dreptul de a-i fi reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 23 ha, drept înstrăinat lui B., prezumția puterii de lucru judecat fiind doar relativă față de neparticiparea apelantului la proces.

De asemenea, este relativă și prezumția puterii lucrului judecat a sentinței civile nr. 9339/2012 prin care s-a respins acțiunea formulată de C. de obligare a pârâtului Primarului orașului Codlea la plata unei amenzi pentru întârzierea în executarea sentinței nr. 6109/2006, întrucât apelantul nu a fost parte în proces.

Întrucât apelantul pârât A. nu a fost parte în procesul soluționat prin sentința civilă nr. 9920 din 7 septembrie 2011, prezumția de lucru judecat a acestei sentințe este, de asemenea, relativă.

Instanța de apel concluzionează că, având în vedere că până la finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar, nu se cunoaște cu certitudine dacă această condiție suspensivă se va împlini sau nu, antecontractele de vânzare - cumpărare nu pot fi anulate, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenurilor urmând a fi stabilită după epuizarea procedurii acestei legi.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâtul C. și reclamantul B..

Motivele de recurs invocate de reclamantul B. sunt, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte:

Prin încheierea din 3 martie 2014 Tribunalul Brașov a considerat că nu este învestit cu actul de procedură intitulat "completare la întâmpinare" depus de pârât mult după prima zi de înfățișare, act de procedură prin care invocă "excepția nulității contractului de cesiune de creanță" în temeiul art. 2 din Decretul nr. 167/1958. Instanța de apel a interpretat greșit aceste dispoziții legale în sensul că nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând în cadrul unui proces început, fără respectarea normelor de procedură, chiar și în apel sau recurs, ceea ce echivalează, în opinia recurentului, cu lipsirea părților de accesul la justiție, în toate gradele prevăzute de lege.

Recurentul arată că excepția nulității unui act juridic nu este o excepție de procedură, de ordine publică, ci este o apărare de fond care putea fi formulată, în speță, doar pe calea unei cereri reconvenționale.

Un alt motiv de recurs vizează încălcarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat provizorie prevăzută de art. 430 C. proc. civ.

Astfel, prin sentința civilă nr. 6780 din 28 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2013 s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că C. a înstrăinat drepturile de creanță născute din sentința civilă nr. 6109/2006 a Judecătoriei Brașov, respectiv dreptul de a-i fi reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 23 ha. Judecătoria Brașov a reținut că în patrimoniul lui CODLEANU nu se regăsește dreptul de a-i fi reconstituit dreptul de proprietate, contractul de cesiune încheiat cu B. constituind un impediment legal în calea obținerii acestei reconstituiri.

Instanța de apel este în eroare atunci când reține că pârâtul A. nu a participat la proces.

De asemenea, instanța de apel nu a dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu dispozițiile sentinței civile nr. 9339/2012 pronunțată de Judecătoria Brașov prin care s-a stabilit că C. nu mai are nicio îndreptățire în procedura de reconstituie a dreptului de proprietate în baza sentinței civile nr. 6109/2006 a Judecătoriei Brașov întrucât a transmis dreptul la reconstituire în patrimoniul recurentului. Ca atare, condiția suspensivă ce afectează antecontractele de vânzare - cumpărare încheiate cu A. nu se va mai putea îndeplini fiind cert că C. și-a vândut dreptul la reconstituire iar această înstrăinare l-a făcut străin de procedurile administrative de reconstituire.

Motivele de recurs invocate de către pârâtul C. sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. vizând exclusiv aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantul A. în faza de fond și apel, considerând că este nelegală obligarea sa la plata acestor cheltuieli.

La data de 18 noiembrie 2015 intimatul pârât A. depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de către reclamant.

La data de 25 noiembrie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecății recursurilor în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal nr. x/2015 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

La cererea recurentului reclamant cauza a fost repusă pe rol având în vedere că dosarul penal nr. x/2015 (reunit în data de 20 octombrie 2015 la dosarul penal nr. x/2013) a fost soluționat definitiv prin încheierea nr. 100 din 21 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția penală, astfel încât suspendarea judecății recursului nu mai este justificată.

Recursul declarat de pârâtul C. este tardiv formulat, urmând a fi respins pentru acest motiv, având în vedere următoarele considerente:

Decizia instanței de apel a fost comunicată pârâtului la data de 4 noiembrie 2014 iar recursul declarat împotriva deciziei a fost depus la data de 24 noiembrie 2014, cu depășirea astfel a termenului prevăzut de art. 301 din vechiul C. proc. civ., termenul legal împlinindu-se la data de 20 noiembrie 2014.

Ca atare, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca fiind tardiv formulat.

Recursul formulat de către reclamant este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de recurs prin care recurentul critică interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958 referitoare la calificarea excepției nulității absolute, acest motiv nu va fi analizat având în vedere declarația de renunțare a recurentului în a-l susține.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ. este fondat având în vedere că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Problema de drept ce se cere a fi dezlegată se referă la afectarea contractelor a căror nulitate se solicită de o condiție suspensivă și dacă aceasta, în modul în care a fost prevăzută, se poate îndeplini sau nu.

Astfel, în toate înscrisurile, atât cele autentice, cât și cele încheiate sub semnătură privată (acestea făcând trimitere la aplicarea clauzelor prevăzute în actele autentice) se prevede:

"contractul urmează a se perfecta în formă autentică sub condiția dobândirii de către promitentul vânzător a dreptului de proprietate asupra terenului".

Altfel spus, contractul de vânzare - cumpărare, încheierea acestuia, era condiționată de dobândirea de către promitentul vânzător a calității de proprietar asupra terenurilor ce urmau să facă obiectul contractului, cele identificate în antecontractele încheiate anterior.

Este evident că promitentul vânzător, pârâtul E., nu va mai dobândi proprietatea terenurilor, prin reconstituire în baza legilor fondului funciar și, ca atare, condiția suspensivă nu se va mai îndeplini, cu consecința desființării antecontractelor încheiate de către părți.

Pârâtul C. nu poate face dovada dobândirii dreptului său de proprietate asupra terenurilor, neexistând dovada înscrierii acestui drept în evidențele reale imobiliare ori cea a emiterii vreunui titlu de proprietate pe numele acestuia, ca atare, condiția suspensivă stipulată în actele juridice încheiate între părți nu se mai poate împlini, și cu atât mai puțin era împlinită la data încheierii contractului de cesiune de drepturi (19 noiembrie 2010), prin care însuși pârâtul, prin fapta sa, a făcut imposibilă împlinirea condiției de a i se reconstitui dreptul de proprietate.

Potrivit contractului de cesiune de drepturi de creanță pârâtul C., în calitate de cedent, s-a obligat să cedeze reclamanților D. și B., în calitate de cesionari, în cote egale, drepturile sale de creanță născute din sentința civilă nr. 6109/2006 pronunțată de Judecătoria Brașov, irevocabilă, respectiv drepturile sale împotriva Comisiei Locale Predeal de aplicare a Legii nr. 1/2000 și Comisiei Județene Brașov de a-i fi reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafețelor de teren ce au aparținut defuncților F., G., H. și I..

Această situație de fapt, ulterioară încheierii contractului de cesiune, a fost consfințită în plan juridic și de către hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile ce au urmat între părți, începând cu sentința civilă nr. 9920/2011 (definitivă prin neapelare) a Judecătoriei Brașov prin care reclamanții D. și B., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 1/2000 din cadrul Primăriei Predeal, au fost autorizați să întocmească documentația necesară pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul ce a făcut obiectul cesiunii, astfel cum a fost recunoscut prin sentința nr. 6109/2006.

Este cert că pe numele pârâtului C. nu există emis niciun titlu de proprietate cu privire la termenele în cauză, certitudine confirmată și prin decizia civilă nr. 519 din 18 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2013, hotărâre definitivă, prin care, cu autoritate de lucru judecat, s-a constatat că reclamanții D. și B. sunt îndreptățiți să le fie reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor, potrivit sentinței civile nr. 6109 din 11 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Brașov, recunoscut în favoarea lui C., în baza contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 19 noiembrie 2010.

Prin această decizie, pârâtele Comisia Locală Predeal pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Județeană Brașov au fost obligate să îndeplinească față de reclamanți procedurile prevăzute de legile fondului funciar, inclusiv procesele-verbale de punere în posesie și eliberarea titlului de proprietate.

În acest litigiu au avut calitate de intervenienți în interesul pârâților, pârâții C. și A., ca atare efectele puterii de lucru judecat a deciziei nr. 519/2015 sunt pe deplin opozabile și acestora prin această decizie stabilindu-se persoana în patrimoniul căreia se va reconstitui dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au format obiectul contractelor încheiate de părți, aceasta fiind recurentul B., fiind astfel cert că nu se va îndeplini condiția suspensivă de care depindea nașterea raportului juridic dintre părți, ele fiind desființate retroactiv pentru acest motiv.

Având în vedere că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită atât a dispozițiilor art. 1012 din vechiul C. civ. referitoare la efectele condiției suspensive, cât și a dispozițiilor art. 1021 din vechiul C. proc. civ. referitoare la aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat în raport de hotărârile judecătorești definitive pronunțate între părți și invocate de către acestea pe parcursul desfășurării procesului.

Înalta Curte urmează, în temeiul art. 312 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., să admită recursul, să modifice în parte decizia civilă atacată în sensul respingerii apelului declarat de apelantul - pârât A. împotriva sentinței civile nr. 111 din 2 iunie 2014 a Tribunalului Brașov, menținând dispozițiile referitoare la respingerea excepțiilor invocate de către apelantul A. și cu privire la respingerea apelului declarat de către acesta împotriva încheierilor din 28 aprilie 2014 și 26 mai 2014, acestea nefăcând obiectul recursului; de asemenea vor fi menținute și dispozițiile referitoare la renunțarea reclamantei D..

În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează să oblige intimații pârâți A. și C. la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată suportate de către recurentul - reclamant B., în fond, apel și recurs, urmare a căderii acestora în pretenții, cheltuieli de judecată constând în taxe judiciare de timbru și onorarii de avocat efectuate de către reclamant.

Intimații pârâți vor fi obligați în solidar la plata acestor cheltuieli de judecată, în raport de dispozițiile art. 277 C. proc. civ. având în vedere culpa procesuală comună a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - reclamant B. împotriva deciziei civile nr. 720/Ap din 22 octombrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Modifică în parte decizia civilă nr. 720/Ap din 22 octombrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în sensul că respinge apelul declarat de apelantul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 111/2014 din 02 iunie 2014.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Obligă intimații-pârâți A. și C. la plata, în solidar, a sumei de 105.189 RON, către recurentul - reclamant B., cu titlu de cheltuieli de judecată, în fond, apel și recurs.

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât C. împotriva aceleiași decizii, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2017.