ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4/2020

HOTĂRÂRE
14.01.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra contestației în anulare de față:

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în dosarul nr. x/2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis cererea formulată de petenta A. S.A., în contradictoriu cu intimații B. S.R.L., prin administrator judiciar C. - Filiala București și administrator special D., E., F., D. și G. S.A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel București.

A păstrat actele de procedură îndeplinite.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație în anulare contestatorii S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și L..

Contestatorii au solicitat, în temeiul art. 503 alin. (1) C. proc. civ., admiterea cererii, anularea încheierii atacate, rejudecarea cererii de strămutare în sensul respingerii acesteia, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea contestației în anulare ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă iar, în subsidiar, respingerea contestației în anulare ca lipsită de interes. Pe fond a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Totodată, intimata a solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată conform actelor doveditoare depuse la dosar.

Contestatoarea S.C. H. S.R.L. a formulat o cerere de renunțare la calea de atac, în temeiul art. 463 C. proc. civ., înregistrată la dosar la data de 18 decembrie 2019.

Contestatoarea S.C. K. S.R.L a formulat o cerere de renunțare la calea de atac, în temeiul art. 463 C. proc. civ., înregistrată la dosar la data de 20 decembrie 2019.

Contestatorul L. a formulat o cerere de renunțare la calea de atac, în temeiul art. 463 C. proc. civ., înregistrată la dosar la data de 30 decembrie 2019.

Contestatoarea S.C. I. S.R.L. a formulat o cerere de renunțare la calea de atac, în temeiul art. 463 C. proc. civ., înregistrată la dosar la data de 13 ianuarie 2020.

Contestatoarea S.C. J. S.R.L. a formulat o cerere de renunțare la calea de atac, în temeiul art. 463 C. proc. civ., înregistrată la dosar la data de 13 ianuarie 2020.

Contestatorii au fost citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON, obligație căreia nu s-au conformat.

La termenul din 14 ianuarie 2020, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării contestației în anulare, invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, va anula calea extraordinară de atac ca netimbrată, pentru motivele ce succed:

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

În acest context, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare nu a fost timbrată anticipat și că niciunul dintre contestatori nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 de RON, deși li s-a pus în vedere obligația timbrării cererii, sub sancțiunea anulării acesteia.

În ceea ce privește cererea formulată de intimată, de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi analizată în această etapă procesuală pentru motivele ce se vor arăta.

Obiectul prezentei căi de retractare este format de o încheiere prin care a fost soluționată o cerere de strămutare, împrejurare față de care prezentei contestații în anulare îi este aplicabil același regim juridic și sub aspectul soluționării și valorificării pretențiilor privind cheltuielile de judecată.

Astfel, Înalta Curte nu este în măsură să aprecieze, la acest moment, și asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de intimată întrucât cererea de strămutare este doar un incident procedural ivit în cursul soluționării litigiului, iar instanța nu acordă cheltuielile de judecată la momentul soluționării fiecărui incident procedural în parte, ci doar la finalul procesului.

Pe de altă parte, instanța care soluționează strămutarea nu dispune de elementele indispensabile pentru a face aplicarea criteriilor legale prevăzute de art. 453 C. proc. civ., dat fiind faptul că nu poate fi stabilită partea care a câștigat procesul pentru a fi reținută culpa procesuală, aceste elemente urmând a fi avute în vedere de instanță la momentul soluționării cauzei cu privire la care s-a formulat cererea de strămutare.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va anula ca netimbrată contestația în anulare.

Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorii S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și L. împotriva încheierii din Camera de Consiliu nr. 1457 din 24 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 14 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1352/2020
declarat de reclamantul A. împotriva sentinței primei instanțe. Prin decizia civilă nr. 2459/2017 din 14 septembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis cererea formulată de S.C. B. S.R.L. și a dispus completarea dispozitiv
ÎCCJ 2024-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 627/2024
Ședința publică din data de 21 martie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1550 din 21 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație
ÎCCJ 2021-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1765/2021
pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 680/A-C din 17 noiembrie 2016, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința și a trimis c
ÎCCJ 2020-07-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1249/2020
rolul Curții de Apel Pitești la 1 august 2018. Prin încheierea din 12 octombrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a înaintat recursul la secția a II-a Civilă. Dosarul a fost înregist
ÎCCJ 2020-07-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1370/2020
fără număr și dată, aprobat prin încheierea nr. 15100 din 24 iunie 2008 ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, d
Sursă