ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2020

HOTĂRÂRE

31.01.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență,

Din actele dosarului, constată următoarele:

I. Prin acțiunea în conflict individual de muncă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă la data de 4 decembrie 2018 sub nr. x/2018 reclamanții A., B., C., D., E. ȘI F. au chemat în judecată pe pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, cu citarea obligatorie potrivit art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 137/2000, a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună următoarele:

1) recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 1 iulie 2015 (după caz, pentru fiecare procuror în parte, în funcție de data angajării) și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006);

2) recalcularea indemnizațiilor de încadrare raportat la indicele de valoare sectorială de 463,5 RON;

3) repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 1 iulie 2015 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata, respectiv alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Reclamanții au depus precizare la cererea de chemare în judecată, prin care a arătat că solicită recalcularea și plata indemnizațiilor de încadrare raportat la un indice de valoare sectorială de 484,18 RON, de la data de 01.07.2015.

Prin sentința civilă nr. 287 din 8 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect drepturi bănești, formulată de reclamanții G., B., C., D., E. ȘI F., în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU-MARE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă - complet specializat litigii de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Hunedoara a reținut că, potrivit art. 131 din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

A constatat, în raport cu dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., în considerarea faptului că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, că în atare situație, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Bihor, aceștia nefiind angajați ai Tribunalului Bihor sau ai instanței care va soluționa calea de atac, respectiv Curtea de Apel Oradea.

Totodată, a precizat că în sensul acesta s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea unui recurs în interesul legii, prin decizia nr. 7/2016.

II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, fiind fixat primul termen de judecată la data de 20 septembrie 2019.

Prin sentința civilă nr. 1074/LM/2019 din 15 noiembrie 2019, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Satu Mare, invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți în favoarea Tribunalului Hunedoara.

A constatat conflictul negativ de competență dintre Tribunalul Hunedoara și Tribunalul Bihor, a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că, potrivit art. 269 din Codul muncii, aplicabil în cauză:,Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii." iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Cererile referitoare la cauzele prevazute la alin. (1) se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul."

A evocat și prevederile art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011, precum și dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv anterior modificărilor aduse prin Legea 310/2018, în raport cu care a reținut că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, situație în care competența soluționării cauzei revine Tribunalului Bihor, deoarece reclamanții nu sunt angajați ai instanței menționate.

Cu toate acestea, a apreciat că necompetența prevăzută de dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. este de ordine privată, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., această excepție nu putea fi invocată din oficiu de instanță, ci doar de către una dintre pârâți, ceea ce, în cauză, nu s-a întâmplat.

Făcând referire la dispozițiile art. 131 C. proc. civ., a considerat că acestea trebuie interpretate în sensul că, dacă pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale, Tribunalul Hunedoara trebuia să constate că este competent tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

În raport de considerentele anterior expuse și de obiectul cererii de chemare în judecată, guvernată de norme cu caracter de ordine privată, instanța a subliniat că dreptul de a contesta competența instanței revine exclusiv pârâtilor, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) și 127 din C. proc. civ., astfel încât, invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Tribunalul Hunedoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale precitate.

III. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Bihor competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe, respectiv Tribunalul Hunedoara și Tribunalul Bihor s-au declarat, prin hotărâri definitive, deopotrivă necompetente să soluționeze cauza, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza, în speță existând un conflict negativ de competență.

Reclamanții, având calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au învestit Tribunalul Bihor cu o acțiune având ca obiect conflict individual de muncă, prin care solicită acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiție.

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 4 decembrie 2018, anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în cauză fiind incidente dispozițiile C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin legea menționată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea*), va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

……………………………………………………………………………………….

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin Decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638 din data de 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., este neconstituțională.

Curtea Constituțională a reținut că limitarea sferei de aplicare a competenței facultative la instanța la care își desfășoară efectiv activitatea reclamantul judecător nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situațiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăți.

De asemenea, în conținutul Deciziei nr. 290/2018 s-a făcut referire și la faptul că legiuitorul nu a intervenit, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, nici prin modificarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza întâi și a art. 145 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., nici prin adaptarea art. 127 din C. proc. civ.. Prin decizia menționată se reținuse, în esență, că, în ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanță de control judiciar, strămutarea la altă instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că se poate prezuma că acestea vor exista la orice instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., interpretat în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, impune ca analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusa cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier), să aibă în vedere nu numai instanța la care funcționează acesta, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță, dată fiind posibilitatea exercitării cailor de atac.

Or, în cauza de față, reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și își desfășoară activitatea la o unitate de parchet de pe lângă o instanță inferioară în grad față de instanța care ar fi fost competentă teritorial să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată (Tribunalul Bihor) sau asupra cererii de apel (Curtea de Apel Oradea).

Ca atare, Înalta Curte apreciază că, în raport de această calitate a reclamanților, în cauză nu își găsește aplicarea competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează "instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Se reține că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

În consecință, văzând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant.

Se constată, în acest sens, că reclamanții au locul de muncă pe raza Tribunalului Bihor, în timp ce Tribunalul Hunedoara, instanță unde a fost introdusă mai întâi cererea, a fost ales exclusiv în considerarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., text neaplicabil în speță, astfel cum s-a arătat mai sus.

Așa fiind, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere faptul că dintre cele două instanțe aflat în conflict, Tribunalul Bihor, ca instanță în a cărei rază se situează locul de muncă al reclamanților, este instanța competentă atât teritorial, cât și material să soluționeze cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.