ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1789/2017

Asupra contestațiilor în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 226/15.02.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a constatat nule recursurile declarate de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L. și B. împotriva deciziei civile nr. 627/Ap/26.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant C. împotriva aceleiași decizii și a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 1014/Ap/12.07.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1- 9, iar conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor; pe de altă parte, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În acest context, a apreciat că S.C. A. S.R.L. a invocat doar formal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, respectiv art. 224 din Legea nr. 31/1990, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.

Astfel, cu privire la motivul de recurs vizând greșita apreciere a valorii despăgubirii ce se cuvine reclamantului, a apreciat că argumentele aduse de recurentă (sustragerea de bunuri din societate de către reclamant, raportul de expertiză întocmit de expertul D. și momentul la care se impune determinarea pasivului social) nu vizează legalitatea hotărârii, ci temeinicia sa.

A notat instanța supremă că autoarea căii de atac a invocat greșita aplicare a legii, susținând că instanța de apel nu a avut în vedere comportamentul asociatului exclus (aspect determinant în stabilirea beneficiilor cuvenite la data excluderii acestuia din societate) și prejudicierea astfel a societății și a contestat modul de stabilire a elementelor de activ, dar că toate aceste aspecte vizează, de asemenea, netemeinicia hotărârii atacate, exprimând nemulțumirea recurentei cu privire la situația de fapt, respectiv la interpretarea dată de instanța de apel probelor în baza cărora a fost soluționată cererea de apel, aspecte care exced controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Totodată, a apreciat că nu pot fi reținute nici argumentele vizând greșita obligare a recurentei la plata sumei de 5.500 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de reclamantul C. pentru repunerea cauzei pe rol, precum și suportarea sumelor de care acesta a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar, întrucât verificarea cuantumului cheltuielilor de judecată, prin prisma dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. presupune examenul aspectelor ce țin de temeinicia modului de soluționare a acestui capăt de cerere accesoriu, care scapă controlului de legalitate specific recursului.

Prin urmare, raportat la modul de redactare a cererii de recurs, instanța supremă a apreciat că S.C. A. S.R.L. nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost doar formal invocat.

Cu privire la recursul declarat de B., Înalta Curte a reținut că sigura critică invocată de această recurentă vizează faptul că nu a fost înlăturată de la plata cheltuielilor de judecată, deși a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Astfel, instanța de recurs a apreciat că, deși a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul nu conține niciun argument de nelegalitate cu privire la decizia atacată.

Recursul declarat de C. împotriva deciziei civile nr. 627/Ap/26.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost respins ca nefondat, instanța supremă reținând, în esență, că în acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, calitatea procesuală pasivă aparține în exclusivitate societății comerciale, dar și că instanța de apel a arătat considerentele pentru care a apreciat că în speță calitatea procesuală pasivă aparține în exclusivitate societății.

De asemenea, a apreciat că susținerile acestui recurent, în sensul că instanța de apel nu a analizat actul juridic care a stat la baza acțiunii, respectiv excluderea din S.C. A. S.R.L., care a generat litigiul dedus judecății, nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât motivul de nelegalitate sus-menționat vizează interpretarea dată actului juridic încheiat de părțile litigante, care guvernează raporturile dintre acestea și în legătură cu care s-a născut diferendul între ele, iar nu interpretarea dată de instanță probelor administrate în vederea soluționării cauzei sau situația de fapt ce stă la baza litigiului.

Tot nefondat a fost apreciat a fi și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs a reținut că situația de fapt expusă de recurent cu privire la sumele pe care le-a acordat cu titlu de împrumut S.C. A. S.R.L. și la actele de vânzare-cumpărare încheiate de această pârâtă, având ca obiect bunuri din patrimoniul societății, reprezintă aspecte care exced căii de atac a recursului, dar și că, așa cum reiese din argumentele expuse anterior, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. a fost legal soluționată.

Cu privire la critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 136 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie, ce poate fi invocată în orice stadiu al pricinii, motiv pentru care dispozițiile art. 136 și art. 158-166 C. proc. civ., invocate de recurent, care reglementează excepțiile de procedură, nu sunt incidente în cauză.

Cu privire la recursul declarat de B. împotriva deciziei civile nr. 1014/Ap/12.07.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, instanța supremă a reținut că, având în vedere că în considerentele deciziei civile nr. 627/Ap/26.04.2016 s-a menționat în mod expres că urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. vor fi respinse față de această pârâtă și cererile privind suportarea cheltuielilor de judecată, inclusiv a sumelor reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului C., în mod legal instanța de apel, prin decizia recurată, a respins cererea de completare a dispozitivului.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. și B. au formulat contestație în anulare, solicitând admiterea sa, anularea în parte a deciziei nr. 226/15.02.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, numai în ceea ce privește dispozițiile din dispozitiv vizând constatarea nulității recursurilor declarate de S.C. A. S.R.L. și B. împotriva deciziei civile nr. 627/Ap/26.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și rejudecarea recursurilor, în sensul admiterii lor.

Prin contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L., autoarea căii de atac a evocat dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. și a susținut că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, dar și că instanța supremă a omis să cerceteze motivele de nelegalitate invocate, limitându-se la a soluționa recursurile exclusiv prin prisma nulității prevăzute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În susținerea motivului de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., a arătat că instanța de recurs a fost în eroare atunci când a invocat excepția nulității recursului, atât timp cât, prin cererea de recurs, a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a dezvoltat critici în susținerea acestuia.

În continuare, a susținut că a invocat în mod expres prin memoriul de recurs încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 224 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, arătând, în esență, că, potrivit acestora, beneficiile la care este îndreptățit asociatul exclus nu se pot raporta la valoarea bunurilor imobile, atât timp cât valoarea de piață a acestora nu este identică cu valoarea reală a activului patrimonial, care trebuie stabilit prin raportare la înregistrările contabile, iar asemenea critici vizează nelegalitatea deciziei atacate.

A arătat această contestatoare că o altă critică de nelegalitate formulată prin memoriul de recurs viza soluția dată cererii privind cheltuielile de judecată acordate părții adverse și, în opinia sa, ea putea fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., întrucât argumentele invocate țineau de greșita aplicare a art. 274 C. proc. civ.

Subsumat motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a susținut că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivele de recurs invocate, cu toate că acestea erau expres indicate în memoriul de recurs, fiind totodată individualizate sub aspectul încadrării în drept, al evocării motivelor de nelegalitate și al dezvoltării acestora.

În acest sens, a arătat că omisiunea a fost cauzată de eroarea cu privire la împrejurarea că cererea de recurs nu ar cuprinde motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, în condițiile în care analiza acesteia relevă că a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 224 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 274 C. proc. civ.

Prin contestația sa în anulare, contestatoarea B. a invocat aceleași aspecte, susținând că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Astfel, a evocat dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. și a susținut că dezlegarea dată de instanța de recurs excepției nulității recursului pe care îl declarase este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța nu a observat că a indicat expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a dezvoltat critici care îi pot fi încadrate.

În acest sens, a arătat că a invocat prin memoriul de recurs încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., susținând că, raportat la sus-menționatul text de lege, ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, nu putea fi menținută soluția primei instanțe în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 36.656,89 RON.

De aceea, a apreciat că o atare critică formulată prin memoriul de recurs vizează legalitatea, iar nu temeinicia deciziei atacate.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. și a susținut că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivele de nelegalitate pe care le-a invocat, limitându-se la a soluționa recursul exclusiv prin prisma nulității prevăzute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

A subliniat această contestatoare că în mod injust s-a apreciat că recursul este nemotivat, în condițiile în care a indicat în mod expres prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a dezvoltat critici care se subsumează acestei ipoteze.

În final, a conchis că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivele de recurs invocate, care erau individualizate sub aspectul încadrării în drept, al evocării motivelor de nelegalitate și al dezvoltării acestora.

Analizând contestațiile în anulare, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Prin "greșeală materială" în sensul primei teze a articolului mai sus evocat se înțelege o greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Prin urmare, este vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Astfel, pe calea contestației în anulare nu se pot remedia greșeli de judecată, legea neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

În speță, contestatoarele invocă drept "greșeală materială" faptul că în mod eronat instanța de recurs a invocat excepția nulității recursului, atât timp cât, prin cererile de recurs, au indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au dezvoltat critici în susținerea acestuia.

Or, aceste susțineri țin de o pretinsă eroare de judecată, iar nu de o eroare materială în sensul art. 318 C. proc. civ. teza I, câtă vreme instanța de recurs a făcut referire la motivele de recurs invocate de autoarele căii de atac, cu privire la care a apreciat însă că vizează netemeinicia deciziei atacate, astfel încât a ajuns la concluzia că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost doar formal indicat.

Pe de altă parte, potrivit art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Dispozițiile sus-menționate, fiind de strictă interpretare, au în vedere numai omisiunea cercetării motivelor de casare sau de modificare, atunci când recursul a fost respins sau admis în parte, iar nu în ipoteza constatării nulității sale.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte notează că, în speță, având în vedere numeroasele aspecte vizând situația de fapt și modul de administrare și interpretare a probelor invocate de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., instanța de recurs a grupat criticile dezvoltate de aceasta, reținând că nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate indicat în mod expres în memoriul de recurs și nici în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă B., instanța supremă a reținut că, deși a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta nu conține niciun argument de nelegalitate cu privire la decizia atacată.

În consecință, instanța de recurs a dat eficiență dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a constatat nulitatea recursurilor.

Totodată, Înalta Curte constată că prin contestațiile în anulare au fost reluate, în parte, criticile invocate în susținerea recursurilor, cu toate că acestea au fost avute în vedere de instanță la soluționarea acestora.

În acest context, trebuie menționat că, prin utilizarea acestei proceduri, contestatoarele urmăresc în realitate să acceadă în mod nepermis la calea unui recurs la recurs, câtă vreme instanța supremă a luat în analiză motivele pretins necercetate, le-a dat o anumită calificare, pe care autoarele căii extraordinare de atac a contestației în anulare înțeleg să o critice.

Înalta Curte subliniază că verificarea modului în care instanța de recurs a apreciat cu privire la încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de textele de lege nu poate face obiectul contestației în anulare.

Aceasta, întrucât, punând în discuție acest aspect, autoarele căii de atac urmăresc, în fapt, rejudecarea excepției nulității recursului. Or, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate eventuale greșeli de judecată, căci altfel ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cele două contestații în anulare sunt nefondate, motiv pentru care urmează ca, în temeiul art. 320 C. proc. civ., să le respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestațiile în anulare formulate de contestatoarele S.C. A. S.R.L. și B. împotriva deciziei nr. 226/15.02.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 decembrie 2017.