ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 233, pronunțată la data de 20 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2015, a respins, ca nefondate apelurile - litigii cu profesioniști promovate de apelanta- chemată în garanție A. Constanța, prin administrator special și acționar majoritar ing. B., în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație, și de către apelanta- intervenientă C.- în nume propriu și ca reprezentant legal al pârâtei S.C. D. S.R.L. București, împotriva sentinței civile nr. 2020/30.09.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a în dosar nr. x/2010, în contradictoriu cu intimata- reclamantă S.C. Vila S.A. - prin lichidator judiciar E. Constanța; intimata pârâtă S.C. D. S.R.L. București; intimații- chemați în garanție: F., B., G., H., I., J., K., L., M., N., O., Cabinet Avocat O., P., Q., R., S., Ministerul Justiției București, T. Constanța, U., Camera de Comerț și Industrie Constanța, V., W. București, X., Procuror Y. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Z., AA., Curtea de Apel Constanța, BB., Tribunalul Constanța, CC., Uniunea Notarilor Publici din România București, S.C. DD. Constanța S.R.L. Constanța, Lichidator Judiciar E. Constanța, EE., UM 05075 Constanța, UM 05060 București, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, și intimata- intervenientă în nume propriu FF..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, chemații în garanție A. Constanța și B., solicitând admiterea recursului formulat, urmând a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. (1865), modificarea hotărârii atacate, admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii apelului.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865):

"Când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", recurenții- chemați în garanție au relevat situația de fapt în cauză și, în dezvoltarea criticilor aduse deciziei instanței, au susținut următoarele:

Instanțele Curții de Apel Constanța au tolerat în mod nejustificat toate cererile, intervențiile, chemările în garanție și recuzările formulate de numita C. în dosarul nr. x/2007 reformat în nr. 2281/118/2010 și reformat din nou în nr. 7718/118/2010.

Menționează, încă o dată recurenții, că toate cererile formulate de C. au ca scop eludarea legii prin neplata taxelor judiciare de timbru, împiedicarea înfăptuirii actului de justiție, tergiversarea soluționării cauzei și sustragerea de la răspundere pentru faptele de înșelăciune, înstrăinarea ilegală a patrimoniului S.C. Vila S.A. Constanta în condițiile când există restricții consemnate de Oficiul de Cadastru Constanța și litigiul aflat pe rolul Tribunalului Constanța încă din luna septembrie 2007, ce constituie obiectul dosarului nr. x/2010

Instanțele nu au ținut seama de precizările lor privind lipsa calității persoanelor chemate în garanție și a permis astfel ca, din calitatea de reclamant S.C. Vila S.A. Constanța, în acțiunea de bază ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007, a devenit prin tot felul de excepții și înscrisuri, cereri, etc. invocate atât de către C., cât și ulterior de avocat GG., au schimbat radical calitatea inițială și finalizând cu acceptarea unei strategii de jefuire a ultimelor bunuri imobiliare ale S.C. Vila S.A. Constanța aflată în faliment.

Au mai susținut recurenții- chemați în garanție că, instanțele au admis neîntemeiat și de această dată cererea lichidatorului judiciar S.C. P..I. E. Constanța, care invocă așa- zisa hotărâre a Adunării Creditorilor din 20.11.2014, de a renunța definitiv după 8 ani de procese la litigiul ce formează obiectul dosarului nr. x/2010

Recurenții- chemați în garanție A. Constanța și B. au criticat vehement motivarea instanței, pe care au prezentat-o în extras mai jos:

"Prin concluziile scrise, A. Constanța a solicitat ca instanța să nu ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, însă s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 246 alin. (3) deoarece instanța nu a intrat în dezbaterea fondului și astfel nu este necesar acordul A. Constanța".

Așadar, susțin recurenții-chemați în garanție, printr-o strategie pusă la cale de administrator judiciar- lichidator judiciar avocat GG. și, respectiv, numita C., de-a lungul celor 8 ani de amânare și abuzând în mod nejustificat de prevederile art. 246 alin. (3) C. proc. civ., instanța de fond a admis cererea de renunțare depusă de lichidator.

Recurenții mai arată că, nu pot accepta, sub nici o formă, o astfel de abordare și consideră că prin această hotărâre, atât părțile care au urmărit trecerea timpului, cât și instanța, sunt deopotrivă vinovate, iar temeiul invocat foarte ușor și adoptat constituie lipsirea debitoarei și a A. Constanța de dreptul la un proces echitabil, după ce a fost purtat prin instanțe la peste 60 de amânări nejustificate.

Concluzionând, recurenții- chemați în garanție consideră că decizia instanței nu este dreaptă, lipsindu-i de drepturile legitime ale apărătoarei S.C. Vila S.A. Constanța de a avea parte de un proces real cu fondul cauzei, și nu închiderea dosarului printr-o soluție convenabilă părților care au beneficiat după urma acestui dosar care nu s-a dorit a fi judecat de fond, oprindu-se doar la stadiul, de îndeplinirea procedurilor și excepțiilor invocate de părților interesate.

Legal citată, intimata- reclamantă S.C. Vila S.A. - prin lichidator judiciar E. Constanța a formulat întâmpinare în recurs, la data de 29 septembrie 2016, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei civile nr. 233/20.04.2016 a Curții de Apel Constanța, ca fiind legală și temeinică, solicitând, totodată, obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, fără, însă, a anexa dovezi în acest sens.

La termenul de judecată din 26 ianuarie 2017, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.

Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

De aceea, atunci când se constată de către instanță imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancțiunea nulității recursului, întrucât nu orice nemulțumire a părții poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În materia nulității recursului, astfel cum este reglementată această sancțiune de art. 306 C. proc. civ., există, deci, numai excepția care privește motivele de ordine publică, ce pot fi puse în dezbaterea părților ex officio, în ipoteza de principiu, instanța de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată, formulate de părțile interesate, care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304.

Dispozițiile legale stipulează în art. 303 C. proc. civ. că, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi arătat și dezvoltat separat, în sensul formulării unor critici de nelegalitate precum cele evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în privința modului de judecată al instanței finalizat prin hotărârea atacată.

Totodată, instanța este obligată să verifice dacă dezvoltarea motivelor de recurs realizează exigențele dispozițiilor înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care dispune că:

"indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înțelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, însă, recurenții- chemați în garanție A. Constanța și B., în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs. Recurenții nu s-au conformat nici exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar, mai mult, reiterează motivele prezentate în cererea de apel, reluându-le în integralitate.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs de față, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondate, a apelurilor.

Din observarea criticilor formulate, se constată că motivele invocate de către recurenți în susținerea recursului lor nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situației de fapt în cauză și de interpretare a probatoriilor, și, în dezvoltare, fac trimitere tot la împrejurări de fapt- ceea ce nu poate fi supus analizei în recurs.

Simpla indicare a unui text de lege și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Înalta Curte reține, deci, că, recurenții- chemați în garanție nu au arătat în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, și nici nu s-au raportat la considerentele acesteia, ci au reluat, ad litteram, apărările formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat, iar prin reluarea acestora, recurenții tind să obțină o nouă verificare a susținerilor lor, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții cu privire la situația de fapt ori probatoriul administrat, de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv- cum este cazul în speță.

În cauză, susținerile recurenților- chemați în garanție prezentate de aceștia drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile acelorași părți făcute în fața instanței de apel, dar care deja și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, fără a face referiri la soluția apelului și fără a arăta în concret motivele de nelegalitate a deciziei recurate.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestora, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenții- chemați în garanție au nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

Or, în speță, recurenții- chemați în garanție A. Constanța și B., în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs și, ca atare, nu pot fi analizate.

Astfel, deși recurenții- chemați în garanție au exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceștia își exprimă nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt și de statuare asupra probatoriilor, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Simpla reluare a situației de fapt a cauzei și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., așa încât, modul de formulare a cererii de recurs de față nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Astfel, deși recurenții- chemați în garanție au indicat, drept motive de recurs, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la, hotărârea lipsită de temei legal sau pronunțată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii, din observarea criticilor formulate de către recurenți se constată că, acestea nu reprezintă critici efective de nelegalitate aduse hotărârii, în sensul motivului de recurs evocat, ci doar critici de netemeinicie.

Înalta Curte reține că acestea nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât, reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Mai mult, critica privind exclusiv modul în care instanța a stabilit situația de fapt în funcție de probele administrate, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat.

În acest circumstanțe, se constată că, recurenții- chemați în garanție, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanței de apel, chiar dacă, în mod formal, au indicat ca temei de drept motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Aspectele învederate de recurenți se situează în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la situația de fapt ori la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., și cum recurentul nu s-a conformat acestei dispoziții legale imperative;

Pe de altă parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situației de fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, a constata nulitatea cererii de recurs.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanța de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textului de lege invocat, va constata nul recursul, conform dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (1) din același Cod.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de chemații în garanție A. CONSTANȚA și B. împotriva deciziei civile nr. 233 din 20 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2017.