ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 175/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 29.05.2012 sub nr. x/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i restituie suma de 380.000 euro, reprezentând suma de 1.696.358 RON, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu luna iunie 2011, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1975/08.11.2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea astfel cum a fost formulată, de reclamant ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, neconcordanța dintre susținerile reclamantului cu privire la proveniența sumelor de bani, potrivit cărora suma de 200.000 euro provenea din vânzarea unui teren și un împrumut de la o altă persoană fizică, iar suma de 180.000 euro provenea din vânzarea unui teren forestier având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză sub acest aspect, precum și faptul că nu a fost prezentat niciun extras de cont din care să rezulte că au fost retrase anumite sume de bani din conturile sale pentru acordarea împrumutului.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel reclamantul A., prin care a arătat că instanța ar fi trebuit să coroboreze mărturisirile pârâtului, care a recunoscut primirea banilor, cu restul probatoriului administrat în cauză.

Prin decizia civilă nr. 608-A din 11 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondat apelul reclamatului.

Instanța de apel a reținut că, în mod corect, tribunalul a reținut că apelantul avea obligația să facă dovada contractului de împrumut, niciunul din mijloacele de probă administrate în fața instanței fondului neconstituind dovezi ale înțelegerii părților.

De asemenea, instanța de apel a constatat că, pârâtul nu a recunoscut că ar avea vreo datorie față de reclamant, ci dimpotrivă, acesta a arătat că nu a mers la notar pentru perfectarea contractului de împrumut, deoarece avea o creanță și nu o datorie față de reclamant. Deși ambele părți au fost prezente în instanță atât personal, cât și asistați de apărător, aceștia nu au depus o copie după sentința penală nr. 166/28.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, probă administrată de instanță în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în considerarea faptului că au solicitat termene pentru soluționarea dosarului penal nr. x/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de apel a avut în vedere sentința penală de condamnare a reclamantului A. și a ținut cont de consemnările instanței penale, care a arătat că a reținut din declarațiile denunțătorului - pârâtul din această cauză B. - doar acele aspecte care se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Denunțătorul a arătat că după februarie 2011 s-a întâlnit cu reclamantul A., instanța penală reținând vinovăția inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. S-a reținut în dosarul penal că elementul material al infracțiunii de trafic de influență săvârșită de inculpatul A. îl reprezintă pretinderea sumei de 1.500.000 euro, inculpatul acționând sub forma de vinovăție a intenției directe, reținându-se existența infracțiunii și că a fost săvârșită de inculpat.

Chiar dacă hotărârea penală nu se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, coroborată cu celelalte probe, instanța de apel a concluzionat că apelantul nu a făcut dovada existenței contractului de împrumut indicat prin cererea introductivă de instanță drept cauză juridică a obligației de restituire din partea pârâtului, respectiv nu a dovedit pretenția sa de obligare a pârâtului la restituirea sumei de 380.000 euro. În final, instanța de apel a constatat că, obligațiile dintre părți au fost generate de procesul penal în curs de derulare și nu de nerespectarea cerințelor art. 1584 C. civ., care reglementează obligația împrumutatului de a restitui obiectul contractului de împrumut.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea celor trei motive de nelegalitate invocate, recurentul a arătat că instanța de apel nu a analizat probele administrate în cauză, instanța de apel s-a pronunțat cu privire la pretinsa mită cerută pârâtului în sumă de 1.500.000 euro și pe aspectele penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență; că instanța de apel nu a examinat întregul probatoriu administrat în cauză, care atestă că a acordat împrumutul pârâtului, pe care acesta trebuie să îl restituie. Mai mult decât atât, în mod greșit instanța de apel a considerat temeinice apărările pârâtului, care sunt simple afirmații, așa încât această instanță a aplicat greșit legea pronunțând o hotărâre în temeiul unui alt cadru legal decât cel cu care a fost învestită.

În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond obligarea pârâtului la plata sumei de 380.000 euro, cu titlu de împrumut și la plata sumei de 1.696.358 RON cheltuieli de judecată.

Recursul este insuficient timbrat.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea se anulează ca netimbrată.

Art. 9 din același act normativ prevede că, pentru "cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru."

Pentru soluționarea recursului s-a stabilit în sarcina reclamantului o taxă judiciară de timbru în sumă de 10.537 RON și un timbru judiciar în valoare de 5 RON, obligațiile fiindu-i aduse la cunoștință prin citația comunicată la data de 04.03.2016.

Recurentul a formulat o cerere de ajutor public judiciar, în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, republicată, care a fost respinsă în ședința din camera de consiliu din 29 septembrie 2016. Împotriva acestei încheieri, recurentul a formulat o cererea de reexaminare. Prin încheierea din camera de consiliu de la 13 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II -a civilă a admis cererea de reexaminare formulată de reclamantul - recurent și a dispus scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 10.537 RON, rămânând să achite doar un timbru judiciar în valoare de 5 RON.

Recurentul nu a executat însă obligația rămasă în sarcina sa privind atașarea timbrului judiciar în valoare de 5 RON datorat pentru soluționarea recursului declarat în prezenta cauză.

Față de această situație, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și va anula recursul reclamantului ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 608-A din 11 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 februarie 2017.