ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1432/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/3/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul C.R.E.D.I.D.A.M., solicitând ca, în temeiul Legii nr. 677/2001, acesta să fie obligat să îi comunice toate datele pe care le prelucrează cu privire la persoana sa (playlist-uri și desfășurătoare repartiții), precum și orice informații cu privire la originea acestor date.

Prin Încheierea din 5 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a disjuns cererea reconvențională și a înaintat dosarul ce urma a se forma completului specializat în materia proprietății intelectuale.

La data de 13 martie 2014, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând să fie obligat pârâtul să îi acorde acces la toate play-listele primite de la toți utilizatorii, aferente fiecărei repartiții prin programul informatic, începând cu data de la care acesta a început să-i prelucreze datele cu caracter personal; în subsidiar, a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi acorde accesul la play-listele primite de la utilizatori începând cu data de la care a devenit membră C.R.E.D.I.D.A.M., respectiv 29 iulie 2006, să îi comunice extrase din playlist-urile pe care pârâtul le deține și care o privesc, în calitate de interpretă, informații cu privire la originea acestor date, și să îi comunice toate desfășurătoarele repartițiilor începând cu data de la care a devenit membră C.R.E.D.I.D.A.M.

Prin Sentința civilă nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată astfel precizată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, raportat la temeiul de drept invocat, dar și la scopul urmărit de reclamantă, verificarea remunerațiilor datorate, respectiv achitate, de la momentul la care a devenit membru C.R.E.D.I.D.A.M., play-listele care o privesc nu reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001.

În acest sens este și răspunsul din anul 2012 al A.N.S.P.D.C.P., potrivit căruia "date cu caracter personal în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001 reprezintă numai acele informații care permit identificarea directă sau indirectă a persoanelor vizate".

Având în vedere aceste considerente, prima instanță a apreciat că pretenția reclamantei nu își găsește suport în legea invocată drept temei legal.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2015, Tribunalul București, secția III-a civilă, a admis cererea pârâtului și a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014 cu mențiunea de respingere a cererii pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamanta a formulat apel.

Pârâtul C.R.E.D.I.D.A.M. a declarat apel împotriva Încheierii pronunțate în Camera de Consiliu la 2 aprilie 2015.

Prin Decizia civilă nr. 410A din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și a admis apelul declarat de pârât împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2015, pronunțată de același tribunal, pe care a modificat-o, în sensul că a admis cererea formulată și a dispus completarea dispozitivului sentinței, în sensul că a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pârâtul este o persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, creată prin voința asociaților pentru o perioadă nedeterminată, în temeiul Legii nr. 21/1924 și al Legii nr. 8/1996, al cărei obiect de activitate este de a colecta și repartiza remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi, artiști interpreți sau executanți, români și străini, ale căror prestații artistice sunt utilizate pe teritoriul României. Reclamanta a devenit membru al acestui organism de gestiune colectivă ale cărui atribuții și reguli de funcționare sunt stabilite de Legea nr. 8/1996 prin Actul de adeziune din 29 iulie 2006, însușindu-și prevederile statutului acestuia, ordonate tocmai prin legea sus-menționată.

În continuare, instanța de apel a evocat dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, a definit noțiunile de playlist și desfășurătoare și a subliniat că, potrivit dispozițiilor art. 134 din actul normativ sus-menționat, pârâtul, în calitate de operator de date personale, potrivit cererii de adeziune formulată de fiecare membru, are obligația de a comunica fiecărui artist informații personale, iar artistul are posibilitatea de a se prezenta la sediul organismului de gestiune și de a verifica personal înregistrările din evidențele acestuia aferente ultimelor 12 luni și de a efectua rectificările necesare, atunci când acestea se impun, dar și dreptul de a accesa online, pe site-ul C.R.E.D.I.D.A.M., propriul său cont, unde sunt vizibile informațiile personale, pentru a aprecia asupra necesității efectuării unor verificări, în situația în care constată inadvertențe.

A reținut instanța de apel că, potrivit dispozițiilor art. 13 și art. 18 din Legea nr. 677/2001, pârâtul, ca și operator de date cu caracter personal care privesc solicitantul, are obligația de a comunica acestuia, într-o formă inteligibilă, datele care formează obiectul prelucrării, conform dispozițiilor Legii nr. 8/1996.

În acest context, a reținut că, potrivit actelor dosarului, începând cu data de 12 iunie 2012, reclamanta a solicitat informații detaliate și documentele justificative aferente acestora, referitoare la modul de calcul al sumelor repartizate până la acea dată, proveniența și modul de colectare a fondurilor, toate solicitările formulate de la această dată până în prezent fiind soluționate de pârât conform Legii nr. 8/1996.

Totodată, a reținut că pârâtul nu a acordat reclamantei accesul la informațiile detaliate referitoare la sumele colectate începând cu data de 29 iulie 2006, motivat de faptul că aceasta nu a formulat o atare cerere la fiecare 12 luni, potrivit dispozițiilor Legii nr. 8/1996, respectiv art. 6 alin. (1) lit. k) din Statutul C.R.E.D.I.D.A.M.

Curtea de Apel a apreciat că aceste dispoziții speciale sunt clare și precise, în sensul că acest drept poate fi exercitat numai cu privire la sumele ce i-au fost repartizate în ultimele 12 luni, nu oricând, această limitare reprezentând o derogare de la regulile generale ale mandatului, potrivit cărora mandatarul este dator, oricând i se va cere, să dea seamă mandantului și să-i remită tot ceea ce a primit în puterea mandatului (art. 1541 C. civ., în vigoare la data aderării reclamantei la asociație).

Astfel, a apreciat că, pentru a obține informațiile referitoare la fiecare an în parte, începând cu anul 2006, reclamanta ar fi trebuit să dea dovadă de diligență și să formuleze cereri de acces la informațiile privitoare la persoana sa, anual, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 și ale art. 6 alin. (1) lit. k) din Statutul C.R.E.D.I.D.A.M., la care a aderat fără rezerve.

În privința apelului declarat de pârât, curtea de apel a apreciat că acesta este întemeiat, motivat de faptul că, întrucât apelantul-pârât a solicitat tribunalului obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză și a atașat documente din care rezultă achitarea onorariului de avocat, față de dispozițiile art. 274 și ale art. 281 C. proc. civ., se impunea admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței, în sensul acordării cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta apelantă A. a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 1.134 din 14 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul astfel declarat, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în principal, următoarele:

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând că, raportat la temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 677/2001, dar și la scopul urmărit de aceasta, verificarea remunerațiilor datorate, respectiv achitate, de la momentul la care a devenit membru C.R.E.D.I.D.A.M., playlist-urile care o privesc nu reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001.

Prin apelul declarat împotriva sentinței, apelanta-reclamantă a solicitat instanței de prim control judiciar să constate că, în contra celor reținute de tribunal, informațiile solicitate de ea reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001.

Mai mult, prin concluziile scrise depuse la 11 septembrie 2015, apelanta a subliniat că, deși intimatul a invocat prin întâmpinare dispozițiile Legii nr. 8/1996, cererea sa de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 677/2001.

Cu toate acestea, instanța de apel și-a motivat hotărârea prin prisma dispozițiilor Legii nr. 8/1996.

Potrivit art. 294 alin. (1) și art. 295 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de apel este chemată să verifice numai ce s-a judecat în primă instanță - tantum devolutum quatum judicatum.

Or, analizând cererea de apel prin prisma dispozițiilor Legii nr. 8/1996, instanța de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, încălcând astfel dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Cum, în speță, apelanta-reclamantă a solicitat instanței de prim control judiciar să verifice modul în care tribunalul a aplicat prevederile Legii nr. 677/2001, Curtea de Apel, motivându-și hotărârea prin prisma dispozițiilor Legii nr. 8/1996, a depășit limitele învestirii.

În acest sens, s-a subliniat și că, în aplicarea principiului disponibilității, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut. Or, în speță, cauza acțiunii a fost expres indicată de reclamantă ca fiind Legea nr. 677/2001, aceasta subliniind că nu dorește ca pretențiile sale să fie analizate prin prisma dispozițiilor Legii nr. 8/1996. Așa fiind, ignorând limitele învestirii, instanța de apel a nesocotit și principiul disponibilității.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că sunt întemeiate criticile recurentei vizând faptul că în mod nelegal instanța de apel și-a motivat hotărârea prin prisma Legii nr. 8/1996, deși își întemeiase pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 667/2001.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte a casat decizia atacată și a trimis cauza instanței de apel, care, în rejudecare, va examina toate criticile invocate în apel, precum și celelalte critici expuse în recurs, a căror analiză nu a mai fost utilă în această etapă procesuală.

În ceea ce privește întinderea casării, s-a reținut că aceasta va fi totală, dat fiind că numai ca urmare a rejudecării apelului declarat de apelanta-reclamantă se va stabili partea care a căzut în pretenții și ar putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost reînregistrată la data de 15 decembrie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/3/2012*.

În rejudecarea apelului declarat de apelanta reclamantă A., Curtea a dat eficiență exigentelor ce rezidă din prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., respectiv dezlegărilor din decizia de casare, astfel că a procedat la evaluarea criticilor susținute de apelantă exclusiv prin prisma prevederilor Legii nr. 677/2001 care au constituit fundamentul legal pe care reclamanta apelantă a înțeles să își fundamenteze pretenția dedusă judecății.

În speță, reclamanta apelantă a solicitat ca pârâta intimată să fie obligată: să îi permită accesul la playlist-urile primite de la toți utilizatorii, aferente fiecărei repartiții, începând cu data la care acesta din urmă a început să prelucreze datele cu caracter personal ale reclamantei; să îi comunice extrase din playlistele pe care pârâtul le deține care să conțină doar datele cu caracter personal care o privesc pe reclamantă precum și informații cu privire la originea acestor date; să îi comunice toate desfășurătoarele repartițiilor începând cu data la care reclamanta a devenit membră C.R.E.D.I.D.A.M.

Demersul judiciar astfel întreprins a fost motivat prin prisma faptului că, deși a solicitat entității pârâte să îi comunice toate datele cu caracter personal care privesc persoana reclamantei, date pe care pârâtul le-a prelucrat și le prelucrează, precum și orice alte informații prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 667/2001, C.R.E.D.I.D.A.M. a răspuns numai în parte solicitărilor cu acest obiect, refuzând să îi comunice cele solicitate prin acțiunea pendinte.

Prevederile art. 13 alin. (1) - invocat de reclamantă - se referă la "dreptul de acces la date", iar din economia acestei norme juridice rezultă că dreptul de acces la date al persoanelor vizate de prelucrarea făcută de operatorii de date personale, se raportează la date/informații care formează obiectul operațiunilor concrete de prelucrare, iar nu la documentele care reprezintă suportul primar în care asemenea date/informații se regăsesc și din care ele sunt extrase de operatorul solicitat, în vederea prelucrării.

Curtea a apreciat că interpretarea în acest sens a normei menționate, relativ la conținutul dreptului de acces conferit prin art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 677/2001 este susținută și din perspectiva precizărilor expres făcute de legiuitor relativ la domeniul de aplicare a legii speciale, astfel cum acestea se regăsesc în art. 2 alin. (1) și (2) al legii - cu titulatura "Domeniu de aplicare".

Curtea a constatat că nu există temei spre a se reține că operatorilor de date personale le-ar reveni obligația de a comunica - persoanelor vizate de datele pe care ei le prelucrează - chiar documentele din care cei dintâi culeg datele supuse operațiunilor de prelucrare, ori documente pe care le întocmesc în urma prelucrării unor astfel de date, și nici că ar fi ținuți să le pună aceste documente la dispoziție spre consultare. Obligația operatorilor este limitată la a realiza operațiune de comunicare a datelor/informațiilor referitoare la: elementele (datele) extrase spre prelucrare din documentele pe care ei le dețin; date/informații care se regăsesc în documentele pentru a căror întocmire s-au prelucrat și astfel de date personale; sursa obținerii acestor date.

În acest context, nu a fost privită ca fondată critica potrivit căreia prima instanță ar fi apreciat în mod greșit că documentele la care apelanta reclamantă a solicitat să i se permită accesul, ori să îi fie comunicate (în integralitatea lor, sau în extras) - și anume playlist-urile și desfășurătoarele repartițiilor primite, întocmite de la data la care reclamanta a devenit membră C.R.E.D.I.D.A.M. - nu reprezintă date cu caracter personal susceptibile a forma obiectul comunicării în condițiile Legii nr. 677/2001.

Playlist-urile reprezintă, astfel cum însăși apelanta reclamantă a precizat, rapoarte întocmite de terți (utilizatorii operelor muzicale), astfel că, în mod evident, ele nu constituie rezultatul unei activități de prelucrare de date personale care să intre în sfera de reglementare a Legii nr. 677/2001.

În ce privește desfășurătoarele repartițiilor, acestea reprezintă documente care se întocmesc în exercitarea atribuțiilor specifice entității pârâte, de organism de gestiune colectivă, care conțin informații mai ample decât datele personale supuse prelucrării, și au un scop plata remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi derivate din operele ce intră în sfera gestiunii colective realizate de C.R.E.D.I.D.A.M. Astfel, nu se poate pune semnul echivalenței între acest tip de desfășurătoare și datele personale care formează obiectul prelucrării și pot face obiect al comunicării prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 677/2001.

În ce privește critica potrivit căreia prima instanță nu ar fi avut în vedere și solicitarea de comunicare a desfășurătoarelor repartițiilor, Curtea a apreciat că nu este întemeiată. Din modalitatea de formulare a considerentelor, care nu sunt unele detaliate, dar se referă la aspectele esențiale ale litigiului dedus judecății, reiese că instanța a avut în vedere toate documentele la care s-a referit reclamanta prin cererea de chemare în judecată, aspect care este neîndoielnic în condițiile în care a concluzionat în sensul că "... nu a considerat fiind date cu caracter personal playlist-urile și desfășurătoarele repartițiilor care o vizau pe reclamantă".

Având în vedere dispozițiile legale menționate și considerentele expuse, Curtea a apreciat că soluția adoptată de prima instanță este corectă, iar considerentele din prezenta decizie le vor completa pe cele din sentința apelată, fundamentând astfel soluția care urmează a fi menținută de Curte.

În ce privește apelul declarat de apelantul pârât, relativ la cheltuielile de judecată solicitate de pârât pentru etapa judecării cauzei în fond, prima instanță a reținut că nu s-au depus dovezi care să ateste efectuarea unor astfel de cheltuieli.

Din verificarea actelor dosarului, s-a constatat că, la dosarul primei instanțe, se regăsește Factura din 29 aprilie 2013, act conform căruia avocatul care i-a asigurat pârâtului asistența juridică în proces a perceput un onorariu în sumă de 2.500 RON, factură care a fost anexată concluziilor scrise depuse la ultimul termen de judecată (din 30 octombrie 2014).

Având în vedere proba astfel depusă înainte de închiderea dezbaterilor în fond, precum și Extrasul de cont din 30 aprilie 2013 depus în completare în etapa apelului, înscris care atestă plata respectivului onorariu de avocat, Curtea a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (2) raportat la art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., a fost făcută dovada cheltuielilor avansate de pârâtul apelant pentru judecata în fond a cauzei și, în condițiile în care reclamanta se află în poziția procesuală de parte căzută în pretenții față de soluția de respingere a acțiunii, acesteia din urmă îi incumbă obligația de a plăti cheltuielile de judecată efectuate de pârât.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 186A din 27 februarie 2017 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta- reclamantă A. împotriva Sentinței civile nr. 1.492 din 4 februarie 2015, a admis apelul declarat de apelantul pârât C.R.E.D.I.D.A.M. împotriva Încheierii de ședință de cameră de consiliu din 2 aprilie 2015, a modificat încheierea apelată în sensul că a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014 și a dispus completarea dispozitivului în sensul obligării reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 2.50 RON cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și a instanței de apel, în sensul respingerii apelului formulat de pârâtul C.R.E.D.I.D.A.M., iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la motivele de nelegalitate invocate, s-a susținut că instanța de apel a respins în mod greșit apelul, apreciind că niciuna dintre categoriile de informații solicitate de recurentă prin acțiune nu reprezintă date cu caracter personal. Instanța de apel a reținut faptul că este relevant scopul urmărit de recurentă pentru obținerea datelor cu caracter personal, iar oportunitatea demersului judiciar se raportează la interesul părții de a-i fi comunicate datele cu caracter personal.

Recurenta-reclamantă a arătat că Legea nr. 677/2001 nu impune persoanelor vizate să justifice vreun interes, iar scopul urmărit nu poate influența caracterul de date cu caracter personal al informațiilor. Din această perspectivă, simpla prelucrare a datelor cu caracter personal ale unei persoane fizice este suficientă pentru a justifica interesul acesteia de a solicita de la operator datele cu caracter personal.

De asemenea, s-a susținut că art. 1 din Legea nr. 677/2001 nu este incident în speță, întrucât prin cererea de chemare în judecată a solicitat să fie puse la dispoziție playlist-urile prelucrate de către intimatul C.R.E.D.I.D.A.M.. Instanța de apel, în mod greșit, a reținut că pârâtul C.R.E.D.I.D.A.M. nu este obligat să pună la dispoziție documentele întocmite ca urmare a prelucrării datelor, deși pârâtul prelucrează informațiile în aproape toate modalitățile menționate de definiția dată în lege.

Recurenta a invocat aplicabilitatea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 677/2001, care prevăd dreptul oricărei persoane de a obține de la operatorul de date cu caracter personal, comunicarea datelor cu caracter personal, ceea ce este în spiritul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 677/2001 și nerespectarea de către pârât a dreptului său prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. b), respectiv de a-i fi comunicate datele cu caracter personal prelucrate, precum și dreptul prevăzut de art. 14, dreptul de intervenție asupra datelor.

În ceea ce privește apelul formulat de pârât cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond, recurenta a solicitat respingerea apelului, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală sub acest aspect întrucât pârâtul nu a depus dovada cheltuielilor efectuate la ultimul termen de judecată.

În combaterea cererii de recurs, intimatul C.R.E.D.I.D.A.M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:

Deși reclamanta a indicat în memoriul de recurs motivele de nelegalitate cărora înțelege să-și subsumeze criticile ca fiind cele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, verificând susținerile părții, constată că unele dintre acestea sunt nefondate, iar altele nu pot fi încadrate în normele legale evocate.

Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situația în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, nu au fost identificate critici concrete în cuprinsul memoriul de recurs, în condițiile în care susținerile părții nu au fost structurate potrivit fiecărui motiv de recurs invocat, situație în care susținerile recurentei-reclamantă nu pot fi analizate.

Mai mult, Înalta Curte constată că hotărârea a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel expunând pe larg motivele de fapt și de drept relevante în pronunțarea soluției adoptate.

Recurenta a mai invocat motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când prin hotărârea atacată, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În raport de pretinsa incidentă în cauză a acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte reține că reclamanta nu a dezvoltat niciun argument referitor la o eventuală interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, astfel încât Înalta Curte apreciază că nici acest motiv de nelegalitate nu se regăsește în speță.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat critici în ceea ce privește aplicarea art. 13 și 14 din Legea nr. 677/2001, acesta fiind cadrul procesual dedus judecății, după cum s-a reținut și în decizia de casare anterioară, obligatorie potrivit art. 315 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 - invocat de reclamantă - se referă la "dreptul de acces la date", și sunt în sensul că:

"(1) Orice persoană vizată are dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în situația în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia, împreună cu confirmarea, cel puțin următoarele:

a) informații referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere și destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele;

b) comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum și a oricărei informații disponibile cu privire la originea datelor;

c) informații asupra principiilor de funcționare a mecanismului prin care se efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează persoana respectivă;

d) informații privind existența dreptului de intervenție asupra datelor și a dreptului de opoziție, precum și condițiile în care pot fi exercitate;

e) informații asupra posibilității de a consulta registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal, prevăzut la art. 24, de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, precum și de a se adresa instanței pentru atacarea deciziilor operatorului, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi".

Verificând în cadrul acestui motiv de recurs modalitatea de aplicare în concret a prevederilor sus-evocate, Înalta Curte constată că instanța a analizat, în mod corect, pricina prin prisma scopului legii care constituie temeiul acțiunii, respectiv protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei fizice, în special a dreptului la viață intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, și nu a scopului urmărit de recurenta-reclamantă în acțiune, care vizează în esență componenta publică a vieții sale, activitatea sa profesională de interpret.

Din acest punct de vedere, instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 677/2001, pentru a verifica dacă situația expusă de reclamantă se încadrează în aceste dispoziții legale.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. b) cu privire la datele care fac obiectul prelucrărilor astfel cum sunt definite de lege, ambele instanțe au reținut că acțiunea nu este fondată întrucât s-au solicitat documente care reprezintă suportul primar în care pot fi regăsite informații și date care pot constitui obiectul prelucrării. Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat accesul la toate playlist-urile și comunicarea desfășurătoarelor.

Înalta Curte constată că în mod legal conținutul dreptului de acces a fost analizat de către instanța de apel care a statuat în sensul că obligația operatorilor este limitată la a realiza operațiune de comunicare a datelor/informațiilor referitoare la datele extrase spre prelucrare din documentele pe care ei le dețin.

În ceea ce privește playlist-urile acestea reprezintă informații provenite de la utilizatori sub forma unor declarații pe proprie răspundere, în baza cărora se efectuează repartițiile către membri, care nu reprezintă date cu caracter personal pentru a putea fi solicitate în temeiul Legii nr. 677/2001.

Desfășurătoarele reprezintă documente concepute special pentru a răspunde solicitărilor pe care artiștii interpreți le pot formula în temeiul art. 1341 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care se întocmesc de pârâtă în executarea atribuțiilor sale de organism de gestiune colectivă, care conțin informații mai ample decât datele personale supuse prelucrării.

În ceea ce privește criticile formulate de către reclamantă cu privire la admiterea apelului declarat de pârât împotriva Încheierii de ședință din 2 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, Înalta Curte constată că acestea vizează cheltuielile de judecată efectuate de pârât la instanța de fond.

Considerentele instanței de apel cu privire la admiterea apelului declarat de pârât constau în aspecte probatorii, legate de interpretarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei în completarea probei privind plata onorariului de avocat, care scapă controlului de legalitate în această etapă procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

În considerarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON, achitat la data de 26 mai 2017 conform Facturii fiscale din 24 mai 2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 186 A din 27 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimatul C.R.E.D.I.D.A.M.

Obligă recurenta A. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2017.

Procesat de GGC - N