ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1134/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1134/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1134/2016
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată la 13
decembrie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a
civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând
ca acesta să fie obligat să îi comunice, în temeiul Legii nr.
677/2001, toate datele cu privire la persoana sa pe care le prelucrează
(play-liste și desfășurătoare repartiții), precum
și orice informații cu privire la originea acestor date.
La 14 mai
2013, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția
inadmisibilității și cerere reconvențională, prin care
a solicitat, în temeiul Legii nr. 8/1996, obligarea reclamantei-pârâte A. la
plata sumei de 516,29 RON, reprezentând cheltuieli suplimentare efectuate cu
ocazia întâlnirilor repetate și a numeroaselor cereri formulate de aceasta
în scopul studierii play-listelor și comunicării desfășurătoarelor
repartițiilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin
Încheierea din 12 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a
III-a civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea
dosarului completului specializat, în materia proprietății
intelectuale, care luând act că reclamanta a arătat că își
întemeiază cererea de chemare în judecată exclusiv pe
dispozițiile Legii nr. 667/2001, iar nu pe cele ale Legii nr 8/1996, a
dispus prin Încheierea din 17 septembrie 2013 scoaterea de pe rol a cauzei
și înaintarea dosarului completului inițial învestit.
Ulterior,
prin Încheierea din 5 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a
III-a civilă, a disjuns cererea reconvențională și a
înaintat dosarul ce urma a se forma completului specializat în materia
proprietății intelectuale.
La 13 martie
2014, reclamanta A. și-a precizat cererea de chemare în judecată,
solicitând să fie obligat pârâtul să îi acorde acces la toate
play-listele primite de la toți utilizatorii, aferente fiecărei
repartiții prin programul informatic, începând cu data de la care acesta a
început să-i prelucreze datele cu caracter personal, iar, în subsidiar,
să îi acorde accesul la play-listele primite de la utilizatori începând cu
data de la care a devenit membră B., respectiv 29 iulie 2006, să îi
comunice extrase din play-listele pe care pârâtul le deține și care o
privesc, în calitate de interpretă, precum și informații cu
privire la originea acestor date și să îi comunice toate
desfășurătoarele repartițiilor începând cu data de la care
a devenit membră B.
Prin
Sentința civilă nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, Tribunalul
București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată
cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanță a reținut că, raportat
la temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 677/2001, dar și la
scopul urmărit de reclamantă - verificarea remunerațiilor
datorate, respectiv achitate, de la momentul la care a devenit membru B. -,
play-listele care o privesc nu reprezintă date cu caracter personal, în
sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001.
A notat
Tribunalul că în acest sens este și răspunsul din anul 2012 al
Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor
cu Caracter Personal, potrivit căruia "date cu caracter personal în
sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001 reprezintă numai acele
informații care permit identificarea directă sau indirectă a
persoanelor vizate".
Având în
vedere aceste considerente, prima instanță a apreciat că
pretenția reclamantei nu își găsește suport în legea
invocată drept temei legal.
Prin
Încheierea din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2015, Tribunalul
București, secția III-a civilă, a admis cererea pârâtului
și a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 1.492 din
6 noiembrie 2014 cu mențiunea de respingere a cererii pârâtului de
acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva
Sentinței civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, pronunțată de
Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamanta A. a
declarat apel, arătând, în esență, că prima
instanță i-a ignorat pretențiile afirmate prin cererea de
chemare în judecată precizată, nemotivând respingerea tuturor
capetelor de cerere, dar și că, în contra celor reținute în
motivarea sentinței, informațiile pe care le-a solicitat reprezintă
date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001.
Prin apelul
declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2015,
pârâtul a susținut că Tribunalul a aplicat greșit
dispozițiile art. 274 C. proc. civ., omițând să ia în
considerare factura anexată concluziilor scrise, prin care făcuse
dovada onorariului de avocat achitat.
Prin Decizia
civilă nr. 410A din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva
Sentinței civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, pronunțată de
Tribunalul București, secția a III-a civilă, și a admis
apelul declarat de pârât împotriva Încheierii din Camera de Consiliu de la 2
aprilie 2015, pronunțată de același tribunal, pe care a
modificat-o, în sensul că a admis cererea formulată și a dispus
completarea dispozitivului sentinței, în sensul că a obligat
reclamanta la plata către pârât a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli
de judecată; a fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei
de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a
decide astfel, instanța de apel a reținut că pârâtul este o
persoană juridică română de drept privat, fără scop
patrimonial, creată prin voința asociaților pentru o
perioadă nedeterminată, în temeiul Legii nr. 21/1924 și al Legii
nr. 8/1996, al cărei obiect de activitate este de a colecta și
repartiza remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi, artiști
interpreți sau executanți, români și străini, ale
căror prestații artistice sunt utilizate pe teritoriul României.
A mai
reținut Curtea de Apel că reclamanta a devenit membru al acestui
organism de gestiune colectivă ale cărui atribuții și
reguli de funcționare sunt stabilite de Legea nr. 8/1996 prin Actul de
adeziune din 29 iulie 2006, însușindu-și prevederile statutului
acestuia, ordonate tocmai prin legea sus-menționată.
În
continuare, instanța de apel a evocat dispozițiile art. 130 alin. (1)
lit. h) din Legea nr. 8/1996, a definit noțiunile de play-liste și
desfășurătoare și a subliniat că, potrivit
dispozițiilor art. 134 din actul normativ sus-menționat, pârâtul, în
calitate de operator de date personale, potrivit cererii de adeziune
formulată de fiecare membru, are obligația de a comunica
fiecărui artist informații personale, iar artistul are posibilitatea
de a se prezenta la sediul organismului de gestiune și de a verifica
personal înregistrările din evidențele acestuia aferente ultimelor 12
luni și de a efectua rectificările necesare, atunci când acestea se
impun, dar și dreptul de a accesa on-line, pe site-ul B., propriul
său cont, unde sunt vizibile informațiile personale, pentru a aprecia
asupra necesității efectuării unor verificări, în
situația în care constată inadvertențe.
A
reținut instanța de apel că, potrivit dispozițiilor art. 13
și art. 18 din Legea nr. 677/2001, pârâtul, ca și operator de date cu
caracter personal care privesc solicitantul, are obligația de a comunica
acestuia, într-o formă inteligibilă, datele care formează
obiectul prelucrării, conform dispozițiilor Legii nr. 8/1996.
În acest
context, a reținut că, potrivit actelor dosarului, începând cu data
de 12 iunie 2012, reclamanta a solicitat informații detaliate și
documentele justificative aferente acestora, referitoare la modul de calcul al
sumelor repartizate până la acea dată, proveniența și modul
de colectare a fondurilor, toate solicitările formulate de la această
dată până în prezent fiind soluționate de pârât conform Legii
nr. 8/1996.
Totodată,
a reținut că pârâtul nu a acordat reclamantei accesul la
informațiile detaliate referitoare la sumele colectate începând cu data de
29 iulie 2006, motivat de faptul că aceasta nu a formulat o atare cerere
la fiecare 12 luni, potrivit dispozițiilor Legii nr. 8/1996, respectiv
art. 6 alin. (1) lit. k) din Statutul B.
A apreciat
Curtea de Apel că aceste dispoziții speciale sunt clare și
precise, în sensul că acest drept poate fi exercitat numai cu privire la
sumele ce i-au fost repartizate în ultimele 12 luni, nu oricând, această
limitare reprezentând o derogare de la regulile generale ale mandatului,
potrivit cărora mandatarul este dator, oricând i se va cere, să dea
seamă mandantului și să-i remită tot ceea ce a primit în
puterea mandatului (art. 1541 C. civ., în vigoare la data aderării
reclamantei la asociație).
Astfel, a
apreciat că, pentru a obține informațiile referitoare la fiecare
an în parte, începând cu anul 2006, reclamanta ar fi trebuit să dea
dovadă de diligență și să formuleze cereri de acces la
informațiile privitoare la persoana sa, anual, cu respectarea
dispozițiilor Legii nr. 8/1996 și ale art. 6 alin. (1) lit. k) din
Statutul B., la care a aderat fără rezerve.
Față
de aceste considerente, instanța de apel a apreciat că, în mod
corect, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de
chemare în judecată.
În
privința apelului declarat de pârât, Curtea de Apel a apreciat că
acesta este întemeiat, motivat de faptul că, întrucât apelantul-pârât a
solicitat Tribunalului obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de
judecată efectuate în cauză și a atașat documente din care
rezultă achitarea onorariului de avocat, față de
dispozițiile art. 274 și ale art. 281 C. proc. civ., se impunea
admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței, în sensul
acordării cheltuielilor de judecată.
Împotriva
acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în
sensul admiterii apelului său, cu consecința admiterii cererii de
chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și respingerii
apelului declarat de pârât.
În
susținere, a evocat situația de fapt și istoricul litigiului,
prezentând pe larg argumentele pentru care consideră că play-listele
și desfășurătoarele repartițiilor sunt date cu
caracter personal, în sensul Legii nr. 677/2001 și a solicitat modificarea
deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.
proc. civ.
A
susținut recurenta că, în mod greșit, i-a fost respins apelul,
cu motivarea că ar fi trebuit să formuleze o cerere de acces la informații
la fiecare 12 luni, de la data la care a devenit membră B., potrivit
dispozițiilor art. 134
1
alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
În acest
sens, a arătat că dispozițiile Legii nr. 8/1996 nu sunt
incidente în speță, acest aspect fiind stabilit încă de la prima
instanță, de vreme ce dosarul a fost trimis unui complet specializat
în proprietate intelectuală, care însă l-a restituit apoi completului
inițial învestit.
A mai
arătat că cererea de chemare în judecată a fost formulată
în temeiul Legii nr. 677/2001, care are un obiect de reglementare diferit de
cel al Legii nr. 8/1996, dar și că nu se poate considera că
prevederile Legii nr. 8/1996 reprezintă norma specială, iar cele ale
Legii nr. 677/2001, norma generală.
Mai mult, a
arătat că instanța de apel a apreciat că dispozițiile
Legii nr. 8/1996 derogă de la dispozițiile art. 1541 C. civ.
referitoare la mandat, nefăcând nicio referire directă la prevederile
Legii nr. 677/2001. Or, aprecierea instanței referitoare la derogarea de
la regulile generale ale mandatului, prevăzute de C. civ., nu are
relevanță în cauză, atât timp cât cererea de chemare în
judecată nu a fost întemeiată pe dispozițiile codului.
A
susținut recurenta că, făcând referire la mandat și la
regulile acestuia, instanța de apel a interpretat greșit actul
juridic dedus judecății, în condițiile în care, prin cererea de
chemare în judecată, nu a invocat contractul de mandat încheiat cu
intimatul.
În
continuare, a evocat dispozițiile art. 134
1
alin. (2) din Legea
nr. 8/1996 și art. 13 din Legea nr. 677/2001, subliniind că acestea
instituie drepturi diferite.
A arătat
recurenta că intimatul nu i-a respectat dreptul de a-i fi comunicate
datele cu caracter personal prelucrate, prevăzut de art. 13 alin. (1) lit.
b) din Legea nr. 677/2001 și nici dreptul de intervenție asupra
datelor, prevăzut de art. 14, drepturi care se află în strânsă
legătură.
În acest
context, a arătat și că, potrivit raționamentului
instanței de apel, care i-a respins apelul cu motivarea că nu a
formulat cerere de acces la informații la fiecare 12 luni, prevederile
Legii nr. 677/2001 se aplică unui membru B. cu restricțiile impuse de
art. 134
1
alin. (2) din Legea nr. 8/1996, iar unui artist care nu
este membru B., fără nicio restricție.
În final, a
arătat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu
aplicarea greșită a legii, fiind motivată prin prisma Legii nr.
8/1996, care nu este incidentă în cauză, fără să
țină seama de prevederile art. 13 din Legea nr. 677/2001 și să
oblige intimatul să îi comunice datele solicitate.
De asemenea,
a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului
intimatului, subliniind că, în mod corect, Tribunalul nu i-a acordat
cheltuielile de judecată, atât timp cât acesta nu a depus la ultimul
termen de judecată dovada efectuării acestora, ci doar factura
emisă de avocat.
La 25 mai
2016, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca
nefondat a recursului.
Analizând
actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de
nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:
Recurenta a
susținut, în esență, că, deși și-a întemeiat
acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 677/2001, decizia atacată a
fost motivată prin prisma Legii nr. 8/1996.
Înalta Curte
constată că, în speță, instanța a fost învestită
cu o cerere prin care reclamanta a solicitat să fie obligat pârâtul
să îi acorde acces la toate play-listele primite de la toți
utilizatorii, aferente fiecărei repartiții prin programul informatic,
începând cu data de la care acesta a început să-i prelucreze datele cu
caracter personal, iar, în subsidiar, să îi acorde accesul la play-listele
primite de la utilizatori începând cu data de la care a devenit membră B.,
respectiv 29 iulie 2006, să îi comunice extrase din play-listele pe care
pârâtul le deține și care o privesc, în calitate de interpretă,
precum și informații cu privire la originea acestor date și
să îi comunice toate desfășurătoarele repartițiilor
începând cu data de la care a devenit membră B.
Demersul
judiciar al reclamantei a fost fundamentat pe dispozițiile art. 13 din
Legea nr. 677/2001, potrivit cărora operatorul de date cu caracter
personal este obligat să comunice solicitantului ale cărui date cu
caracter personal au fost prelucrate, datele care fac obiectul prelucrării,
precum și orice informații disponibile cu privire la originea
acestora.
Nu este
lipsit de relevanță nici faptul că, prin Încheierea din 17
septembrie 2013, completul specializat în materia proprietății
intelectuale din cadrul Tribunalului București, secția a III-a
civilă, având în vedere principiul disponibilității, raportat la
faptul că reclamanta a arătat că își întemeiază
cererea de chemare în judecată exclusiv pe dispozițiile Legii nr.
667/2001, iar nu pe cele ale Legii nr 8/1996, a restituit dosarul completului
inițial învestit.
Prima
instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând că,
raportat la temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 677/2001, dar și
la scopul urmărit de aceasta - verificarea remunerațiilor datorate,
respectiv achitate, de la momentul la care a devenit membru B. -, play-listele
care o privesc nu reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3
din Legea nr. 677/2001.
Prin apelul
declarat împotriva sentinței, apelanta-reclamantă a solicitat
instanței de prim control judiciar să constate că, în contra
celor reținute de tribunal, informațiile solicitate de ea
reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr.
677/2001.
Mai mult,
prin concluziile scrise depuse la 11 septembrie 2015, apelanta a subliniat
că, deși intimatul a invocat prin întâmpinare dispozițiile Legii
nr. 8/1996, cererea sa de chemare în judecată este întemeiată pe
dispozițiile Legii nr. 677/2001.
Cu toate
acestea, instanța de apel și-a motivat hotărârea prin prisma
dispozițiilor Legii nr. 8/1996, reținând că, pentru a
obține informațiile referitoare la fiecare an în parte, începând cu
anul 2006, reclamanta ar fi trebuit să dea dovadă de
diligență și să formuleze cereri de acces la
informațiile privitoare la persoana sa, anual, cu respectarea
dispozițiilor Legii nr. 8/1996.
Potrivit art.
294 alin. (1) C. proc. civ., "în apel nu se poate schimba calitatea
părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată
și nici nu se pot face alte cereri noi (...)."
Așadar,
instanța de apel este chemată să verifice numai ce s-a judecat
în primă instanță - tantum devolutum quatum judicatum.
Or, analizând
cererea de apel prin prisma dispozițiilor Legii nr. 8/1996, instanța
de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, încălcând
astfel dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de
altă parte, conform dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.,
"instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel,
stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima
instanță (...)".
Textul de
lege sus-citat impune o a doua limită a devoluțiunii apelului.
Astfel,
instanța de apel poate verifica ce s-a judecat în primă
instanță numai în limitele cererii de apel - tantum devolutum quantum
apellatum.
Cum, în
speță, apelanta-reclamantă a solicitat instanței de prim
control judiciar să verifice modul în care Tribunalul a aplicat
prevederile Legii nr. 677/2001, Curtea de Apel, motivându-și
hotărârea prin prisma dispozițiilor Legii nr. 8/1996, a
depășit limitele învestirii.
În acest
sens, trebuie subliniat și că, în aplicarea principiului
disponibilității, instanța este obligată să se
pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut.
Or, în
speță, cauza acțiunii a fost expres indicată de
reclamantă ca fiind Legea nr. 677/2001, aceasta subliniind că nu
dorește ca pretențiile sale să fie analizate prin prisma
dispozițiilor Legii nr. 8/1996.
Așa
fiind, ignorând limitele învestirii, instanța de apel a nesocotit și
principiul disponibilității.
Prin urmare,
Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei vizând
faptul că, în mod nelegal, instanța de apel și-a motivat
hotărârea prin prisma Legii nr. 8/1996, deși își întemeiase
pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 667/2001.
Aceste
critici vizează îndeplinirea actelor de procedură cu neobservarea
formelor legale, respectiv pronunțarea unei hotărâri cu
depășirea limitelor învestirii și cu încălcarea
principiului disponibilității, așa încât, în aplicarea
dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., ele trebuie reîncadrate în
ipoteza reglementată de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Având în
vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va casa decizia atacată
și va trimite cauza instanței de apel, care, în rejudecare, va
examina toate criticile invocate în apel, precum și celelalte critici
expuse în recurs, a căror analiză nu a mai fost utilă în
această etapă procesuală.
În ceea ce
privește întinderea casării, aceasta va fi totală, dat fiind
că numai ca urmare a rejudecării apelului declarat de
apelanta-reclamantă se va stabili partea care a căzut în
pretenții și ar putea fi obligată la plata cheltuielilor de
judecată.
De aceea, în
temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) și art. 313 C. proc. civ.,
Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va
trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr.
410A din 21 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori
și de familie.
Casează
decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.
Procesat de