ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1134/2016

Decizia nr. 1134/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată la 13 decembrie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca acesta să fie obligat să îi comunice, în temeiul Legii nr. 677/2001, toate datele cu privire la persoana sa pe care le prelucrează (play-liste și desfășurătoare repartiții), precum și orice informații cu privire la originea acestor date. La 14 mai 2013, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității și cerere reconvențională, prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 8/1996, obligarea reclamantei-pârâte A. la plata sumei de 516,29 RON, reprezentând cheltuieli suplimentare efectuate cu ocazia întâlnirilor repetate și a numeroaselor cereri formulate de aceasta în scopul studierii play-listelor și comunicării desfășurătoarelor repartițiilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din 12 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului completului specializat, în materia proprietății intelectuale, care luând act că reclamanta a arătat că își întemeiază cererea de chemare în judecată exclusiv pe dispozițiile Legii nr. 667/2001, iar nu pe cele ale Legii nr 8/1996, a dispus prin Încheierea din 17 septembrie 2013 scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea dosarului completului inițial învestit. Ulterior, prin Încheierea din 5 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a disjuns cererea reconvențională și a înaintat dosarul ce urma a se forma completului specializat în materia proprietății intelectuale.

La 13 martie 2014, reclamanta A. și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând să fie obligat pârâtul să îi acorde acces la toate play-listele primite de la toți utilizatorii, aferente fiecărei repartiții prin programul informatic, începând cu data de la care acesta a început să-i prelucreze datele cu caracter personal, iar, în subsidiar, să îi acorde accesul la play-listele primite de la utilizatori începând cu data de la care a devenit membră B., respectiv 29 iulie 2006, să îi comunice extrase din play-listele pe care pârâtul le deține și care o privesc, în calitate de interpretă, precum și informații cu privire la originea acestor date și să îi comunice toate desfășurătoarele repartițiilor începând cu data de la care a devenit membră B. Prin Sentința civilă nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, raportat la temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 677/2001, dar și la scopul urmărit de reclamantă - verificarea remunerațiilor datorate, respectiv achitate, de la momentul la care a devenit membru B. -, play-listele care o privesc nu reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001. A notat Tribunalul că în acest sens este și răspunsul din anul 2012 al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, potrivit căruia "date cu caracter personal în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001 reprezintă numai acele informații care permit identificarea directă sau indirectă a persoanelor vizate". Având în vedere aceste considerente, prima instanță a apreciat că pretenția reclamantei nu își găsește suport în legea invocată drept temei legal.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2015, Tribunalul București, secția III-a civilă, a admis cererea pârâtului și a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014 cu mențiunea de respingere a cererii pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată. Împotriva Sentinței civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamanta A. a declarat apel, arătând, în esență, că prima instanță i-a ignorat pretențiile afirmate prin cererea de chemare în judecată precizată, nemotivând respingerea tuturor capetelor de cerere, dar și că, în contra celor reținute în motivarea sentinței, informațiile pe care le-a solicitat reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001.

Prin apelul declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2015, pârâtul a susținut că Tribunalul a aplicat greșit dispozițiile art. 274 C. proc. civ., omițând să ia în considerare factura anexată concluziilor scrise, prin care făcuse dovada onorariului de avocat achitat.

Prin Decizia civilă nr. 410A din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și a admis apelul declarat de pârât împotriva Încheierii din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2015, pronunțată de același tribunal, pe care a modificat-o, în sensul că a admis cererea formulată și a dispus completarea dispozitivului sentinței, în sensul că a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pârâtul este o persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, creată prin voința asociaților pentru o perioadă nedeterminată, în temeiul Legii nr. 21/1924 și al Legii nr. 8/1996, al cărei obiect de activitate este de a colecta și repartiza remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi, artiști interpreți sau executanți, români și străini, ale căror prestații artistice sunt utilizate pe teritoriul României. A mai reținut Curtea de Apel că reclamanta a devenit membru al acestui organism de gestiune colectivă ale cărui atribuții și reguli de funcționare sunt stabilite de Legea nr. 8/1996 prin Actul de adeziune din 29 iulie 2006, însușindu-și prevederile statutului acestuia, ordonate tocmai prin legea sus-menționată.

În continuare, instanța de apel a evocat dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, a definit noțiunile de play-liste și desfășurătoare și a subliniat că, potrivit dispozițiilor art. 134 din actul normativ sus-menționat, pârâtul, în calitate de operator de date personale, potrivit cererii de adeziune formulată de fiecare membru, are obligația de a comunica fiecărui artist informații personale, iar artistul are posibilitatea de a se prezenta la sediul organismului de gestiune și de a verifica personal înregistrările din evidențele acestuia aferente ultimelor 12 luni și de a efectua rectificările necesare, atunci când acestea se impun, dar și dreptul de a accesa on-line, pe site-ul B., propriul său cont, unde sunt vizibile informațiile personale, pentru a aprecia asupra necesității efectuării unor verificări, în situația în care constată inadvertențe.

A reținut instanța de apel că, potrivit dispozițiilor art. 13 și art. 18 din Legea nr. 677/2001, pârâtul, ca și operator de date cu caracter personal care privesc solicitantul, are obligația de a comunica acestuia, într-o formă inteligibilă, datele care formează obiectul prelucrării, conform dispozițiilor Legii nr. 8/1996. În acest context, a reținut că, potrivit actelor dosarului, începând cu data de 12 iunie 2012, reclamanta a solicitat informații detaliate și documentele justificative aferente acestora, referitoare la modul de calcul al sumelor repartizate până la acea dată, proveniența și modul de colectare a fondurilor, toate solicitările formulate de la această dată până în prezent fiind soluționate de pârât conform Legii nr. 8/1996.

Totodată, a reținut că pârâtul nu a acordat reclamantei accesul la informațiile detaliate referitoare la sumele colectate începând cu data de 29 iulie 2006, motivat de faptul că aceasta nu a formulat o atare cerere la fiecare 12 luni, potrivit dispozițiilor Legii nr. 8/1996, respectiv art. 6 alin. (1) lit. k) din Statutul B. A apreciat Curtea de Apel că aceste dispoziții speciale sunt clare și precise, în sensul că acest drept poate fi exercitat numai cu privire la sumele ce i-au fost repartizate în ultimele 12 luni, nu oricând, această limitare reprezentând o derogare de la regulile generale ale mandatului, potrivit cărora mandatarul este dator, oricând i se va cere, să dea seamă mandantului și să-i remită tot ceea ce a primit în puterea mandatului (art. 1541 C. civ., în vigoare la data aderării reclamantei la asociație).

Astfel, a apreciat că, pentru a obține informațiile referitoare la fiecare an în parte, începând cu anul 2006, reclamanta ar fi trebuit să dea dovadă de diligență și să formuleze cereri de acces la informațiile privitoare la persoana sa, anual, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 și ale art. 6 alin. (1) lit. k) din Statutul B., la care a aderat fără rezerve. Față de aceste considerente, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată. În privința apelului declarat de pârât, Curtea de Apel a apreciat că acesta este întemeiat, motivat de faptul că, întrucât apelantul-pârât a solicitat Tribunalului obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză și a atașat documente din care rezultă achitarea onorariului de avocat, față de dispozițiile art. 274 și ale art. 281 C. proc.

civ., se impunea admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței, în sensul acordării cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii apelului său, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și respingerii apelului declarat de pârât. În susținere, a evocat situația de fapt și istoricul litigiului, prezentând pe larg argumentele pentru care consideră că play-listele și desfășurătoarele repartițiilor sunt date cu caracter personal, în sensul Legii nr. 677/2001 și a solicitat modificarea deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. A susținut recurenta că, în mod greșit, i-a fost respins apelul, cu motivarea că ar fi trebuit să formuleze o cerere de acces la informații la fiecare 12 luni, de la data la care a devenit membră B., potrivit dispozițiilor art. 134 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. În acest sens, a arătat că dispozițiile Legii nr. 8/1996 nu sunt incidente în speță, acest aspect fiind stabilit încă de la prima instanță, de vreme ce dosarul a fost trimis unui complet specializat în proprietate intelectuală, care însă l-a restituit apoi completului inițial învestit. A mai arătat că cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul Legii nr. 677/2001, care are un obiect de reglementare diferit de cel al Legii nr. 8/1996, dar și că nu se poate considera că prevederile Legii nr. 8/1996 reprezintă norma specială, iar cele ale Legii nr. 677/2001, norma generală.

Mai mult, a arătat că instanța de apel a apreciat că dispozițiile Legii nr. 8/1996 derogă de la dispozițiile art. 1541 C. civ. referitoare la mandat, nefăcând nicio referire directă la prevederile Legii nr. 677/2001. Or, aprecierea instanței referitoare la derogarea de la regulile generale ale mandatului, prevăzute de C. civ., nu are relevanță în cauză, atât timp cât cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată pe dispozițiile codului. A susținut recurenta că, făcând referire la mandat și la regulile acestuia, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată, nu a invocat contractul de mandat încheiat cu intimatul.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 134 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 și art. 13 din Legea nr. 677/2001, subliniind că acestea instituie drepturi diferite. A arătat recurenta că intimatul nu i-a respectat dreptul de a-i fi comunicate datele cu caracter personal prelucrate, prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 677/2001 și nici dreptul de intervenție asupra datelor, prevăzut de art. 14, drepturi care se află în strânsă legătură. În acest context, a arătat și că, potrivit raționamentului instanței de apel, care i-a respins apelul cu motivarea că nu a formulat cerere de acces la informații la fiecare 12 luni, prevederile Legii nr. 677/2001 se aplică unui membru B. cu restricțiile impuse de art. 134 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, iar unui artist care nu este membru B., fără nicio restricție.

În final, a arătat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind motivată prin prisma Legii nr. 8/1996, care nu este incidentă în cauză, fără să țină seama de prevederile art. 13 din Legea nr. 677/2001 și să oblige intimatul să îi comunice datele solicitate. De asemenea, a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului intimatului, subliniind că, în mod corect, Tribunalul nu i-a acordat cheltuielile de judecată, atât timp cât acesta nu a depus la ultimul termen de judecată dovada efectuării acestora, ci doar factura emisă de avocat. La 25 mai 2016, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele: Recurenta a susținut, în esență, că, deși și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 677/2001, decizia atacată a fost motivată prin prisma Legii nr. 8/1996.

Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta a solicitat să fie obligat pârâtul să îi acorde acces la toate play-listele primite de la toți utilizatorii, aferente fiecărei repartiții prin programul informatic, începând cu data de la care acesta a început să-i prelucreze datele cu caracter personal, iar, în subsidiar, să îi acorde accesul la play-listele primite de la utilizatori începând cu data de la care a devenit membră B., respectiv 29 iulie 2006, să îi comunice extrase din play-listele pe care pârâtul le deține și care o privesc, în calitate de interpretă, precum și informații cu privire la originea acestor date și să îi comunice toate desfășurătoarele repartițiilor începând cu data de la care a devenit membră B. Demersul judiciar al reclamantei a fost fundamentat pe dispozițiile art. 13 din Legea nr. 677/2001, potrivit cărora operatorul de date cu caracter personal este obligat să comunice solicitantului ale cărui date cu caracter personal au fost prelucrate, datele care fac obiectul prelucrării, precum și orice informații disponibile cu privire la originea acestora.

Nu este lipsit de relevanță nici faptul că, prin Încheierea din 17 septembrie 2013, completul specializat în materia proprietății intelectuale din cadrul Tribunalului București, secția a III-a civilă, având în vedere principiul disponibilității, raportat la faptul că reclamanta a arătat că își întemeiază cererea de chemare în judecată exclusiv pe dispozițiile Legii nr. 667/2001, iar nu pe cele ale Legii nr 8/1996, a restituit dosarul completului inițial învestit. Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând că, raportat la temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 677/2001, dar și la scopul urmărit de aceasta - verificarea remunerațiilor datorate, respectiv achitate, de la momentul la care a devenit membru B. -, play-listele care o privesc nu reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001.

Prin apelul declarat împotriva sentinței, apelanta-reclamantă a solicitat instanței de prim control judiciar să constate că, în contra celor reținute de tribunal, informațiile solicitate de ea reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001. Mai mult, prin concluziile scrise depuse la 11 septembrie 2015, apelanta a subliniat că, deși intimatul a invocat prin întâmpinare dispozițiile Legii nr. 8/1996, cererea sa de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 677/2001. Cu toate acestea, instanța de apel și-a motivat hotărârea prin prisma dispozițiilor Legii nr. 8/1996, reținând că, pentru a obține informațiile referitoare la fiecare an în parte, începând cu anul 2006, reclamanta ar fi trebuit să dea dovadă de diligență și să formuleze cereri de acces la informațiile privitoare la persoana sa, anual, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996.

Potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi (...)." Așadar, instanța de apel este chemată să verifice numai ce s-a judecat în primă instanță - tantum devolutum quatum judicatum. Or, analizând cererea de apel prin prisma dispozițiilor Legii nr. 8/1996, instanța de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, încălcând astfel dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., "instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță (...)". Textul de lege sus-citat impune o a doua limită a devoluțiunii apelului.

Astfel, instanța de apel poate verifica ce s-a judecat în primă instanță numai în limitele cererii de apel - tantum devolutum quantum apellatum. Cum, în speță, apelanta-reclamantă a solicitat instanței de prim control judiciar să verifice modul în care Tribunalul a aplicat prevederile Legii nr. 677/2001, Curtea de Apel, motivându-și hotărârea prin prisma dispozițiilor Legii nr. 8/1996, a depășit limitele învestirii. În acest sens, trebuie subliniat și că, în aplicarea principiului disponibilității, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut. Or, în speță, cauza acțiunii a fost expres indicată de reclamantă ca fiind Legea nr. 677/2001, aceasta subliniind că nu dorește ca pretențiile sale să fie analizate prin prisma dispozițiilor Legii nr. 8/1996.

Așa fiind, ignorând limitele învestirii, instanța de apel a nesocotit și principiul disponibilității. Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei vizând faptul că, în mod nelegal, instanța de apel și-a motivat hotărârea prin prisma Legii nr. 8/1996, deși își întemeiase pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 667/2001. Aceste critici vizează îndeplinirea actelor de procedură cu neobservarea formelor legale, respectiv pronunțarea unei hotărâri cu depășirea limitelor învestirii și cu încălcarea principiului disponibilității, așa încât, în aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., ele trebuie reîncadrate în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va casa decizia atacată și va trimite cauza instanței de apel, care, în rejudecare, va examina toate criticile invocate în apel, precum și celelalte critici expuse în recurs, a căror analiză nu a mai fost utilă în această etapă procesuală. În ceea ce privește întinderea casării, aceasta va fi totală, dat fiind că numai ca urmare a rejudecării apelului declarat de apelanta-reclamantă se va stabili partea care a căzut în pretenții și ar putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. De aceea, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 410A din 21 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016. Procesat de GGC - N