ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1162/2019

Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la data de 29 mai 2012, sub nr. x/2012, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 380.000 euro, adică 1.696.358 RON, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu luna iunie 2011.

Prin sentința civilă nr. 1975 din 8 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 608/A din 11 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Reclamantul A. a promovat recurs împotriva acestei decizii care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3924 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a analizat efectiv motivul de nelegalitate încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, s-a învederat că instanța de recurs nu a examinat niciunul din argumentele de nelegalitate încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv al contestației în anulare, contestatorul a susținut că, deși în considerentele hotărârii contestate se reține că prin motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a subliniat că instanța de apel a făcut o confuzie între suma de bani datorata de către pârâtul B. și suma de bani reținută de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu titlu de mită, concluzionând eronat că obligațiile dintre părți au fost generate de procesul penal în curs de derulare și nu de nerespectarea cerințelor art. 1584 C. civ., instanța de recurs a omis să analizeze motivul de recurs și criticile expuse în susținerea sa.

Contestatorul a mai arătat că prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu a susținut că instanța de apel ar fi omis să examineze motivele de apel sau că soluția din dispozitiv nu ar fi în concordanță cu considerentele, ci a criticat faptul ca instanța a examinat motivele de apel cu argumente străine de natura pricinii, astfel încât s-a subliniat că argumentele formale ale instanței de recurs nu au nicio legătură cu motivul de recurs invocat și nu pot reprezenta o cercetare a motivului de recurs, în sensul legii.

Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, contestatorul a susținut că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a fost verificat de către instanța de recurs care, în mod formal, a constatat că în cererea de recurs nu s-a indicat norma de drept pretins încălcată, astfel încât argumentele recurentului au fost apreciate ca fiind, în realitate, unele de netemeinicie, și nu unele de nelegalitate.

În acest sens, contestatorul a susținut că motivele de nelegalitate pe care instanța de recurs trebuia să le analizeze sunt: aplicarea greșita a dispozițiilor art. 1143 C. civ., întrucât instanța de apel a menținut ca temeinică și legală hotărârea primei instanțe și concluziile acesteia, potrivit cărora între părți a intervenit compensarea creanțelor reciproce; încălcarea prevederilor art. 1198 C. civ., prin nevalorificarea faptului că recurentul a dovedit imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris constatator al împrumutului; încălcarea art. 225 C. proc. civ., pentru faptul că instanța de apel nu a observat că se făcuse deja aplicarea acestor dispoziții de către prima instanță, în sensul valorificării absenței intimatului la interogatoriu, ca început de dovadă scrisă.

Pentru aceste motive, contestatorul a solicitat admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, anularea deciziei contestate, iar pe cale de consecință rejudecarea recursului cu cercetarea tuturor motivele de casare sau de modificare invocate în cuprinsul cererii de recurs. Totodată, după rejudecarea recursului, a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului B. la plata sumei de 380.000 euro.

Contestația în anulare, astfel cum a fost formulată și motivată, va fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Dispozițiile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță, care s-a pronunțat asupra motivelor de modificare sau casare invocate de parte.

În speță, contestatorul A. a invocat dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a referitoare la omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs și această omisiune să se fi produs din greșeală, textul referindu-se la omisiuni esențiale și involuntare în raport cu situația existentă la dosar în momentul pronunțării hotărârii.

Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., este necesar să se facă distincție între motive și argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent - motive arătate în mod expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 din C. proc. civ. - iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină. De asemenea, este necesar ca instanța să nu fi făcut nicio discuție referitoare la motivele de recurs invocate și să fi omis să le cerceteze, iar omisiunea să se fi produs din eroare.

Or, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanța a răspuns tuturor motivelor de recurs cu care a fost învestită.

Contestatorul a susținut că, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a invocat faptul că instanța de apel a făcut o confuzie între suma de bani datorată de către pârâtul B. și suma de bani reținută de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu titlu de mită, concluzionând eronat că obligațiile dintre părți au fost generate de procesul penal în curs de derulare și nu de nerespectarea cerințelor art. 1584 C. civ.

Astfel, s-a susținut că, în recurs, critica formulată sub acest aspect a vizat faptul că instanța a examinat motivele de apel cu argumente străine de natura pricinii.

Analizând această critică, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită în argumentarea contestației în anulare, atâta vreme cât instanța de control judiciar a răspuns acestei chestiuni reținând că, au fost examinate motivele de apel, soluția din dispozitiv fiind în concordanță cu raționamentul dezvoltat pentru analiza apelului, iar ipotezele motivului de nelegalitate invocate în recurs nu se regăsesc, nu-și găsesc fundament în modul de soluționare a apelului.

Totodată, instanța de recurs a mai reținut că nemulțumirea recurentului cu privire la existența considerentelor referitoare la Sentința penală nr. 166 din 28 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală nu antrenează prin ipoteză nulitatea soluției. Astfel, s-a constatat că instanța de apel a dezvoltat și analizat situația de fapt în raport cu temeiul acțiunii, făcând trimitere la considerentele hotărârii penale, cu precizarea că aceasta nu se bucură de autoritate de lucru judecat, nefiind definitivă în sensul art. 22 alin. (1) C. proc. pen.

Contestatorul a mai criticat Decizia nr. 3924 din 3 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și din perspectiva faptului că instanța nu a soluționat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub acest aspect susținându-se că, în mod formal, instanța a reținut că în cererea de recurs nu au fost indicate normele de drept material pretins încălcate și că argumentele recurentului ar fi în realitate unele de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Analizând decizia a cărei anulare se cere, Înalta Curte constată că instanța de recurs a răspuns criticilor întemeiate de recurent pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens, instanța de recurs a reținut că recurentul nu a demonstrat că soluția este lipsită de temei legal sau că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Totodată, s-a mai reținut că, din expunerea criticilor aduse deciziei, recurentul a repus în discuție aspecte de temeinicie, considerând că instanța nu a analizat în mod corect probele administrate în cauză, motiv pentru care s-a apreciat că afirmațiile recurentului nesocotesc cadrul procesual care a fost stabilit anterior, sub aspectul obiectului acțiunii și a sentinței penale de condamnare a reclamantului.

Prin urmare, instanța de recurs a arătat motivele pentru care nu pot fi primite criticile referitoare la probele administrate în cauză, iar raționamentul pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

În motivarea contestației în anulare se mai susține că, în recurs, a fost criticată hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 1143, art. 1198 C. civ., art. 225 C. proc. civ., iar instanța a omis să analizeze această critică.

Înalta Curte constată că acest argument nu poate fi primit, de vreme ce instanța a analizat motivele de recurs astfel cum au fost formulate de parte, în cuprinsul recursului nefiind invocată, în mod expres, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1143, art. 1198 C. civ., art. 225 C. proc. civ., astfel încât, în mod corect, instanța a reținut că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a fost argumentat în sensul cerut de textul legal, întrucât nu s-a demonstrat că soluția este lipsită de temei legal sau că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prin urmare, față de cele anterior expuse, nu se poate reține că Înalta Curte ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză.

De fapt, deși se invocă dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatorul reia considerente ale deciziei din apel și motivele de recurs, exprimându-și, în realitate, nemulțumirea față de argumentele în raport cu care instanța de recurs a analizat și reținut criticile formulate, or, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța a analizat criticile din recurs și a motivat soluția dată.

Împrejurarea că, în speță, contestatorul nu este mulțumit de modul în care au fost soluționate motivele sale de recurs și motivată decizia contestată sub acest aspect nu poate duce la deschiderea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiată pe art. 318 C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a căii de atac a recursului, iar nu nemotivarea acestuia prin referire la fiecare din argumentele formulate de contestator prin memoriul de recurs.

Față de argumentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3924 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3924 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM