ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3924/2018

Ședința publică din data de 3 octombrie 2018

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 29.05.2012 sub nr. x/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i restituie suma de 380.000 euro, reprezentând suma de 1.696.358 RON, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu luna iunie 2011, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în luna iunie 2011, ca urmare a unei îndelungate prietenii cu pârâtul, la rugămințile și insistențele acestuia i-a acordat un împrumut în valoare de 200.000 euro pentru încheierea unei tranzacții cu terenuri în județul Ilfov, deoarece fără acești bani nu putea întocmi actele necesare vânzării-cumpărării terenurilor.

S-a arătat că de-a lungul prieteniei părților de peste 7 ani, au existat împrumuturi reciproce cu diverse sume de bani și niciodată nu a fost nevoie de întocmirea unor acte pentru dovedirea acestora, fiind restituite împrumuturile acordate.

Prin sentința civilă nr. 1975/08.11.2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, acțiunea, astfel cum a fost formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că - neconcordanța dintre susținerile reclamantului cu privire la proveniența sumelor de bani care arata ca suma de 200.000 euro provine din vânzarea unui teren și împrumut de la o altă persoană fizică, iar suma de 180.000 euro provine din vânzarea unui teren forestier și declarațiile martorilor audiați, cu privire la proveniența și a datei cu privire la împrumut, precum și faptul că neprezentarea niciunui extras de cont din care să rezulte că au fost retrase anumite sume de bani din conturile sale pentru acordarea împrumutului.

În privința declarațiilor martorilor audiați, instanța a reținut că C. a declarat că a mers în luna august cu reclamantul cu mașina la D., de unde acesta a scos 6 miliarde și mai avea în mașină o sacoșă cu 1 miliard 700, ce urmau să îi fie acordate pârâtului cu titlu de imprumut. Sub un prim aspect, tribunalul a reținut că reclamantul a declarat că acest imprumut de 200.000 euro în iunie iar martorul în luna august. Trecând peste acest aspect, instanța a reținut că, deși se afirmă că au fost scoși chiar de la bancă 6 miliarde, reclamantul nu a putut prezenta un extras de cont care să ateste această operațiune.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel reclamantul A., prin care a arătat că instanța ar fi trebuit să coroboreze mărturisirile pârâtului, care recunoaște primirea banilor, cu restul probatoriului administrat în cauză.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul este nefondat și în baza art. 296 C. proc. civ. l-a respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță promovată la 29.05.2012 apelantul - reclamant A. a solicitat obligarea pârâtului B. să-i restituie suma de 380.000 euro, reprezentând suma de 1.696.358 RON, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu luna iunie 2011, cu cheltuieli de judecată, apreciind că, deși nu a redactat în formă autentică contractul de împrumut, acesta trebuie obligat la restituirea sumei împrumutate.

Curtea a constatat că în mod corect tribunalul a reținut că apelantul avea obligația să facă dovada contractului de împrumut, niciunul din mijloacele de probă administrate în fața instanței fondului neconstituind dovezi ale înțelegerii părților.

Conform art. 1169 C. civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Tribunalul a coroborat dispozițiile art. 1576 C. civ. care reglementează instituția contractului de împrumut cu dispozițiile art. 1191 alin. (1) C. civ., care arată că dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 RON, nu se poate face decât sau prin înscris autentic sau prin act sub semnătură privată. Apelantul nu a administrat dovezi din care să rezulte incidența în cauză a prevederilor art. 1198 C. civ., respectiv imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului și nu a făcut dovada unui început de dovadă scrisă în sensul art. 1197 alin. (2) C. civ. care să poată fi completat cu alte probe.

Contrar susținerilor apelantului, în cauză nu se poate reține existența unei recunoașteri din partea pârâtului la interogatoriu, deoarece pârâtul a arătat că nu are de plătit nicio sumă de bani apelantului, banii solicitați lui A. fiind pentru stingerea unei creanțe - vol. I al dosarului de apel. Pârâtul a arătat că nu a mers la notar pentru perfectarea contractului de împrumut, deoarece avea o creanță și nu o datorie față de reclamant.

Ambele părți au fost prezente în instanță personal și asistate de apărător. În ședința publică din 21.11.2014 au fost încuviințate probele, care au fost suplimentate în condițiile art. 138 C. proc. civ. Deși au solicitat termene pentru soluționarea dosarului penal nr. x/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, niciuna din părți nu a depus la dosar copie după sentința penală nr. 166/28.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, probă administrată de instanță în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Deși sentința mai sus menționată nu este definitivă în sensul art. 22 alin. (1) C. proc. pen. să se bucure de autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, Curtea nu poate ignora sentința penală de condamnare a reclamantului A.

În dosarul penal nr. x/2012 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală a fost înlăturată apărarea inculpatului A., potrivit căreia banii pe care i-ar fi pretins de la martorul denunțător - intimatul - pârât din prezenta cauză, erau bani datorați de acesta în urma împrumutului contractat de la inculpat. Instanța penală a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unui împrumut a sumei de bani menționate între părți, respectiv dovada unui înscris care să ateste existența obligației de restituire. Instanța penală a arătat că există probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă care susțin vinovăția inculpatului A., din convorbirile celor doi rezultând acoperirea unor sume de bani ce reprezintă "un comision" al inculpatului pentru intermedierea influenței pe care inculpatul sau o altă persoană ar fi avut-o asupra Primarului Comunei Jilava.

Acțiunea introductivă de instanță prin care reclamantul a solicitat restituirea unui împrumut acordat în luna iunie 2011 coincide cu consemnările instanței penale, care a arătat că a reținut din declarațiile denunțătorului - pârâtul din această cauză B., doar acele aspecte care se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Denunțătorul a arătat că după februarie 2011 s-a întâlnit cu reclamantul A., instanța penală reținând vinovăția inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. S-a reținut în dosarul penal că elementul material al infracțiunii de trafic de influență săvârșită de inculpatul A. îl reprezintă pretinderea sumei de 1.500.000 euro, inculpatul acționând sub forma de vinovăție a intenției directe, reținându-se existența infracțiunii și că a fost săvârșită de inculpat.

Chiar dacă hotărârea penală nu se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, coroborată cu celelalte probe, conduce la concluzia că apelantul nu a făcut dovada existenței contractului de împrumut, indicată prin cererea introductivă de instanță drept cauză juridică a obligației de restituire din partea pârâtului, respectiv nu a dovedit pretenția sa de obligare a pârâtului la restituirea sumei de 380.000 euro.

Față de aceste considerente, Curtea a respins apelul ca nefondat, constatând că obligațiile dintre părți au fost generate de procesul penal în curs de derulare și nu de nerespectarea cerințelor art. 1584 C. civ., care reglementează obligația împrumutatului de a restitui obiectul contractului de împrumut.

În consecință, Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu mInori și de Familie prin decizia nr. 608/A din 11 decembrie 2015 a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 1975/08.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât B.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea celor trei motive de nelegalitate invocate, recurentul a arătat că instanța de apel nu a analizat probele administrate în cauză, instanța de apel s-a pronunțat cu privire la pretinsa mită cerută pârâtului în sumă de 1.500.000 euro și pe aspectele penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență; că instanța de apel nu a examinat întregul probatoriu administrat în cauză, care atestă că a acordat împrumutul pârâtului, pe care acesta trebuie să îl restituie. Mai mult decât atât, în mod greșit instanța de apel a considerat temeinice apărările pârâtului, care sunt simple afirmații, așa încât această instanță a aplicat greșit legea pronunțând o hotărâre în temeiul unui alt cadru legal decât cel cu care a fost învestită.

În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond obligarea pârâtului la plata sumei de 380.000 euro, cu titlu de împrumut și la plata sumei de 1.696.358 RON cheltuieli de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, prin decizia nr. 175 din 02.02.2017 a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 608A din 11 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul B.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestație în anulare prin care a invocat prevederile art. 503 alin. (1), 504, 505 alin. (1), 508 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în argumentarea cărora a susținut că pricina a fost soluționată în maniera unui formalism excesiv, având în vedere soluția pronunțată, de anulare ca insuficient timbrat a recursului, pentru lipsa unui timbru judiciar în valoare de 5 RON.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 611 din 01 martie 2018 a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul B.

A anulat decizia nr. 175/2017 din 02 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2012.

A stabilit termen pentru soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 608A din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 10 mai 2018 cu citarea părților, cu mențiunea depunerii timbrului judiciar în cuantum de 5 RON.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că deși instanța de apel a fost investită cu soluționarea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1975/08.11.2013 a Tribunalului București, a soluționat latura civilă în dosarul penal x/2012 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Observând obiectul cererii deduse judecății prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. să-i restituie suma de 380.000 euro, reprezentând suma de 1.696.358 RON, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu luna iunie 2011, apreciind că deși nu a fost redactat în formă autentică contractul de împrumut, acesta trebuie obligat la restituirea sumei împrumutate.

Instanța de apel a constatat că în mod corect tribunalul a reținut că reclamantul avea obligația să facă dovada contractului de împrumut, dovezile administrate nefiind dovezi ale înțelegerii părților.

Cu observarea obiectului cererii dedusă judecății, instanța de apel a analizat existența contractului de împrumut, ca și cauză juridică a obligației de restituire, reținând și considerentele hotărârii penale nr. x/2012 al Curții de Apel București, secțian a II-a Penală în ceea ce privește situația de fapt. În acest sens, instanța de apel a precizat că hotărârea penală nu se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, însă coroborată cu celelalte probe, conduce la concluzia că nu a făcut dovada existenței contractului de împrumut.

Argumentele recurentului nu vin să sprijine motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. pentru că nu a fost pronunțată o soluție plus petita sau minus petita față de obiectul pricinii care trebuia analizat în apel în ansamblul probelor și în totalitatea sa.

Așadar, criticile analizate nu sunt de natură să ducă la concluzia că instanța nu s-a pronunțat în limitele criticilor formulate prin cererea de apel.

Prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care vizează situația "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii", recurentul-reclamant arată că instanța de apel a făcut confuzie între suma de bani datorată de către pârâtul B. și suma de bani reținută de către Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, cu titlu de mită. Împrumutul acordat pârâtului este mult ulterior perioadei infracționale reținute în seama inculpatului A. și anume iulie- septembrie 2011. Declarațiile depuse de reclamant în probatoriu conțineau referiri ale pârâtului cu privire strict la împrumutul de 380.000 euro, iar sentința penală la care instanța s-a raportat nu era definitivă.

Din acest punct de vedere, recurentul-reclamant apreciază că motivarea estre străină de natura cauzei. Se reproșează instanței, de asemenea, că nu a analizat probatoriul administrat în fața sa.

Din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel a examinat motivele de apel, soluția din dispozitiv fiind în concordanță cu raționamentul dezvoltat pentru analiza apelului.

Analizând această critică se constată că ipotezele motivului de nelegalitate invocat nu se regăsesc, nu-și găsesc fundament în modul de soluționare al apelului.

În cadrul judecății în apel au fost analizate probele solicitate de către apelantul-reclamant, părțile solicitând termene pentru soluționarea dosarului penal nr. x/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește administrarea acestei probe, instanța a arătat că aceasta s-a făcut în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părți nu a depus la dosar copie după sentința penală nr. 166/28.03.2014. Apelul, cale de atac devolutivă a explicitat fundamentul soluției în controlul judiciar efectuat pornind de la criticile sentinței de primă instanță, raportat la probele solicitate, printre care se regăsesc și cele administrate în dosarul penal.

Nemulțumirea recurentului cu privire la existența considerentelor cu referire directă la sentința penală nr. 166 din 28.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală nu antrenează prin ipoteză nulitatea soluției. În concret se observă că instanța de apel a dezvoltat și analizat situația de fapt în raport de temeiul acțiunii, cu trimiterea la considerentele hotărârii penale, cu precizarea că aceasta nu se bucură de autoritate de lucru judecat, nefiind definitivă în sensul art. 22 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință, se constată că din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel a examinat motivele de apel, soluția din dispozitiv fiind în concordanță cu raționamentul dezvoltat pentru analiza apelului.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că acest motiv de modificare este incident, întrucât instanța de apel a fost investită cu soluționarea unei pretenții izvorâtă din contractul de împrumut, însă s-a pronunțat cu privire la pretinsa mită solicitată de reclamant pârâtului, în cuantum de 1.500.000 Euro.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privește ipoteza actului dedus judecății căruia instanța i-ar fi schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.

Nici această critică nu va fi reținută, întrucât așa cum rezultă din susținerile recurentului, existența vinovăției reclamantului a fost analizată prin prisma inexistenței contractului de împrumut, care constituie cauza juridică a acțiunii de față.

Prin urmare s-a stabilit corect că tribunalul a coroborat dispozițiile art. 1576 C. civ. care reglementează instituția contractului de împrumut cu dispozițiile art. 1191 alin. (1) C. civ. care arată că dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 RON nu se poate face decât prin înscris autentic sau prin act sub semnătură privată. Instanța de apel a reținut corect că nu s-au administrat dovezi din care să rezulte incidența în cauză a prevederilor art. 1198 C. civ., respectiv imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului și nu a făcut dovada unui început de dovadă scrisă în sensul art. 1197 alin. (2) C. civ.

Susținerile recurentului, care în realitate vizează chestiuni de netemeinicie, nesocotesc hotărârea penală de condamnare a reclamantului, astfel că și din acest punct de vedere instanța de apel a făcut o analiză judicioasă a actului dedus judecății fără să-i schimbe natura juridică, interpretarea care i-a fost dată fiind în concordanță cu toate probele analizate.

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a susținut că instanța de apel nu a analizat prin prisma probatoriului administrat existența împrumutului și refuzul de restituire din partea pârâtului.

În final, recurentul face trimitere la probele administrate pentru dovedirea acordării împrumutului și la cele administrate pentru nerestituirea împrumutului.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a fost argumentat în sensul cerut de text, întrucât nu s-a demonstrat că soluția este lipsită de temei legal sau că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din expunerea criticilor aduse deciziei recurentul repune în discuție aspecte de temeinicie, considerând că instanța nu a analizat în mod corect probele administrate în cauză. Afirmațiile recurentului nesocotesc cadrul procesual care a fost stabilit anterior, sub aspectul obiectului acțiunii și sentința penală de condamnare a reclamantului.

În consecință, față de cele ce preced conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. în contradictoriu cu intimatul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 608 A din 11 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2018.