ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1717/2017

HOTĂRÂRE
21.11.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1717/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele:

La data de 30 mai 2016, petentul A., apelant-reclamant în dosarul nr. x/2014, a solicitat îndreptarea erorii judiciare constând în nesoluționarea apelului declarat împotriva măsurii disjungerii dispusă de Tribunalul București prin sentința civilă nr. 354/21.03.2014.

Curtea de Apel București a constatat că a fost învestită cu o cerere de completare a deciziei civile vizând soluția dată asupra apelului declarat împotriva măsurii disjungerii dispuse de prima instanță, apel distinct de acela declarat împotriva sentinței civile nr. 354/21.03.2014.

În continuare, instanța a invocat excepția tardivității cererii în raport cu dispozițiile art. 281

2

Prin decizia nr. 452 A din 19 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins ca fiind tardiv formulată cererea reclamantului A..

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 6 C. proc. civ.

În cuprinsul căii extraordinare de atac, reclamantul a susținut că decizia recurată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 20 noiembrie 2017, recurentul-reclamant A. a arătat că renunță la judecarea recursului.

Examinând cererea formulată de către recurentul-reclamant A., Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., renunțarea la judecată poate avea loc în tot cuprinsul judecății, în fața primei instanțe sau a instanței de apel ori a celei de recurs, fie verbal, fie prin cerere scrisă.

În speță, manifestarea de voință a recurentului-reclamant A., în sensul de a renunța la judecarea recursului reprezintă un act de dispoziție al acestuia, care îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va lua act de poziția procesuală exprimată de recurent.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecarea recursului declarat de reclamantul A..

Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 452A din 19 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 277/2018
consecință, neexistând temei al reluării cursului judecării, curtea de apel a menținut măsura suspendării judecății cauzei. Împotriva încheierilor de ședință din 14 martie 2016 și 17 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, se
ÎCCJ 2016-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 529/2017
dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată cu contestație. În speță, decizia nr. 397 din 22.04.2016 a Curții de Apel București, împotriva căreia reclamanta A. a formulat contestația în anulare,
ÎCCJ 2017-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1737/2017
le de judecată aferente fazei procesuale a apelului. Prin decizia civilă nr. 1843 din 11 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de re
ÎCCJ 2016-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1744/2016
tă cu soluționarea căii de atac a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 247A din 14 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curt
ÎCCJ 2017-12-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1817/2017
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2014, la data de 04.09.2014, reclamantul A. în contr
Sursă