ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 676/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 676/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 981/06.05.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a admis cererea formulată de administratorul judiciar B.N.P. A.. și a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei S.C. B. S.R.L.; au fost dispuse măsurile prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L., prin administrator special C., a declarat apel, solicitând anularea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare; de asemenea, a solicitat suspendarea executării sentinței atacate, până la soluționarea apelului.
Prin încheierea din 14.01.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2013
Împotriva acestei încheieri, D., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., casarea sa, respingerea cererii de suspendare și continuarea judecății.
În motivare, a reiterat situația de fapt și istoricul litigiului și a arătat că instanța, prin dispozitivul încheierii atacate, a dispus suspendarea judecății fără nicio motivare.
În acest sens, a evocat dispozițiile art. 413 alin. (1), art. 233 alin. (1) lit. j) și art. 425 C. proc. civ. și a subliniat că, în considerarea acestora, instanța poate dispune măsura suspendării judecății numai dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, motivarea întreruperii cursului judecății fiind obligatorie; a proceda altfel, înseamnă a pronunța o hotărâre nelegală, care are drept consecință împiedicarea accesului liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituția României.
În final, a arătat că prin încheierea din 16.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în același dosar, a fost suspendată executarea sentinței apelate până la soluționarea apelului.
Astfel, suspendarea judecății apelului până la soluționarea contestațiilor la tabelul definitiv, formulate ulterior pronunțării sentinței, este lipsită de temei legal.
La data de 10.05.2016, intimata S.C. B. S.R.L., prin administrator special C., a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului, susținând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților.
Deși li s-a pus în vedere că pot formula puncte de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicarea acestuia, părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.
Prin încheierea din 15.11.2016, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică pentru soluționarea acestuia la 31.01.2017, când judecata a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis cererea de redeschidere formulată de recurenta D., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., a dispus reluarea judecării și a calificat excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata S.C. B. S.R.L., ca fiind excepția nulității recursului, asupra căreia reține următoarele:
Potrivit art. 489 C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același Cod.
Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.
În speță, recurenta a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Înalta Curte constată că, în lipsa indicării normelor de drept material încălcate sau greșit aplicate, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost formal invocat, însă susținerile recurentei vizând nemotivarea încheierii atacate, cu referire la art. 413 alin. (1), art. 233 alin. (1) lit. j) și art. 425 C. proc. civ., pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.
Așa fiind, excepția nulității recursului urmează să fie respinsă.
Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport cu motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, iar potrivit art. 414 alin. (1), asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară.
În speță, prin încheierea atacată, curtea de apel a admis cererea formulată de apelanta S.C. B. S.R.L., prin administrator special C., și a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului declarat de aceasta împotriva sentinței nr. 981/06.05.2015, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, până la soluționarea dosarului nr. x/2013
Recurenta a solicitat casarea sus-menționatei încheieri, susținând că aceasta este nemotivată.
Conform art. 233 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., încheierea va cuprinde soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept.
Înalta Curte constată că încheierea recurată nu îndeplinește aceste cerințe, întrucât nu cuprinde motivele pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția de suspendare a judecății.
Examinarea încheierii atacate relevă că instanța de apel nu a prezentat niciun argument care să conducă în mod logic la soluția pronunțată și să permită realizarea controlului judiciar.
Astfel, încheierea atacată nu cuprinde nicio referire cu privire la măsura în care soluția dată contestației la tabelul definitiv de creanțe, ce face obiectul dosarului nr. x/2013 al Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, ar avea o înrâurire hotărâtoare în soluționarea apelului.
De asemenea, curtea de apel nu a analizat și nu a înlăturat motivat susținerile intimatei, în sensul că dezlegarea apelului nu depinde de soluționarea dosarului nr. x/2013 al Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă.
Considerentele expuse mai sus impun concluzia că sunt fondate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.
De aceea, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceleiași curți de apel, spre o nouă judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul declarat de recurenta D. Craiova, în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., împotriva încheierii din 14.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013.
Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, spre o nouă judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2017.