UYANIK AND KABADAYI v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
UYANIK AND KABADAYI v. TURKEY (CtEDO, 2008)
DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 7945/05 de către Özgür UYANIK și Ozan KABADAYI împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 27 martie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Rıza Türmen, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsotsoria, judecători și Sally Dolle, Secțiunea Grefier având în vedere cererea depusă la 8 februarie 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. După ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Özgür Uyanik și Ozan Kabadayı, sunt resortisanți turci născuți în 1974 și au fost reținuți în închisoarea Kartal la momentul depunerii cererii cu Curtea. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl E. Olcaytu, un avocat care practică în İstanbul. Circumstanțele cauzei, astfel cum au prezentat reclamanții, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 mai 1996, reclamanții au fost arestați și arestați în custodie de poliție de către ofițeri ai poliției de securitate din Istanbul în legătură cu o anchetă privind o organizație ilegală, THKP/ C Devrimci Yol Örgütü (Partitul Popular Turc de Eliberare/Front – Calea Revoluționară). La 30 mai 1996, reclamanții au fost aduse în fața procurorului public İstanbul și apoi judecătorul de investigare. Având în vedere gravitatea acuzațiilor, judecătorul a retras reclamanții în custodie. Prin acuzarea din 27 iunie 1996, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat de la Istanbul a inițiat proceduri penale împotriva reclamanților și a altor persoane, acuzându-le, printre altele, de aderarea la o organizație armată ilegală și de a participa la activitățile sale. Procesul a început în fața Curții de Securitate de Stat Istanbul. La 18 iunie 1999, Constituția a fost modificată și judecătorul militar care stă pe banca Curții de Securitate de Stat de la Istanbul a fost înlocuit de un judecător civil. La 4 iunie 2003, Curtea de Securitate de Stat de la Istanbul a condamnat reclamanții la închisoare pe viață, în conformitate cu art. 146 § 1 din Codul Penal. La 20 ianuarie 2004, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a remis cazul. Curtea de Securitate a statului a fost abolită prin amendamentele constituționale introduse la 7 mai 2004, după aceea, cazul reclamanților a fost reluat înainte de 12 Curtea de Assize de İstanbul, în cazul în care se pare că procedura este încă în așteptare. Referindu-se la amendamentele recente din legislația internă, la 27 decembrie 2004, reclamanții au solicitat să fie eliberați în timpul procesului. Referindu-se la acuzațiile împotriva reclamanților, la durata deținerii lor și la conținutul dosarului, 12 Curtea Assize de Istanbul a refuzat cererea reclamanților la 29 decembrie 2004. Reclamanții au apelat. La 18 ianuarie 2005 13 Curtea İstanbul și-a respins recursul fără mai mult motiv. COMPLAINTE Reclamanții s-au plâns în temeiul art. 5 din Convenție cu privire la durata custodiei lor de poliție și lipsa suspiciunilor rezonabile de arestarea lor. De asemenea, au declarat că nu au niciun remediu în temeiul legislației interne în ceea ce privește plângerea privind durata custodiei lor de poliție. În baza articolului 6 din Convenție, reclamanții au susținut că nu au primit un proces echitabil de către un tribunal independent și imparțial din cauza prezenței unui judecător militar pe banca Curții de Securitate de Stat İstanbul. În acest sens, ei au afirmat că instanța a acceptat cererile procurorului public, respingând-le și că hotărârea s-a bazat pe declarațiile lor luate sub presiune în timp ce era în custodie de poliție. În plus, în temeiul articolului 6 din Convenție, s-au plâns cu privire la durata procedurii penale, precum și la durata detenției lor, care au încălcat dreptul lor de a fi presupus nevinovat până când se dovedește vinovat. În baza articolului 6 din Convenție, reclamanții se plângeau că lungimea deținerii lor și a procedurii penale împotriva lor au depășit cerința de timp rezonabil a Convenției, în încălcarea principiului presunției de nevinovăție. Curtea consideră că plângerea reclamanților cu privire la durata detenției lor intră în domeniul de aplicare al articolului 5 § 3 din Convenție. Curtea adaugă că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamanții se bazau pe art. 5 și se plângeau despre durata deținerii lor în custodie de poliție, susținând că au fost arestați atunci când nu au fost suspecți legali. Ei au menținut în acest sens că nu au niciun remediu în temeiul dreptului intern în ceea ce privește nici una dintre plângerile lor. Curtea observă că custodia de poliție a reclamanților s-a încheiat la 30 mai 1996. Cu toate acestea, cererea a fost depusă la Curte la 8 februarie 2005, care este mai mult de șase luni de la data evenimentelor care dau naștere la presupusa încălcare, după care această plângere a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Reclamanții au susținut, în temeiul articolului 6 din Convenție, că nu au fost judecați de o instanță independentă și imparțială. Curtea observă că procedurile penale împotriva reclamanților sunt așteptate în fața instanțelor interne. Prin urmare, aceste plângeri sunt prematuri. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantelor cu privire la durata deținerii lor și lungimea procedurii penale aduse împotriva acestora; declara restul cererii inadmisibile.