ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 66/2019

HOTĂRÂRE
01.10.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 66/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuși sub nr. x/2014 din data de 24.02.2014, reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. Mediaș, reprezentată legal prin director general A. și convențional prin consilier juridic B., a chemat în judecată pârâtul C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat să desființeze lucrările realizate ilegal (extindere locuință P+M), pe care le-a executat fără avizul tehnic al SCTGN "Transgaz" S.A. Mediaș, în zona de protecție și siguranță a conductei de transport gaze naturale -20 3/4" F1 Racova-Costișa, cu aducerea terenului respectiv, situate în Buhuși, str. x, jud. Bacău, la starea inițială. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 de RON pe zi pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 781/29.10.2015 pronunțată de Judecătoria Buhuși în Dosarul nr. x/2014, s-a luat act de renunțarea pârâtului C. la susținerea excepției de nelegalitate și s-a respins cererea având ca obiect obligație de a face formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. în contradictoriu cu pârâții D., C., E., F. și G.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta solicitând admiterea apelului și anularea hotărârii, iar pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 131/2018 din 09 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul, a schimbat în tot sentința, iar pe fond a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaș în contradictoriu cu pârâții C., E., F., G. și D.

A obligat pârâții la desființarea lucrărilor, reprezentate de imobilul "extindere locuință P+M", executate fără avizul tehnic al SCTGN "Transgaz" S.A. Mediaș, în zona de protecție și siguranță a conductei de transport gaze naturale O20 3" F1 Racova-Costișa și cu aducerea terenului la starea inițială.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiate.

A obligat pârâții să achite reclamantei suma de 3931,65 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu experți.

Împotriva Deciziei nr. 131/2018 din 09 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâții D., E., C., G. și F., solicitând admiterea recursului, casarea cu reținere și schimbarea în totalitate a deciziei recurate.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 14.09.2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Bacău, în apel, într-o cerere având ca obiect o obligație de a face, respectiv o decizie pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiului de față, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30.05.2017, întrucât, aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

În lumina acestor considerente trebuie menționat și faptul că, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a pronunțat următoarea soluție:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2018."

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâții D., E., C., G. și F. împotriva Deciziei nr. 131/2018 din 09 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4406/2019
Ședința publică din data de 02 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2016, pe rolul Curții de Apel București, recl
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1983/2018
și la momentul dobândirii proprietății de către autorii reclamantului. De asemenea, aceeași instanță nu a luat în considerare dezlegările de drept din prima decizie de casare, respectiv decizia nr. 189 din 27.01.2015 pronunțată de către Îna
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2920/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Sălaj reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale - "B." S.A. - Sucursala de Transp
ÎCCJ 2020-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2451/2020
. 1211 din 18.09.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019. 4. Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs pârâta Societatea Națională de Transport Gaze
ÎCCJ 2020-04-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 826/2020
Ședința publică din data de 2 aprilie 2020 Asupra recursului civil de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea formulată, la data de 20 mai
Sursă