ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 25/2019

HOTĂRÂRE

15.01.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 25/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2018 pe rolul Judecătoriei Arad, sub număr de dosar x/2018, creditoarea A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea B. SRL, a solicitat emiterea ordonanței de plată care să conțină obligarea debitoarei de a-i achita suma de 11.381,06 RON reprezentând contravaloarea facturilor seria x x/31.10.2017 și y x/29.11.2017, la plata sumei de 2.184,49 RON reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi, calculate de la scadență și până la data formulării prezentei și care urmează a fi actualizate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, onorariu avocațial, precum și orice alte cheltuieli care s-ar ivi în cursul procesului.

Prin Sentința civilă nr. 3377 din 21 august 2018, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de debitoarea B. SRL prin întâmpinare, și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca reclamant pe C. în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC D. SRL și pârâți SC E. SRL și Municipiul Brașov prin Primar, în favoarea Tribunalului Brașov.

În motivarea hotărârii, Judecătoria Arad a reținut că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Această dispoziție reprezintă o formă de prorogare convențională a competenței și intervine în temeiul unei înțelegeri a părților, cum este și cazul de față, doar în cazul competenței teritoriale reglementată de norme de ordine privată și doar în procese privitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună.

În cauză competența teritorială este de ordine privată, în lipsa unei clauze atributive de competență, creditoarea având alegerea să opteze între instanța de la sediul debitoarei sau la una din cele prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 3 și 6 sau 113 alin. (2) C. proc. civ.

Cum însă părțile au stabilit clauza atributivă de competență în favoarea instanței competente (material și teritorial) de la sediul vânzătorului, situat în municipiul Oradea, creditoarea nu mai are această opțiune, fiind obligată să respecte clauza contractuală, nefiind incidente prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 6151/2018 din 30 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă necompetența teritorială invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de creditoarea A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea B. SRL, având ca obiect ordonanță de plată, în favoarea Judecătoriei Arad. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Oradea a reținut că potrivit art. 1016 C. proc. civ.: "Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1) "creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în prima instanța", în timp ce, conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ.: "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Potrivit poziției debitoarei, și chiar a acțiunii introductive a creditoarei, pârâta are sediul în localitatea Arad.

Întrucât în speță nu suntem în prezența unui caz de competență alternativă, neputându-se reține acordul părților cu privire la alegea competenței teritoriale a instanței, facturile fiscale invocate în cauză nefiind însușite de debitoare, fiind contestate chiar prin întâmpinarea formulată, aspect ce rezultă din poziția de opunere a acesteia la admiterea acțiunii, și întrucât sediul pârâtei este în circumscripția Judecătoriei Arad, s-a reținut că Judecătoriei Arad îi revine competența de soluționare a prezentei cauze.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Arad competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin acțiunea formulată, creditoarea A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea B. SRL, a solicitat emiterea ordonanței de plată care să conțină obligarea debitoarei de a-i achita suma de 11.381,06 RON reprezentând contravaloarea facturilor seria x x/31.10.2017 și y x/29.11.2017, la plata sumei de 2.184,49 RON reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi, calculate de la scadență și până la data formulării prezentei și care urmează a fi actualizate până la data plății efective.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Se reține că, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Este adevărat că între părți s-au desfășurat relații comerciale simplificate, cele două facturi fiscale invocate în cauză ținând loc de contract, ambele facturi emise de creditoare purtând mențiunea: "eventualele litigii se vor soluționa în instanța competentă de la sediul vânzătorului", însă, în condițiile în care acestea nu au fost însușite de către debitoare, fiind contestate chiar prin întâmpinarea formulată, în cauză nu se poate reține existența unei clauze atributive de competență.

Prin urmare, nu se poate reține acordul părților cu privire la alegerea competenței teritoriale a instanței, astfel că dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece (...)", nu-și găsesc incidența.

Potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., în procedura ordonanței de plată competența se stabilește potrivit dreptului comun.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia: "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Conținând o reglementare cu caracter relativ, regula înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

În situația în care însă legea stabilește o competență teritorială alternativă, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, sunt competente și alte instanțe.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.: "în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Art. 116 C. proc. civ. dispune că: "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului (în speță, creditoarei A. SRL), iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Așa fiind, opțiunea reclamantei (creditoarei A. SRL) a fost în sensul soluționării cauzei de către Judecătoria Arad, conform art. 107 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.