ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 134/2019

HOTĂRÂRE

18.01.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 134/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la 29 septembrie 2017, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 5.427,48 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/30 septembrie 2014; la plata penalităților pe zi de întârziere calculate la nivelul dobânzii legale, plus patru puncte procentuale, începând cu data de 30 octombrie 2014 pentru factura nr. x/30 septembrie 2014; obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că a încheiat cu pârâta Contractul de prestări servicii nr. x din 29 iunie 2014, în baza căruia a efectuat lucrări agricole către pârâtă, pentru suma de 150 RON/ha. Deși acest contract a fost încheiat cu SC C. SRL, această societate a fuzionat prin absorbție cu SC B. SRL. A mai arătat reclamanta că și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a emis și factura nr. x/30 septembrie 2014, însă pârâta a refuzat plata, deși a fost notificată în acest sens.

În drept, a invocat prevederile art. 1719, art. 1721, art. 1724 C. civ., O.G. nr. 13/2011.

Prin Sentința civilă nr. 1870/2018 din 28 iunie 2018, Judecătoria Roman a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Prin Sentința civilă nr. 11007 din 28 noiembrie 2017 a Judecătoriei Brașov, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut, în esență, că în speță, competența teritorială este de ordine privată, iar pârâta nu a formulat întâmpinare și în raport cu dispozițiile art. 129 - 130 C. proc. civ., excepția nu putea fi invocată de instanță din oficiu.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Roman competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Înalta Curte reține, totodată, că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ., iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

În speță, obiectul acțiunii îl reprezintă o cerere în pretenții, competența teritorială fiind de ordine privată, iar reclamanta și-a exprimat opțiunea și a introdus acțiunea la Judecătoria Roman.

Având în vedere obiectul litigiului, competența teritorială fiind una alternativă, de ordine privată, reclamantei revenindu-i alegerea dintre mai multe instanțe deopotrivă competente, și în raport cu faptul că pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a invocat excepția de necompetență teritorială a instanței astfel sesizate, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoriei Roman, cea dintâi învestită, îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Roman, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.