ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2018/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2018/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 29.06.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a solicitat prin Cererea nr. x/19.09.2005, stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din str. x, ambele sectorul 4, precum și 1/2 din C/V imobilului din str. x, sector 4 (a primit 1/2 din această contravaloare).
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 97/23.01.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A.
Hotărârea instanței de apel
Prin Decizia civilă nr. 1265/A/24.10.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția nulității apelului și a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a declarat recurs.
Motivele de recurs
Prin motivele de recurs, recurentul susține, în esență, că Primarul municipiului Miercurea-Ciuc nu a respectat termenele prevăzute de Legea nr. 18/1991 și de Legea nr. 10/2001 privind soluționarea pe cale administrativă a cererii înregistrate sub nr. x/7.03.1991 și a Notificării nr. x/30.08.2001, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 25 și art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Solicită respingerea excepțiilor tardivității contestației, a autorității de lucru judecat, precum și cea a lipsei calității procesuale pasive a intimatului Prefectul Județului Harghita, încadrarea terenului intravilan situat în Miercurea-Ciuc, str. x și urm. ca fiind sub incidența Legii nr. 18/1991 sau a Legii nr. 10/2001, anularea Dispoziției nr. 123/16.03.2017 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, iar în ce privește recursul, solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureș, respingerea cererilor de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Procedura de filtru
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la 4 iunie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport s-a apreciat că recursul nu este admisibil.
La 10 iunie 2019, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au formulat punct de vedere asupra raportului.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 7 noiembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.
Considerentele instanței de recurs
Cauza dedusă judecății are ca obiect cererea formulată de reclamantul A., prin care a solicitat instanței să dispună stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor situate în București, str. x, precum și 1/2 din contravaloarea imobilului din București, str. x, în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a solicitat prin Cererea nr. x/19.09.2005.
Este evident că, sub aspectul obiectului investirii instanței și stabilirii cadrului juridic procesual, acțiunea de față este o contestație împotriva refuzului Primăriei municipiului București de a soluționa, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, notificarea ce a fost formulată de reclamant privind restituirea imobilului în litigiu.
Așa fiind, raportul de drept procesual se grefează pe raportul juridic ce a luat naștere în urma transmiterii notificării și nesoluționării acesteia, în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții, acțiunea prin care se solicită sancționarea pasivității persoanei deținătoare reprezintă o veritabilă acțiune de realizare a dreptului, a cărei cauză se află în prevederile Legii nr. 10/2001, care reprezintă o lege specială și care instituie o procedură specială diferită de cea de drept comun.
În raport de obiectul litigiului dedus judecății, Înalta Curte reține prevederile art. XII alin. (3) din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora:
"Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenta curții de apel".
După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi se coroborează cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365/30.05.2012, care prevăd:
"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale sus-menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) din același cod, "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
În cauza supusă analizei, natura pretenției dedusă judecății, respectiv contestație împotriva dispozițiilor emisă în procedura Legii nr. 10/2001, se circumscrie dispozițiilor art. 26 alin. (3) din actul normativ evocat, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010, astfel încât, hotărârea curții de apel nu este supusă recursului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1265/A din 24 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2019.