ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2474/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/30.09.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând obligarea pârâților la asigurarea următorului medicament pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) denumire comercială C., ce conține ca și substanță activă Abiraterona Acetat, sub formă de comprimate (250 mg), firma și țara de origine fiind B. - Belgia, obligarea pârâților la includerea medicamentului cu denumire comercială C., ce conține ca și substanță activă Abiraterona Acetat, sub forma de comprimate (250 mg) pe lista de medicamente compensate și gratuite.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 2927 din 10 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C.N.A.S. și Ministerul Sănătății. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României cu privire la capătul 1 al acțiunii pe care l-a respins ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții C.N.A.S. și Ministerul Sănătății și capătul doi al acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca lipsite de interes.

Recursul Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, A., în calitate de succesor legal al reclamantului A., a formulat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 486 din C. proc. civ. Recurentul a arătat, în motivarea recursului, faptul că ulterior introducerii acțiunii, la data de 20.04.2015, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a emis Decizia nr. 320, prin care s-a propus introducerea pe Listă a medicamentului pentru care a solicitat obligarea pârâților la asigurarea în regim de compensare 100%. La data de 23.10.2015, s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 877/2015 pentru aprobarea Listei cuprinzând și medicamentul solicitat a fi asigurat în regim de compensare 100%. Între data introducerii cererii și data publicării în Monitorul Oficial a listei, respectiv data pronunțării instanței de judecată - 10.11.2015, a trecut mai bine de 1 an, timp în care reclamantul a decedat. Recurentul a solicitat a se avea în vedere faptul că, în conformitate cu drepturile definite în Carta Europeană a Drepturilor Pacienților, reclamantul avea dreptul la inovație, la evitarea suferinței și durerii care nu sunt justificate, dreptul la tratament personalizat, dreptul de a fi compensat. Recurentul face referire la art. 2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, trimițând totodată la Hotărârea Curții pronunțată în cauza Panaitescu c. României. De asemenea, invocă prevederile art. 22 din Constituția României. Astfel, susține că dreptul la viață, care este un drept garantat de Constituția României, a fost afectat prin lipsa tratamentului adecvat și recomandat în acea etapă de evoluție a bolii, tratamentul inovator prescris de medic fiind esențial pentru supraviețuire.

Apărările intimaților Intimatul Ministerul Sănătății a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. Intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus, prin care a invocat excepția lipsei de interes a domnului A. - succesor al reclamantului A., solicitând respingerea recursului, în principal, ca fiind formulat de o persoană lipsită de interes, iar, în subsidiar, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca legală și temeinică, având în vedere că medicamentul solicitat a fost inclus în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 870/2008, modificată prin H.G. nr. 877/2015.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 13 martie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat și a fixat termen de judecată pe fond a recursului, fiind prorogată discutarea excepției lipsei de interes a domnului A. - succesor al reclamantului A., invocată de intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Cu privire la excepția lipsei de interes, invocată de intimata CNAS prin întâmpinare, se constată că aceasta este motivată pe mai multe aspecte. În primul rând, se invocă faptul că recurentul, ca succesor al reclamantului, nu justifică un interes personal pentru a pretinde pentru sine de la pârâtă obiectul acțiunii formulate de antecesorul său. Înalta Curte constată că recurentul nici nu invocă pentru sine ceea ce pretinde prin recurs, ci și-a întemeiat pretențiile pe calitatea sa de succesor al autorului său, astfel că această primă întemeiere a lipsei de interes a recurentului nu are justificare. În al doilea rând, intimata a adus ca argumente în sprijinul lipsei de interes a recurentului aspectele deja reținute de prima instanță pentru pronunțarea soluției sale de respingere a acțiunii ca lipsite de interes. Or, nu se poate confunda lipsa de interes a acțiunii cu lipsa de interes a recursului promovat de reclamant/succesorul acestuia, care are dreptul procesual de a supune cenzurii instanței de recurs legalitatea sentinței. În concluzie, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, că recursul declarat în cauză nu este fondat, pentru considerentele ce urmează. Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca fiind lipsită de interes, reținând că reclamantul nu mai justifică un interes, în condițiile în care medicamentul solicitat a fost inclus în Lista sus menționată, aprobată prin hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial și, mai mult, a fost încheiat de către C.N.A.S. și contractul cost - volum în vederea furnizării medicamentului în discuție, necesar reclamantului pentru tratarea afecțiunii de care suferă. Condiția justificării unui interes în exercitarea acțiunii civile este impusă de dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. potrivit cărora orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. Ca atare, interesul trebuie să stea la baza oricărei cereri în justiție și se analizează în persoana celui care formulează respectiva cerere. Interesul constă în folosul practic material sau moral, ori material și moral, pe care partea îl urmărește în judecată. Ca urmare, văzând faptul că interesul reclamantului în admiterea cererii introductive nu mai este actual, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca fiind lipsită de interes. Remarcă Înalta Curte faptul că recurentul nu critică sentința recurată sub aspectul soluției pronunțate, de respingere a acțiunii ca lipsite de interes, ci afirmă încălcarea unui drept garantat de Constituția României - dreptul la viață. Curtea reține că potrivit art. 2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului: "1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege. [...]" Înalta Curte observă că prima teză din art. 2 impune o obligație pozitivă statelor membre. Obligația statelor de a proteja dreptul la viață nu se limitează la abținerea de la luarea unei vieți în mod intenționat și ilegal, ci implică totodată obligația de a lua măsurile necesare pentru a proteja viețile celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea Curtea europeana a drepturilor omului, cauza L.C.B. împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36, Culegere de hotărâri și decizii 1998-III). În cauza Panaitescu c. României, Curtea Europeana a reținut încălcarea art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspect strict procedural, întrucât autoritățile naționale nu au făcut ceea ce era de așteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci și de către instanțele interne, care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare pentru a se trata de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea. Cu toate acestea, trebuie să se remarce o diferență fundamentală între prezentul litigiu și cauza Panaitescu: spre deosebire de prezenta cauza, în Panaitescu c. României, pacientul avea dreptul la medicamente și asistență medicală în mod gratuit, în temeiul legii, deci avea un drept recunoscut de lege la gratuitatea serviciului de asistență medicala și la medicație, iar accesul reclamantului la asistență medicală gratuită, așa cum era îndreptățit, a fost împiedicat de mai multe ori, acesta fiind constrâns de mai multe ori să facă eforturi constante și repetate ca să primească tratamentul medical anti-cancer necesar în mod gratuit, el a suportat costul tratamentului, deși hotărârile judecătorești definitive îi conferiseră dreptul de a primi medicamentele prescrise în mod gratuit și prioritar. În speța de față, partea reclamantă nu are un drept recunoscut de lege la gratuitate (sau compensare parțiala) pentru medicamentele indicate în petitul acțiunii, ci aceasta tinde tocmai la obligarea autorității să includă medicamentul indicat pe lista celor compensate și gratuite. Or, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului indicate în cauza Panaitescu c. României, precum și a celorlalte cauze invocate în acțiune (Dc. Regatului Unit 1996, ș.a) nu se poate în nici un caz deduce concluzia că pacientul ar putea "determina" autoritatea publică competentă să includă un medicament sau altul pe lista celor decontate conform solicitării fiecărui pacient. Dimpotrivă, ceea ce Curtea a recunoscut este, într-adevăr necesitatea ca statul să execute obligația legală pe care o are pentru asigurarea gratuității unui tratament în măsura în care statul însuși s-a obligat la aceasta prin lege. Prin urmare, este cât se poate de evident că includerea unui medicament sau altuia pe lista celor compensate și gratuite reprezintă un aspect de oportunitate a reglementarii, ce ține de marja de apreciere a autorității publice, asupra căreia instanța nu poate interveni și nu poate impune sau trasa autorității o conduită sau o obligație de a include medicamente indicate nominal de partea reclamantă, întrucât ar încălca limitele atribuțiilor instanței de contencios administrativ stabilite de art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004. Apoi, nu i se poate imputa statului încălcarea dreptului la viață al pacientului în litigiu, în condițiile în care statul asigura deja decontarea unor medicamente pentru bolnavii de cancer, statul, prin organele sale competente fiind singura autoritate în măsură să decidă care sunt medicamentele ce vor fi incluse pe lista celor compensate și gratuite. Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale, neexistând motive pentru reformare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de A. - succesor legal al numitului D., ca nefondat.