ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 23/2018

Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 09 mai 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, anularea hotărârilor adunărilor generale la care nu a participat.

La data de 28 mai 2013, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată solicitând instanței, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990 anularea și radierea din Registrul Comerțului a Hotărârii AGEA a Fondului Proprietatea nr. 2 din 04 aprilie 2012 și a Hotărârii AGEA a Fondului Proprietatea nr. 3 din 25 aprilie 2012 la care nu a participat.

Prin Sentința civilă nr. 7015 din 05 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, a fost admisă cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenienta C. și a fost respinsă cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta A..

În cursul judecării apelului au formulat cereri de intervenție în interesul reclamantei, acționarii D. și E., solicitând admiterea acțiunii și anularea hotărârilor AGA atacate.

Cererile de intervenție au fost admise în principiu de instanța de apel, astfel cum rezultă din cuprinsul Deciziei civile nr. 683/A/2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin aceeași decizie, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței primei instanțe, fiind anulată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare. Totodată au fost admise cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții D. și E..

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 5790 din 22 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, au fost respinse ca neîntemeiate acțiunea formulată de reclamanta A., cererile de intervenție formulate în interesul reclamantei de intervenienții D. și E., fiind admisă, totodată, cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de C.. A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 50.000 RON către pârâtă, reprezentând onorariul avocatului, redus.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 18 iunie 2015 a formulat apel reclamanta A..

În cursul judecării apelului, prin încheierea din 16 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins cererea de recuzare a completului de judecată, formulată de D. și A..

Prin Decizia civilă nr. 2121 din 22 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva Sentinței civile nr. 5790 din 22 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, și a încheierii din data de 18 iunie 2015, s-a admis apelul incident formulat de apelantul-pârât B. SA împotriva aceleiași sentințe și a încheierilor din data de 07 mai 2015 și din data de 08 octombrie 2015 pronunțate de aceeași instanță.

A fost schimbată în parte încheierea din data de 07 mai 2015 și în parte sentința apelată și în consecință, s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins cererea de chemare în judecată ca rămasă fără interes. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței primei instanțe și a fost obligată apelanta principală la plata către apelanta incidentă a sumei de 50.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reduse.

La data de 19 decembrie 2016, recurentul D. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 16 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, precizând că va completa motivele de recurs după redactarea și comunicarea încheierii atacate.

La data de 29 decembrie 2016, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva aceleiași încheieri, prin care a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că motivarea cuprinsă în încheiere este neinteligibilă și contradictorie, cu referire la aspectele legate de continuitatea completului de judecată și respingerea cererii de probațiune prin raportare la dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 aprilie 2017, intimatul-pârât B. SA a solicitat respingerea celor două recursuri formulate de recurenți.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul D., intimatul-pârât B. SA a solicitat, în principal, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ., constatarea nulității acestuia, nefiind motivat în termenul legal de 5 zile de la momentul comunicării încheierii atacate și în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.

În ceea ce privește recursul reclamantei A., a solicitat în principal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatarea nulității recursului, criticile aduse neîncadrându-se în motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și în temeiul art. 478 coroborat cu art. 494 același cod, inadmisibilitatea criticilor formulate direct în etapa procesuală a recursului iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.

La data de 28 aprilie 2017, intimatul-pârât C.. a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat anularea recursului declarat de reclamanta A., ca nemotivat.

În plus, intimatul-pârât a susținut că recursul a fost declarat la data de 19 decembrie 2016, termenul de motivare a acestuia a expirat la data de 27 decembrie 2016, motiv pentru care, în opinia sa, motivele de recurs depuse la data de 25 ianuarie 2017 au fost tardiv formulate.

În continuare, intimatul-pârât C.. a învederat că recursul reclamantei nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin rezoluțiile din 15 februarie 2016, Înalta Curte a pus în vedere recurenților D. și A., în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, să depună la dosar dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru în cuantum de 100 RON fiecare, recurenții fiind înștiințați cu privire la obligația de achitare a acestora.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursurile sunt admisibile în principiu, conform art. 53 alin. (1) C. proc. civ., sub rezerva achitării taxelor judiciare de timbru.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 26 septembrie 2017 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Deși li s-a pus în vedere că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere asupra raportului în termen de 10 zile de la data comunicării, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepția netimbrării recursurilor promovate de recurenta-reclamantă A. și de recurentul D., conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele:

Instanța a stabilit în sarcina recurentei-reclamante și a recurentului-pârât o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursurilor pendinte, în cuantum de 100 RON fiecare, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenții au fost înștiințați cu privire la obligația de achitare a acestora, conform dovezilor aflate la filele x, respectiv 29 - 30 din dosarul de recurs, însă nu s-au conformat în acest sens.

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Constatând că recursurile nu au fost timbrate anticipat, că recurenții A. și D. nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit mențiunilor din actele de procedură ce le-au fost comunicate la data de 20 februarie 2017, obligații asupra cărora nu s-au conformat nici pentru termenul de astăzi, precum și faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și să dispună anularea ca netimbrate a recursurilor declarate de reclamanta A. și de pârâtul D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrate recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul D. împotriva încheierii din 16 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2018.

GGC - GV