ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3014/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 decembrie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală: anularea în parte a Deciziei nr. 279 din 9 septembrie 2014 emisă de pârâta ANAF cu ocazia soluționării contestației fiscale formulată de Societate, anularea în parte a actelor administrative reprezentate de: (i) decizia de impunere nr. x/23 decembrie 2013 și (ii) raportul de inspecție fiscală nr. x/23 decembrie 2013 emise de pârâta AFP Sector 4; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin Sentința civilă nr. 2023 din 8 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală; s-a dispus anularea parțială a următoarelor acte: Decizia nr. 279 din 9 septembrie 2014 emisă de ANAF, Decizia de impunere nr. x/23 decembrie 2013 și RIF nr. x/23 decembrie 2013, emise de AFP sector 4, toate trei în ceea ce privește TVA în sumă de 2.411.173 RON; s-a dispus menținerea actelor mai sus menționate în ce privește TVA de 3.299.878 RON și au fost obligate pârâtele în solidar să achite reclamantei suma de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva Sentinței nr. 2023 din 8 iulie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta SC A. SRL, cât și pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Biroul Juridic 4, în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, recurenta-reclamantă SC A. SRL criticând sentința recurată prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Biroul Juridic 4, în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL a fost încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă critică soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei respectiv soluția de respingere, apreciată ca fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii și motivată prin argumente proprii ale instanței care nu au fost puse în discuția părților.

Soluția de respingere a acțiunii vizează recunoașterea dreptului de deducere a TVA aferentă onorariilor de recurs factuale de SGS în considerarea serviciilor de consultanță prestate în baza acelorași relații contractuale. Suma stabilită de prima instanță ca fiind TVA corespunzătoare acestor onorarii este de 3.299.878 RON.

Recurenta-reclamantă arată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 145 alin. (2) C. fisc. coroborat cu art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc. și art. 146 alin. (2) C. fisc. apreciind că în cauză toate condițiile de fond și de formă erau îndeplinite iar instanța a reținut ca argumente de respingere motive care nu au fost invocate de autoritatea pârâtă în decizia de soluționare a contestației și care nu au fost puse în discuția părților fiind încălcat dreptul la apărare al reclamantei.

Se arată că prima instanță nu a ținut cont de specificul onorariului de succes care reprezintă o operațiune subiectivă aflată la latitudinea părților contractante și nu a verificat în concret dacă actele depuse fac dovada că obiectivele stabilite de părți a condiționa plata unor onorarii de succes au fost îndeplinite.

În raport de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă faptul că soluția de respingere a sumei de TVA aferentă onorariilor de succes este nemotivată deoarece argumentele primei instanțe are caracter general și nu se arată în concret modalitatea în care s-a stabilit cuantumul TVA-ului aferent onorariului de succes.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii și anulării în totalitate a actelor contestate.

Recursul declarat de recurentele-pârâte se întemeiază pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a legii în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii criticându-se ca nelegală anularea parțială a actelor contestate în ceea ce privește TVA în sumă totală de 2.411.173 RON.

Se invocă faptul că prima instanță a constatat nelegal că reclamanta avea drept de deducere aferentă serviciilor de inspecție tehnică și aferentă serviciilor de consultanță deoarece în cauză reclamanta nu a probat că aceste servicii au fost efectiv prestate.

Se arată că prima instanță și-a însușit nelegal susținerile reclamantei în condițiile în care din documentele depuse nu rezultă informațiile concrete desfășurate din care să rezulte prestarea efectivă a serviciilor.

În ambele recursuri declarate de autoritatea pârâtă se expuse situația de fapt care a determinat emiterea actelor contestate apreciate ca legal emise, apreciindu-se că hotărârea contestată în parte este lipsită de temei legal.

O critică de nelegalitate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. privește admiterea nelegală a capătului de acțiune privind cheltuielile de judecată apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451 - 453 C. proc. civ.

Se solicită admiterea recursurilor, casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii și menținerii ca legal emise a actelor fiscale constatate.

La dosar atât recurenta-reclamantă cât și recurentele.-pârâte au formulat întâmpinări față de recursul declarat de partea adversă.

Prin întâmpinarea depusă de recurenta-reclamantă se invocă în principal excepția nulității recursurilor declarate de autoritățile pârâte și în subsidiar pe fond respingerea recursurilor ca nefondate.

Excepția nulității recursurilor declarate de pârâte, excepție invocată de recurenta-reclamantă, Curtea o apreciază ca nefondată pentru următoarele motive.

Conform art. 487 C. proc. civ. (1) "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs", iar conform art. 489 C. proc. civ. (1) recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3) și potrivit alin. (2) "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În cauză Curtea apreciază că aspectele de nelegalitate invocate în cadrul celor două recursuri declarate de pârâți prin care se critică soluția de anulare a actelor administrative contestate, se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv pronunțarea hotărârii cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cadrul dreptului de deducere al TVA-ului aferent unor servicii.

În cauză susținerile din recurs nu sunt identice întâmpinărilor depuse la dosarul de fond și în consecință nu poate fi primită excepția nulității recursurilor aceasta urmând a fi respinsă ca nefondată.

Analizând recursurile declarate în cauză, Curtea le apreciază pentru următoarele considerente ca nefondate în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. invocate de părți.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea apreciind prin considerente comune ambelor recursuri că acestea sunt nefondate, sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii în ceea ce privește soluția de anulare în parte a actelor fiscale contestate.

În cauză prima instanță a analizat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale aplicabile pe cererea reclamantei de deducere a TVA respectiv îndeplinirea condițiilor de fond și de formă necesare pentru exercitarea dreptului de deducere.

Astfel, pentru exercitarea dreptului de deducere reclamanta trebuia să dețină o factură corectă în conformitate cu art. 155 C. fisc. și tranzacțiile facturate să fie reale și destinate operațiunilor taxabile ca cerințe de fond. prima instanță a verificat pe situația de fapt îndeplinirea ambelor condiții, în cauză autoritățile pârâte necontestând existența facturilor ca o condiție de formă. Ceea ce au contestat recurentele-pârâte la fond și în recurs a fost realitatea tranzacțiilor probate cu aceste facturi în sensul că reclamanta nu ar fi prezentat acte din care să rezulte în concret realitatea serviciilor.

Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a făcut o analiză a facturilor pentru toate cele trei categorii de sume și a centralizat corect că în parte actele de impunere și decizia de soluționare a contestației administrative sunt nelegale în ceea ce privește suma totală de 2.411.173 RON.

Prima instanță a arătat prin argumente proprii motivele pentru care a dispus anularea actelor contestate în ceea ce privește TVA în sumă de 372.368 RON aferente serviciilor prestate, având pe reclamantă în calitate de beneficiar și a analizat contractul inițial dintre părți, actele adiționale prin raportare la obiectul contractului.

Analizând toate acestea în mod corect prima instanță a constatat îndeplinită condiția de fond a prevederilor art. 146 Codul fiscal aceea a realității prestării serviciilor iar nu natura respectivelor servicii.

În ceea ce privește soluția de anulare a actelor contestate în ceea ce privește TVA în sumă de 2.038.805 RON aferentă fondurilor pentru onorariile fixe emise de SGS, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a acceptat această sumă a fi deductibilă fiind îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru recunoașterea acestui drept. În cauză serviciile de consultanță au fost efectiv prestate de prestatorul SGS pentru reclamantă în calitate de beneficiar indiferent de modul în care sunt întocmite pontajele și de pregătirea profesională a persoanelor implicate. Aceasta deoarece ambele părți au stabilit prin contractul încheiat că în schimbul prestării serviciilor de consultanță tehnică beneficiarul în cauză reclamanta să plătească o remunerație lunară fixă pe baza unor facturi emise lunar de către prestator. Față de aceasta modalitatea de achitare nu prezintă relevanță pentru exercitarea dreptului de deducere ce tip de activitate desfășoară fiecare persoană fizică implicate în proiect.

În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată prima instanță a făcut corect aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ. ținând cont că în parte acțiunea reclamantei a fost admisă recurentele-pârâte fiind părți căzute în pretenții față de soluția dispusă pe fondul cauzei.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă este apreciat de Curte ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Critica recurentei-reclamante vizează legalitatea sentinței atacate sub aspectul reținerii legalității actelor contestate din punct de vedere al deductibilității TVA aferentă onorariilor de succes facturate SGV.

În cauză motivul de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat.

Instanța de fond în ceea ce privește obligația motivării hotărârii trebuie să respecte dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., nefiind obligată a verifica legalitatea actelor contestate numai în raport de argumentele aduse de pârâți în faza administrativă a soluționării contestație.

O motivare în sensul admiterii sau respingerii unei cereri poate cuprinde și argumente proprii ale instanței fără ca acestea să reprezinte motive de fapt și de drept sau probe care să intre sub incidența dispozițiilor art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Nu se poate reține că prima instanță a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare al reclamantei prin motivarea dată soluției de admitere în parte a acțiunii și de anulare în parte a actelor fiscale contestate, respectiv de menținere a acestora ca legal emise pentru suma reprezentând TVA aferentă onorariilor de succes.

Prima instanță a respins cererea reclamantei privind TVA aferentă onorariilor de succes pe motiv că actele depuse nu dovedesc existența unei legături între rezultatele obținute în vederea realizării procesului eolian și serviciile prestate care să justifice onorariul de succes, suplimentar față de remunerația fixă stabilită în contracte și implicit faptul că serviciile au fost efectuate în scopul operațiunilor taxabile ale reclamantei.

Deși succintă motivarea primei instanțe poate forma obiectul instanței de control judiciar, în cauză neputându-se reține îndeplinirea condițiilor motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. respectiv nemotivarea.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat în cauză soluția de respingere a cererii privind TVA-ul aferent onorariului de succes dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.

În cauză prima instanță a respins în esență cererea privind TVA-ul aferent onorariului de succes plecând de la premisa că serviciile prestate în cauză nu au fost efectuate în scopul operațiunilor taxabile ale reclamantei.

În cauză în mod corect s-a reținut că nu pot fi acordate deducerea în cazul TVA-ului aferent onorariului de succes deoarece justificarea onorariului de succes este dată nu numai de îndeplinirea obiectivelor stabilite de părți, ce condiționau plata unor onorarii de succes ci și îndeplinirea lor în anumite termene stabilite în anexa 1 din contract încheiat la 7 decembrie 1999 și în actele adiționale la contract.

Instanța de fond a verificat realitatea realizării obiectivelor și existența unei legături directe între operațiune și prețul plătit în ceea ce privește remunerația lunară fixă și a înlăturat motivat pe cele care priveau onorariul de succes. Iar cuantumul acestei sume a fost determinat prin scăderea din totalul TVA de 5.338.683 RON suma de 3.299.878 RON aferentă acestor comisioane de succes fiind anulate actele constatate în limita sumelor de 372.368 RON TVA pentru serviciile de asistență tehnică și 2.038.805 RON reprezentând TVA aferentă serviciilor de consultanță tehnică.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va respinge recursurile declarate de părți ca nefondate menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

În baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ. Curtea având în vedere soluția dată recursurilor declarate de autoritățile pârâte care au fost apreciate ca nefondate și respinse ca atare urmează a aprecia măsura în care va obliga aceste părți la plata către reclamantă a sumelor reprezentând cheltuieli de judecată.

Astfel din totalul cheltuielilor de judecată de 200 RON plus 14.750 RON, Curtea în baza art. 453 (2) C. proc. civ. va obliga pârâtele la 5000 RON cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor pârâtelor, ca nefondată.

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC A. SRL, de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Biroul Juridic 4, în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice și de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 2023 din 8 iulie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele-pârâte la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2019.

GGC - CL