ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 289/12.06.2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2018 s-a dispus:

"Menține încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriul întocmit în cauză.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni, cu executare în regim de detenție.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 67 alin. (2) C. pen.:

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), h), j) și k) pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen.:

Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d), h), j) și k) C. pen.

În baza art. 7 în ref. la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 modif. prin Legea nr. 187/2012:

Dispune prelevarea de la inculpatul A. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000:

Confiscă 4,24 grame pulbere de culoare verde care conține MDMA, predată I.G.P.R. - Direcția Cazierul Judiciar și Evidență Operativă în baza dovezii seria x nr. x din 29.01.2018.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.:

Obligă pe inculpat la plata sumei de 1800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Prin Decizia penală nr. 17/P din 08.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 289/12.06.2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva Deciziei penale nr. 17/P din 08.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a declarat recurs în casație inculpatul A..

Prin cea de a doua cerere de recurs în casație formulată în cauză, a fost invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. întrucât inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Acesta a solicitat casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții de achitare în ceea ce îl privește pe recurentul A., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza l raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I ("fapta nu este prevăzută de legea penală") din C. proc. pen.

În susținerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a arătat că legiuitorul nu a calificat această infracțiune prin scop în ceea ce privește orice formă de săvârșire a infracțiunii cum este în cazul altor infracțiuni.

Astfel, prin observarea textului legal incriminator rezultă că fiecare act material poate fi săvârșit în mod individual, iar în speță, simpla deținere de droguri este suficientă pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, legiuitorul alegând să nu continue sintagma "deținere ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc" cu sintagma "în scopul".

Vânzarea este o modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii de "trafic de droguri" pedepsită în mod identic, însă nu face parte integrantă din elementul material în forma "deținerii". Singurul moment, din punct de vedere juridic, în care scopul urmărit este relevant pentru a fi sau nu incriminată respectiva faptă, este acela în cazul reținerii art. 4 din Legea 143/2000, când infracțiunea este calificată prin scopul consumului propriu.

A considerat că această paralelă se impune a fi făcută întrucât, dacă scopul urmărit în momentul deținerii drogului de risc/mare risc nu este pentru consum propriu, atunci, ne aflăm în sfera unei fapte care nu este prevăzută de legea penală, nefiind calificată prin scop.

Prin încheierea din 05 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 în procedura de filtru, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 17/P din 08.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, numai în ceea ce privește cererea de recurs în casație vizând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., constatând inadmisibilitatea cererii de recurs în casație întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul inculpat A., Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar analizei motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază necesară expunerea unor considerații teoretice privind natura căii extraordinare de atac exercitată în prezenta cauză.

Potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile precitate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, instanța de recurs în casație constată că recurentul inculpat a formulat critici privind atât hotărârea primei instanțe, cât și a instanței de apel, susținând că acestea au depășit cadrul legal prin condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri întrucât, pe lângă elementul material al deținerii, s-a procedat la adăugarea faptului că deținerea s-ar fi efectuat în scopul comercializării ori vânzării.

Așa cum s-a arătat, Înalta Curte verifică doar corespondența formală între elementele faptice reținute în hotărârea recurată și conținutul constitutiv al infracțiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În speță, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului, că, la data de 19 august 2017, în timp ce se afla în localitatea Mamaia Sat, pe plaja "B.", loc în care se desfășura festivalul de muzică C., a fost depistat, deținând în scopul vânzării, un număr de 14 comprimate ce conțineau ca substanță activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA).

Potrivit art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri:

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Analizând fapta pentru care a fost condamnat inculpatul, Înalta Curte constată că aceasta întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, fapta acestuia de a deține un număr de 14 comprimate ce conțineau ca substanță activă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA) la data de 19 august 2017, în timp ce se afla în localitatea Mamaia Sat, pe plaja "B.", loc în care se desfășura festivalul de muzică C., în scopul vânzării, se circumscrie modelului legal de incriminare prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Apărarea a susținut că fapta nu este prevăzută de legea penală întrucât atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut faptul că deținerea s-a efectuat în vederea vânzării, acest scop nefiind prevăzut de norma de incriminare.

Înalta Curte constată că această apărare este nefondată având în vedere că elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri are în vedere mai multe modalități alternative privind traficul de droguri (Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept).

Or, chiar dacă norma de incriminare nu precizează expres în conținutul ei un anumit scop, toate aceste elemente alternative privesc traficul de droguri, iar îndeplinirea unuia dintre acestea elemente (în speță deținerea), conduce la reținerea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Faptul că în norma de incriminare nu se prevede expres ca scop vânzarea, astfel cum a susținut apărarea, iar instanța a reținut deținerea drogurilor de mare risc în scopul vânzării, nu face ca fapta pentru care a fost condamnat inculpatul să nu fie prevăzută de lege, simpla deținere a drogurilor de mare risc corespunzând tiparului de incriminare. De altfel, norma de incriminare prevede ca element alternativ vânzarea, punerea în vânzare sau distribuirea, or în cauză, instanța a reținut prin hotărârea recurată că inculpatul a deținut drogurile în vederea vânzării, înlăturând motivat apărarea acestuia care a susținut că deținea drogurile în vederea consumului ("Deși inculpatul A. solicită a se dispune reținerea în sarcina sa a infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu și aplicarea dispozițiilor recunoașterii vinovăției prev de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., se constată că această interpretare nu are susținere în materialul probator. (...) În contradicție cu atitudinea inconstantă și oscilantă a inculpatului, instanța de fond a realizat o analiză obiectivă a probelor ce subliniază comiterea actului ilicit de natură penală reținut în sarcina sa, în modalitatea reținută prin actul de sesizare, nefiind demonstrată deținerea unei cantități atât de mari în scopul consumului personal, de altfel neexistând date că ar fi fost consumator de droguri în perioada de referință. Mai mult, în cursul urmăririi penale, chiar inculpatul a acreditat și susținut teza potrivit căreia nu este consumator de droguri, fapt dovedit și de buletinul de analize medicale nr. x din 06.02.2018, depus de acesta la dosar, dar și de cantitatea relativ mare de drog care nu ar fi putut fi consumată individual într-o perioadă scurtă de timp.").

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 17/P din data de 08 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 17/P din data de 08 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iulie 2020.

GGC - GV