ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 586/2020

Deliberând asupra contestației formulată de contestatorul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 104/PI din data de 22 mai 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul A. cu privire la Sentința penală nr. 530/PI din 4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2018 și a obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2019, pe rolul Judecătoriei Timișoara, condamnatul contestator A. a formulat o contestație la executare, arătând că este arestat din data de 7 septembrie 2017, de 27 de luni, iar în mandatul de executare sunt menționate doar 23 de luni, neexistând o perioadă de 4 luni.

Instanța de fond a calificat cererea formulată ca fiind contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) teza I C. proc. pen., în sensul de nelămurire a hotărârii judecătorești pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Timișoara, și a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara. În acest sens, a avut în vedere că petentul a arătat expres, prin avocat ales, că nu dorește recunoașterea hotărârii penale din data de 18 septembrie 2017 în Dosarul nr. x U 7/2017b al Tribunalului Bezirksgericht Graz West, Austria, definitivă la data de 22 septembrie 2017, și nici a vreunei alte hotărâri judecătorești străine, perioada la care face referire, trebuind avută în vedere potrivit Sentinței penale nr. 530/2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Timișoara, astfel cum a arătat acesta în cadrul concluziilor.

Prin Sentința penală nr. 1120 din 16 aprilie 2020, Judecătoria Timișoara și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, care la termenul din data de 15 mai 2020 a constatat că avocatul ales al contestatorului a precizat că solicită lămurirea hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/2018 cu privire la deducerea suplimentară a perioadei ce ar fi fost executată de condamnat din 12 octombrie 2011 până în 3 februarie 2012, apoi începând din data de 3 octombrie 2017.

Analizând contestația la executare formulată, prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 530/PI din 4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2018, s-a dispus: recunoașterea sentinței penale nr. 11 Hv 100/17t din 12 octombrie 2017 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 304 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prin efracție parțial rămas la tentativă conform §§ 127, 129 alin. (1) cifra 1, 130 cazul al doilea de delict din C. pen. austriac parțial coroborat cu §§ 15 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 229 alin. (1) lit. d) raportat la art. 228 C. pen. român cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român ca infracțiunea de furt calificat în formă continuată; recunoașterea sentinței penale nr. 13 Hv 156/11h din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 588 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav prin efracție conform §§ 127, 128 alin. (1), 129 cifra 1, 2 și 3, 130 cazul al treilea și al patrulea de delict din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 229 alin. (1) lit. d) raportat la art. 228 C. pen. român cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român ca infracțiunea de furt calificat în formă continuată.

În temeiul art. 38 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. român, Curtea de Apel a dispus contopirea pedepselor sus menționate, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 588 de zile, la care a adăugat sporul de 1/3, respectiv 101 zile închisoare, A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 689 (șase sute optzeci și nouă) de zile de închisoare.

Prin aceeași sentință, s-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., în vederea executării pedepsei rezultante de 689 (șase sute optzeci și nouă) de zile de închisoare.

A fost dedusă din pedeapsa rezultantă perioada de 47 (patruzeci și șapte) de zile executată până la data de 27 februarie 2018, precum și perioada executată de la data de 27 februarie 2018 (inclusiv) la zi.

Raportat la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., conform cărora "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", Curtea de Apel a constatat că nu există nicio nelămurire sau situație de împiedicare a executării, dispozitivul hotărârii fiind clar sub aspectul numărului de zile ce se deduc din pedeapsa recunoscută.

Astfel, a reținut că potrivit sentinței penale nr. 11 Hv 100/17t a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 12 octombrie 2017, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, precum și fișei de executare a pedepsei, persoana condamnată a executat 47 zile de închisoare din pedeapsa de 304 zile, aceasta urmând a fi finalizată la data de 11 noiembrie 2018, iar conform Sentinței penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, persoana condamnată a executat 0 zile de închisoare din pedeapsa de 588 zile închisoare, aceasta urmând a fi finalizată la data de 21 iunie 2020. Totodată, a reținut că în certificatul menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea Sentinței penale nr. 11 Hv 100/17t a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 12 octombrie 2017 se arată că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executată în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă hotărârea judecătorească este de 47 zile la data de 27 februarie 2018; iar în certificatul menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea Sentinței penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, se arată că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executată în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă Hotărârea judecătorească este de 0 zile la data de 28 februarie 2018.

S-a mai reținut că din cuprinsul Sentinței penale nr. 11 Hv 100/17t a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 12 octombrie 2017, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, rezultă că într-adevăr contestatorul a mai executat în detenție și alte perioade în Austria, respectiv din 20 iunie 2013 până în 15 mai 2015 în Dosarul nr. x Hv 88/13 s, reținute ca antecedente penale și care nu au fost contopite prin Sentința penală nr. 530/PI din 4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, iar din Sentința penală nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz din data de 23 noiembrie 2011 nu rezultă că a executat vreo perioadă de arest preventiv sau detenție.

De asemenea, Curtea de Apel a reținut că în certificatul menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea Sentinței penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, la rubrica "Alte informații relevante pentru caz (informații opționale)" se arată:

"A. a fost condamnat de către Tribunalul Landului Graz pentru cauze penale la 23 noiembrie 2011 prin sentința 13 Hv 156/11h la o pedeapsă privativă de 24 de luni, la care conform § 43a alin. (3) din C. pen. austriac coroborat cu § 43 alin. (1) din C. pen. austriac pedeapsa privativă de libertate pe o durată de 17 luni a fost transformată în eliberare condiționată cu stabilirea unui timp de probă de o durată de 3 ani. partea necondiționată de 6 luni, a trebuit executată de către A.. Prin decizia Tribunalului Landului Graz pentru cauze penale din 24 ianuarie 2012, nr. 21 BE 6/12f, A. după executarea pedepsei de 4 luni și 20 de zile, a fost eliberat condiționat conform § 46 din C. pen. austriac, iar pentru restul de 2 luni și 10 zile s-a stabilit un timp de probă de 3 ani. Prin Sentința Landului Graz pentru cauze penale din 12 octombrie 2017 11 Hv 100/17t, s-a revocat de către aceeași instanță prin Sentința din 23 noiembrie 2011, 13 Hv 156/11h, pedeapsa privativă de 17 luni precum și eliberarea condiționată cu nr. x din 24.1.2012 (restul de pedeapsă de 2 luni și 10 zile). De aceea rezultă numărul de zile menționate la punctul i) 2.1".

În consecință, Curtea a constatat că autoritățile judiciare din Austria au avut în vedere perioada executată de contestator, de 4 luni și 20 zile, astfel că în pedeapsa ce s-a solicitat a fi recunoscută, a fost inclus doar restul de pedeapsă de 2 luni și 10 zile, la care se adaugă cele 17 luni transformate de la început în liberare condiționată conform legislației statului emitent.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul A., solicitând deducerea perioadelor de arest preventiv menționate în contestația la executare formulată și a celor arătate cu ocazia dezbaterii pe fond a contestației.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestația formulată de contestatorul A..

Prealabil, Înalta Curte reține că potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduce durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legii statului emitent".

De asemenea, notează că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state produc efecte juridice potrivit legii penale române numai dacă sunt recunoscute de instanțele din România. Prin urmare, o hotărâre judecătorească pronunțată de un stat străin care nu a fost recunoscută de o instanță din România, sau care ar contraveni ordinii publice a statului român, nu este de natură să producă efecte juridice pe teritoriul României.

În cauză, se constată că prin Sentința penală nr. 530/PI/04 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2018 au fost recunoscute sentința penală nr. 11 Hv 100/17t din 12 octombrie 2017 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 304 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prin efracție parțial rămas la tentativă conform §§ 127, 129 alin. (1) cifra 1, 130 cazul al doilea de delict din C. pen. austriac parțial coroborat cu §§ 15 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 229 alin. (1) lit. d) raportat la art. 228 C. pen. român cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român ca infracțiunea de furt calificat în formă continuată și Sentința penală nr. 13 Hv 156/11h din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 588 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav prin efracție conform §§ 127, 128 alin. (1), 129 cifra 1, 2 și 3, 130 cazul al treilea și al patrulea de delict din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin art. 229 alin. (1) lit. d) raportat la art. 228 C. pen. român cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român ca infracțiunea de furt calificat în formă continuată.

În temeiul art. 38 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. român au fost contopite pedepsele aplicate prin hotărârile sus-menționate în pedeapsa cea mai grea de 588 zile la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută în integralitatea ei, respectiv, 101 zile închisoare, A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 689 zile din care, în baza art. 73 din C. pen. a fost dedusă perioada de 47 (patruzeci și șapte) de zile executată până la data de 27 februarie 2018, precum și perioada executată de la data de 27 februarie 2018 (inclusiv) la zi.

În considerentele acestei sentințe, Curtea de Apel a reținut că potrivit Sentinței penale nr. 11 Hv 100/17t din 12 octombrie 2017 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018 și fișei de executare a pedepsei, contestatorul A. a executat 47 de zile din pedeapsa de 304 zile închisoare, care urmează a fi finalizată la 11 noiembrie 2018, iar potrivit Sentinței penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, din pedeapsa de 588 zile închisoare, care urmează a fi finalizată la data de 21 iunie 2020, acesta a executa 0 zile de închisoare.

Rezultă că sentințele penale care au fost recunoscute de Curtea de Apel Timișoara sunt Sentința penală nr. 11 Hv 100/17t din 12 octombrie 2017 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018 și Sentința penală nr. 13 Hv 156/11h din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, definitivă la data de 31 ianuarie 2018.

Susținerea contestatorului în sensul că din pedeapsa pe care o execută în România nu s-a dedus o perioadă de 4 luni pe care a executat-o într-un penitenciar din Austria și solicitările apărătorului din oficiu al contestatorului de a se deduce din pedeapsa în a cărei executare se află, perioada de la data de 12 octombrie 2011, la 3 februarie 2012 (cu referire la sentința nr. 13) și perioada începând cu data de 3 octombrie 2017 (cu referire la sentința nr. 11) nu sunt întemeiate.

Astfel, în certificatul menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea Sentinței penale nr. 11 Hv 100/17t a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 12 octombrie 2017, definitivă la data de 31 ianuarie 2018, autoritățile judiciare austriece arată că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executată de contestator, în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă hotărârea judecătorească, este de 47 zile la data de 27 februarie 2018.

În certificatul menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea Sentinței penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, autoritățile austriece arătă că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executată de contestator, în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă hotărârea judecătorească este de 0 zile la data de 28 februarie 2018. În același certificat la rubrica "Alte informații relevante pentru caz (informații opționale)" se arată că:

"A. a fost condamnat de către Tribunalul Landului Graz pentru cauze penale la 23 noiembrie 2011 prin Sentința 13 Hv 156/11h la o pedeapsă privativă de 24 de luni, la care conform § 43a alin. (3) din C. pen. austriac coroborat cu § 43 alin. (1) din C. pen. austriac pedeapsa privativă de libertate pe o durată de 17 luni a fost transformată în eliberare condiționată cu stabilirea unui timp de probă de o durată de 3 ani. Partea necondiționată de 6 luni, a trebuit executată de către A. Prin Decizia Tribunalului Landului Graz pentru cauze penale din 24 ianuarie 2012, nr. 21 BE 6/12f, A. după executarea pedepsei de 4 luni și 20 de zile, a fost eliberat condiționat conform § 46 din C. pen. austriac, iar pentru restul de 2 luni și 10 zile s-a stabilit un timp de probă de 3 ani. Prin Sentința Landului Graz pentru cauze penale din 12 octombrie 2017 11 Hv 100/17t, s-a revocat de către aceeași instanță prin sentința din 23 noiembrie 2011, 13 Hv 156/11h, pedeapsa privativă de 17 luni precum și eliberarea condiționată cu nr. x din 24 ianuarie 2012 (restul de pedeapsă de 2 luni și 10 zile). De aceea rezultă numărul de zile menționate la punctul i) 2.1", adică pedeapsa de 588 de zile închisoare.

Rezultă, cum de altfel a reținut și instanța de fond, că autoritățile judiciare austriece au avut în vedere perioada executată de contestator, de 4 luni și 20 de zile, în pedeapsa ce s-a solicitat a fi executată într-un penitenciar din România, fiind inclus restul de pedeapsă de 2 luni și 10 zile închisoare (rămas neexecutat din pedeapsa de 6 luni închisoare), plus cele 17 luni de închisoare transformate inițial în liberare condiționată, conform legislației statului emitent.

Neîntemeiată este și solicitarea apărării de a se deduce din pedeapsa în a cărei executare se află contestatorul, perioada de la data de 3 octombrie 2017, la data de 3 februarie 2018 (cu referire la sentința pronunțată în Dosarul nr. x U 7/2017b al Tribunalului Bezirksgericht Graz West, Austria).

Această hotărâre nefiind recunoscută prin sentința penală nr. 530/PI/04 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, nu este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române. De altfel, din considerentele Sentinței penale nr. 104/PI din 22 mai 2020 a Curții de Apel Timișoara rezultă că, în fața Judecătoriei Timișoara (instanța pe rolul căreia a fost înregistrată inițial contestația la executare, care după verificarea competenței, în raport de precizările apărătorului ales al contestatorului, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel), "petentul a arătat expres, prin avocat ales, că nu dorește recunoașterea Hotărârii penale din data de 18 septembrie 2017 în Dosarul nr. x U 7/2017b a Tribunalului Bezirksgericht Graz West, Austria, definitivă la data de 22 septembrie 2017, și nici a vreunei alte hotărâri judecătorești străine, perioada la care acesta face referire, trebuind avută în vedere potrivit Sentinței penale nr. 530/2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Timișoara, astfel cum a arătat acesta în cadrul concluziilor)".

În ce privește pedeapsa de 24 luni închisoare la care se referă contestatorul în ultimul cuvânt, aceasta este pedeapsa la care a fost condamnat prin Hotărârea nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și grav prin efracție conform art. 127, 128 alin. (1), 129 cifra 1, 2 și 3, 130 cazul trei și patru C. pen. Cu privire la această pedeapsă, conform art. 43 a alin. (3) cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea privind o parte de 17 luni în mod condiționat, pe o perioadă de probă de 3 ani, urmând ca inculpatul să execute partea de 7 luni închisoare. În certificatul menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 emis în aplicarea sentinței penale nr. 13 Hv 156/11h a Tribunalului pentru cauze penale din Gratz, din data de 23 noiembrie 2011, rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2018, la rubrica "Alte informații relevante pentru caz (informații opționale) se arată însă, că prin aceeași sentință s-a revocat pedeapsa de 17 luni închisoare, precum și restul de pedeapsă de 2 luni și 10 zile (rămas neexecutat din pedeapsa de 6 luni închisoare), astfel că durata totală a pedepsei de executat este de 588 de zile închisoare (aceasta este pedeapsa care a fost recunoscută și prin Sentința penală nr. 530/PI/4 octombrie 2018 a Curții de Apel Timișoara).

Concluzionând, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a dedus din pedeapsa rezultantă de 689 de zile, perioada de 47 zile executată până la data de 27 februarie 2018 și perioada executată de la data de 27 februarie 2018 (inclusiv) la zi, perioade care au fost menționate în certificatele menționate la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, emise în aplicarea celor două hotărâri străine de condamnare.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, constatând că nu există nicio nelămurire sau situație de împiedicare a executării Sentinței penale nr. 530/PI/2018, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 104/PI din data de 22 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 104/PI din data de 22 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM