ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3529/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 14 decembrie 2018, în temeiul art. 64 alin. (4) noul C. proc. civ., a suspendat cauza privind pe apelanta - reclamantă SC D. SA, în contradictoriu intimații-pârâți Primăria Mogoșoaia, A. SRL și B. SRL, până la soluționarea cererii de recurs exercitate de intervenientul accesoriu C.

Împotriva hotărârii instanței de fond apelanta - reclamantă SC D. SA și intervenientul E. au formulat recurs.

I. Recurenta SC D. SA, prin motivele de recurs formulate solicită repunerea pe rol a cauzei și acordarea termenului de judecată susținând că intervenientul C. a formulat recurs în nume propriu împotriva Încheierii de ședința din 14 decembrie 2018 și tot în nume propriu a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de recurs.

Recurenta precizează că a introdus în data de 7 august 2018 ordonanță președințială care face obiectul prezentului dosar și care stagnează la Curtea de Apel București, în timp ce pârâta B. SRL în loc să își retragă utilajele și materiale de construcție în zona de răsărit unde are loc suficient, își dezvoltă activitatea de industrie-construcții între imobilele de locuit.

În opinia recurentei familia C. a avut interes să formuleze cerere de intervenție, întrucât locuiește pe str. x Com. x, pe un aliniament de 300 m împreună cu alte nouă imobile de locuit, gard în gard cu utilajele și fiarele vechi ale pârâtei B. SRL.

Pe partea cealaltă a terenului deținut de pârâta B. SRL este domeniul deținut de D. SA cu cinci imobile (clădiri) de locuit construite cu aprobarea Primăriei Mogoșoaia, o clădire în 1993 și celelalte patru după PUZ-ul nr. 58/2005.

În toata această perioadă, viața locuitorilor din zonă a devenit un calvar, poluarea fonică și toxică depășește cu mai mult de dublu limitele normale.

II. Intervenientul C., prin motivele de recurs formulate, susține că SC D. SA în calitate de reclamantă a chemat în judecată pe B. SRL, A. SRL și Primăria Comunei Mogoșoaia, solicitând instanței ca, pe calea ordonanței președințiale, să dispună suspendarea activităților economico-industriale de prelucrare și depozitare de utilaje și deșeuri rezultate din activitatea în domeniul construcțiilor, activități desfășurate de către pârâte pe terenul aflat în imediata vecinătate a proprietății reclamantei.

Se mai arată că reclamanta SC D. SA este titulara dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafața totală de 21.000 mp în comuna Mogoșoaia, Sos. x nr. x, județul Ilfov teren pe care sunt situate mai multe construcții având destinația de locuințe și case de vacanță.

Pârâta B. SRL deține în proprietate un teren situat în comuna Mogoșoaia, Sos. x nr. x, județul Ilfov și desfășoară la această adresă activități de depozitare și manipulare a materialelor de construcții, a deșeurilor rezultate din activități de demolare și construire, depozitare utilaje și echipamente folosite în construcții.

Cauza se afla în stadiul procesual al judecății în recurs.

Recurentul arată că a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei SC D. SA, învederând că este proprietarul imobilului situat în comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, imobil situat în imediata apropriere a imobilelor ce aparțin părților principale din proces. Situația sa este similară celei prezentate de reclamantă, astfel încât înțelege să intervină în favoarea acesteia, sprijinind demersul întreprins.

Recurentul susține că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de intervenție, considerând că soluția este dată cu încălcarea legii.

Persoana care formulează cererea de intervenție voluntară trebuie să justifice întotdeauna un interes personal, indiferent dacă intervenția este principală, când terțul pretinde pentru sine dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta, sau accesorie, când hotărârea ce s-ar putea pronunța împotriva părții în apărarea căreia intervine aduce un beneficiu, acestuia drepturilor și intereselor sale.

Prin urmare, chiar și în ipoteza cererii de intervenție accesorie, terțul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau interes propriu, suplimentar dreptului părții în folosul căreia a intervenit, putând fi un folos concret material sau moral.

În condițiile în care este proprietar al unui imobil cu destinație de locuință situat în vecinătatea părților principale din proces, iar litigiul care are ca obiect suspendarea unor activități producătoare de zgomot și praf, fiind proprietar vecin al cărui imobil este afectat prin desfășurarea activităților poluante, recurentul apreciază că are interes în formulare cererii de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, obținând un folos propriu prin pronunțarea unei soluții favorabile acesteia.

Reclamanta SC D. SA acționează în calitate de proprietar, căruia îi sunt încălcate prerogativele prin activități ce aduc atingere bunei vecinătăți. Prin demersul întreprins urmărește stoparea respectivelor activități.

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de C. este întemeiat, iar cel formulat de SC D. SA este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce privește recursul formulat de C.

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare.

(2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Deci, cererea de intervenție principală este cererea prin care terțul care intervine din proprie inițiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părți, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenția principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părților inițiale, deci atât a reclamantului, cât și a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terțul intervenient ar putea să formuleze aceeași pretenție pe cale principală, declanșând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părțile din celălalt proces ar fi pârâte.

Înalta Curte apreciază că în cazul intervenției accesorii, terțul intervenient trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu, terțul trebuie să urmărească obținerea unui interes pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține, deoarece activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deși, C. proc. civ. nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă ordonanța președințială formulată de SC D. SA prin care a solicitat instanței să dispună suspendarea activităților economico-industriale de prelucrare și depozitare de utilaje și deșeuri rezultate din activitatea în domeniul construcțiilor, activități desfășurate de pârâtele B. SRL, A. SRL și Primăria Mogoșoaia pe terenul aflat în imediata vecinătate a proprietății reclamantei.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod greșit a reținut că, față de obiectul cererii, intervenientul C. nu justifică niciun interes propriu, drepturile sale nefiind în niciun fel afectate prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, în sensul că nu s-ar expune unui prejudiciu dacă nu ar formula această cerere de intervenție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, motiv pentru care va admite recursul, va casa încheierea atacată și, rejudecând cauza, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.

În ceea ce privește recursul formulat de SC D. SA

Prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a solicitat repunerea pe rol și acordarea termenului de judecată.

Înalta Curte constată că instanța nu a suspendat cauza pe un motiv facultativ ci a unuia imperativ prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit căruia:

"încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanței competente să soluționeze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judeca în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție".

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate iar instanța în mod corect a dispus suspendarea cauzei, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-intervenient C., va casa încheierea atacată și, rejudecând cauza, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C. și va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC D. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-intervenient C. împotriva Încheierii din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și, rejudecând cauza, admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC D. SA împotriva Încheierii din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2019.

GGC - CP