ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1078/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1078/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 mai 2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2019 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, sub nr. x/2019, reclamanta Vest 6 S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Mogoșoaia, prin Primar, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei provizorii de 210.000 RON, urmând ca expertiza tehnică evaluatorie judiciară să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru lipsa de folosință a 14.749 mp teren intravilan pentru construcții situat în șos. București - Târgoviște, nr. 22, parcela A330, comuna Mogoșoaia, jud. Ilfov, proprietatea societății sale, despăgubiri calculate pentru perioada 2006 și în continuare pentru lipsa de folosință a terenului sus-menționat din culpa pârâtei, care i-a interzis să construiască ansamblul rezidențial compus din 28 imobile de locuit P+1, precizând că dispune de o expertiză extrajudiciară de evaluare a despăgubirilor provizorii în sumă de 716.423 euro în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
De asemenea, a solicitat suspendarea plății impozitului pentru terenul deținut în proprietate până la data soluționării definitive a litigiului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1516, art. 1530 C. civ.
La data de 20.06.2019, reclamanta a depus o cerere prin care a renunțat la capătul II de cerere, cu mențiunea că își menține primul capăt de cerere și cu precizarea că pârâta este obligată să o despăgubească cu contravaloarea pierderilor suferite prin neîncasarea câștigului pe care l-ar fi putut obține prin edificarea celor 28 de imobile de locuit P+1.
La data de 20.06.2022, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări scrise, prin care a solicitat majorarea câtimii obiectului cererii de chemare în judecată, indicând cuantumul despăgubirilor pentru lipsa de folosință a suprafeței de 14.749 mp teren intravilan situat în șos. București - Târgoviște, nr. 22, parcela A 330 Mogoșoaia la suma de 3.413.032 RON, astfel cum a fost stabilită de expertul A. în cadrul raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin sentința civilă nr. 29 din 05.01.2023, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Apelul reclamantei Vest 6 S.A. a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1458 A din 13 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate precum și a sentinței pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 21 decembrie 2023.
Prin întâmpinarea înregistrată la 15 februarie 2024 intimata-pârâtă Comuna Mogoșoaia, prin Primar a solicitat, respingerea recursului ca nefondat.
Prin rezoluția din 19 martie 2024 a fost stabilit, pentru soluționarea recursului, termen de judecată la 21 mai 2024 cu citarea părților în ședință publică.
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 Cod procedură civilă, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepția netimbrării recursului, soluționarea acesteia făcând de prisos verificarea altor cereri sau excepții, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) prin raportare la art. 486 alin. (2) și (3) Cod procedură civilă, reținând următoarele:
Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante Vest 6 S.A. o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului pendinte, în cuantum de 100 RON, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 și 5 C. proc. civ., iar pentru motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, o taxă judiciară de timbru în sumă de 18.867,66 RON, potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar aceasta a fost înștiințată cu privire la obligația timbrării, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.
De asemenea, prin citația transmisă pentru termenul din 21 mai 2024, instanța supremă a readus la cunoștința recurentei-reclamante obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru aferentă recursului, sub sancțiunea nulității, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila x, însă aceasta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa.
Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.
Art. 32 din același act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege."
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2), în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Prin aceeași comunicare instanța aduce la cunoștința părții posibilitatea formulării, în condițiile legii, a cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru partea poate formula cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, recurenta-reclamantă neconformându-se nici până la termenul de judecată din 21 mai 2024 obligației de timbrare, iar în cauză, nu operează scutirea legală de la obligația de plată a taxelor judiciare de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamanta Vest 6 S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta Vest 6 S.A. împotriva deciziei civile nr. 1458 A din 13 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.