ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2419/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 1.03.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Agenția Națională de Integritate și a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.02.2016, solicitând anularea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7 iunie 2016, Curtea de Apel Iași, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a respins cererea de amânare a judecății și a amânat pronunțarea la 14.06.2016.

Prin sentința nr. 115 din 14 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca tardivă contestația formulată de reclamantul A., împotriva raportului de evaluare nr. x/10.06.2016 emis de Agenția Națională de Integritate.

Împotriva încheierii de ședință din data de 7 iunie 2016 și a sentinței nr. 115 din 14 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a arătat că în mod injust, prima instanță a respins cererea formulată de avocatul reclamantului de amânare a judecății, cu desconsiderarea dreptului avocaților de a se bucura de propriile perioade de concediu, aducându-se astfel atingere dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, reclamantul a arătat că în mod neîntemeiat, prima instanță a considerat comunicat raportul intimatului la data de 12.02.2016, făcând abstracție de comunicările ulterioare, neexistând certitudinea că obiectul unei eventuale comunicări la data de 12.06.2016 îl reprezintă raportul nr. x, în timp ce comunicarea invocată de instanță figura nr. x. În opinia recurentului, această incertitudine trebuie să profite reclamantului.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.

În esență, s-a susținut că, în mod corect, instanța de fond a respins acțiunea, admițând excepția tardivității, având în vedere că raportul de evaluare a fost primit de către reclamant la data de 12.02.2016.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei - pârâte, la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/10.02.2016, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care a fost declarat incompatibil.

Prin Raportul de evaluare nr. x/23.07.2013 pârâta Agenția Națională de Integritate, în urma activității de evaluare, a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, prin deținerea simultană a funcției de viceprimar al com. Ivănești și a calității de comerciant persoană fizică, respectiv titular al A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA în perioada 25.06.2012-prezent și de asemenea a calității de membru în cadrul consiliului de administrație al Școlii gimnaziale Ionel Miron Ivănești în perioada 29.08.2012-30.06.2014. S-a constatat încălcarea art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea 161/2003.

Recurentul a susținut în motivarea recursului încălcarea dreptului său la apărare prin respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de apărătorul acestuia.

Cu privire la această critică, Înalta Curte reține că, prin cererea depusă de apărătorul reclamantului în dosarul instanței de fond la data de 6 iunie 2016, acesta a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că a ales "să se bucure" de o perioadă de repaus pentru recuperarea capacității de muncă .

Potrivit prevederilor art. 222 alin. (1), C. proc. civ. "Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.", iar potrivit alin. (2), "Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Înalta Curte constată că cererea de amânare formulată în fața instanței de fond de către avocatul reclamantului nu are la bază motive temeinice ori o situație de excepție, în sensul dat de către legiuitor prin art. 222 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu a fost dovedită, motiv pentru care în mod corect, prima instanță a procedat la respingerea cererii de amânare, amânând pronunțarea în considerarea alin. (2) al aceluiași articol, pentru a da posibilitatea părții să formuleze concluzii scrise, posibilitate de care, de altfel, reclamantul nu a uzitat.

În speță, în exercitarea dreptul său de apreciere cu privire la circumstanțele concrete ale formulării unei asemenea solicitări, instanța de fond a considerat că cererea nu este întemeiată. Aprecierea temeiniciei motivelor de amânare constituie atributul instanței de apel învestită cu această solicitare, nefiind o problemă de legalitate susceptibilă de cenzură în fața instanței de recurs.

Înalta Curte va respinge și motivul de recurs referitor la soluția de respingere a contestației ca tardiv formulată, constatând că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu au fost respectate prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 "Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilității nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanța de contencios administrativ, Agenția sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenția sesizează în termen de 6 luni instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilitățile."

Având în vedere că aceste norme de drept procedural conținute de legea specială nu fac nici o referire la modul de calcul al termenului, Înalta Curte reține că termenul de contestare se calculează în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materie, potrivit cu care când termenul se socotește pe zile nu intră în calcul nici ziua de la care începe să curgă termenul nici ziua când acesta se împlinește.

Totodată, art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește că în cazul în care un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Așa fiind, Înalta Curte constată că raportul de evaluare contestat de către reclamant a fost comunicat de pârâta Agenția Națională de Integritate cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, reclamantul intrând în posesia acestuia la data de 12.02.2016, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul Curte de apel.

În raport de prevederile legale sus-enunțate, reclamantul trebuia să conteste raportul de evaluare întocmit în cauză în termen de 15 zile de la primirea acestuia, termen care a început să curgă de la data de 12.02.2016 și s-a împlinit la data de 29.02.2016.

Totodată, Înalta Curte reține că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 1 martie 2016, cu depășirea termenului prevăzut de lege, recurentul-reclamant nefăcând nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. privind repunerea în termen.

Nu pot fi reținute susținerile recurentului referitoare la un eventual dubiu care să profite reclamantului, în sensul că nu este clar care a fost actul comunicat ce s-a comunicat la data de 12.02.2016, câtă vreme prin adresa de înaintare menționat nr. x se menționează că se comunică raportul de evaluare nr. x/10.02.2016.

De asemenea, se constată că nu sunt fondate susținerile recurentului referitoare la faptul că a fost nevoie de o nouă comunicare a raportului, în data de 16.02.2016 și 17.02.2016, întrucât pe dovada de comunicare se află aplicate: o ștampilă cu data de 15.02.2016, la rubrica "Ștampila de zi a oficiului care înapoiază confirmarea", precum și una cu data de 17.02.2016, la rubrica "Ștampila de zi a oficiului de distribuire a confirmării".

Instanța de control judiciar constată, în acord cu prima instanță, că nici una dintre cele două ștampile nu se referă la data primirii, care nu poate fi decât data menționată la rubrica "Confirm primirea…azi, data de…", unde este menționată în clar, fără ștersături, data de 12.02.2016.

Față de aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 165 din C. proc. civ., potrivit cărora procedura se socotește îndeplinită la data semnării dovezii, este evident că data certă a comunicării este 12.02.2016.

Prin urmare, Înalta Curte va aprecia că soluția de respingere, ca tardivă, a acțiunii reclamantului, cu consecința menținerii actului contestat în cauză, este temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 iunie 2016 și sentinței civile nr. 115/2016 din 14 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal și împotriva sentinței civile nr. 115 din 14 iunie 2016 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2019.