ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 855/2020

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 92 din data de 24 septembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., formulată și completată de condamnata A., aceasta fiind obligată la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

La data de 28 iunie 2020, a fost formulată contestație la executare de către condamnata A. întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. vizând Sentința penală de condamnare nr. 225/24.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 40/A/20.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Contestatoarea a susținut că, începând cu data de 27.04.2018 când a fost transferată la Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, și-a exercitat dreptul de a participa la muncă în scopul reeducării, dar și în vederea liberării condiționate.

Contestatoarea a arătat că, în urma modificărilor legislative s-a redus numărul zilelor câștigate ca urmare a muncii prestate, aspect reflectat și în situația lunară a zilelor câștigate afișate în sistem electronic la care deținutul are acces, însă modificarea adusă art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu ar trebui să îi fie aplicabilă, legătura cu instituia liberării condiționate dându-i caracterul unei norme de drept material fiind incidentă astfel legea penală mai favorabilă.

Prin urmare, contestatoarea a solicitat recalcularea numărului de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013 în forma anterioară modificării din data de 23.12.2019 și scăderea perioadei rezultate în urma recalculării din durata pedepsei pe care o execută.

O altă problemă invocată de contestatoare, tot ca o cauză de micșorare a pedepsei este legată de situația participării la un curs de calificare sau recalificare profesională care atrage acordarea a 20 de zile executate pentru absolvirea unui astfel de curs. A precizat contestatoarea că a absolvit un astfel de curs de consilier de dezvoltare personală în perioada 16.12.2019 - 10.01.2020 organizat de AJOFM Prahova - Centrul de formare profesională în urma căruia a dobândit ocupația de consilier de dezvoltare personală primind 40 de credite fără a i se recunoaște numărul de zile prevăzut de lege.

La data de 15.09.2020 a fost înregistrată la dosar o completare a contestației la executare solicitând aplicarea dispozițiilor art. 551 Legea nr. 254/2013 începând cu luna decembrie 2019 și în continuare până la executarea pedepsei întrucât raportul Ministrului Justiției cuprinde măsuri administrative și legislative pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție până în 2024.

Contestatoarea a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri. Totodată au fost solicitate informații și lămuri de la unitate de penitenciar, răspunsul primit fiind depus la dosar instanță.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:

Contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce se poate exercita în vederea soluționării incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, apărute înaintea sau în cursul executării hotărârii penale definitive ori după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Contestația la executare a fost definită, în literatura de specialitate, ca un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor, ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. În cadrul contestației la executare nu pot fi administrate probe care tind să pună în discuție ceea ce sa stabilit, cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre definitivă.

În cauză contestatoarea a invocat existenta cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. respectiv d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Constituie cauză de stingere a pedepsei, de exemplu, intervenția legii de dezincriminare ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Aceasta se poate invoca prin intermediul contestației la executare, întrucât odată cu intrarea în vigoare a legii de dezincriminare încetează executarea pedepselor (principale, accesorii sau complementare), a măsurilor de siguranță, a măsurilor educative ce au fost pronunțate în baza legii vechi și a tuturor consecințelor penale ale hotărârilor judecătorești referitoare la aceste fapte (interdicții, incapacități și decăderi).

Reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei, intervenția unei legi penale mai favorabile ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, care se poate invoca în condițiile art. 6 din noul C. pen.

Cu privire la acest caz de contestație la executare, noul Cod de procedură penală a eliminat textul care făcea referire la "orice alt incident ivit în cursul executării". Prin urmare, cele ce sunt considerate a fi incidente ivite în cursul executării, se vor soluționa de către judecătorul delegat cu executarea, conform prevederilor din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Or, contestatoarea nu invocă vreo cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei aplicată de instanța de judecată prin Sentința penală nr. 225/24.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 40/A/20.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci motive de reducere a perioadei de executare, îndeplinirea fracției dând naștere posibilității de a obține liberarea condiționată.

De altfel, chiar în cuprinsul contestației la executare, contestatoarea arată că și-a exercitat dreptul de a participa la muncă în scopul liberării condiționate, fiind astfel conștientă că obținerea unor zile recompensă nu poate conduce la reducerea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea 78/2000.

Practic, contestatoarea solicită recalcularea numărului de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate respectiv recunoașterea numărului de 20 de zile ca urmare a absolvirii unui curs de consilier de dezvoltare personală, aspecte ce nu sunt date în competenta instanței de executare pe calea contestației la executare, nefiind incidente apărute în cursul executării în legătură cu hotărârea ce se execută.

Pentru admiterea unei contestații la executare este necesar ca invocarea cauzei de stingere sau de micșorare a pedepsei să aibă consecințe asupra hotărârii de condamnare, concluzie întemeiată pe dispozițiile art. 599 alin. (4) C. proc. pen. care stabilesc că "urmare a admiterii contestației la executare se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute în prezentul titlu", respectiv se dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Or, în cauză contestatoarea invocă nelegalitatea unor măsuri luate de administrația penitenciarului privind exercitarea drepturilor sale, aspecte ce nu pot conduce la emiterea unui nou mandat de executare, fiind incidente dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 potrivit cărora "Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată".

Tocmai din acest motiv, Curtea a considerat inutilă obținerea informațiilor referitoare la situația câștigului lunar, la modalitatea de calcul a zilelor câștigate prin muncă, la dispozițiile legale aplicate sau aplicabile, fiind respinsă cererea contestatoarei de emitere a unei adrese către penitenciar.

Cu privire la motivul de contestație la executare cuprins în completarea din data de 15.09.2020 referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 începând cu luna decembrie 2019 și în continuare până la executarea pedepsei întrucât raportul Ministrului Justiției cuprinde măsuri administrative și legislative pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție până în 2024, Curtea a constatat că prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 551 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noțiunii de "cauză de micșorare a pedepsei" în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., iar cererile condamnaților având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor legale referitoare la contestația la executare. (...)

A stabilit instanța supremă că, întrucât "compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare" nu se regăsește în categoria drepturilor persoanelor condamnate, nu există un temei legal pentru stabilirea competenței judecătorului de supraveghere a privării de libertate în soluționarea cererilor prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Însă, prin dispozitivul deciziei menționate, instanța supremă a stabilit o situație premisă constând în existenta unei condamnări anterioare, acordarea zilelor compensatorii vizând acea condamnare anterioară care se regăsește în pedeapsa ce se execută:

"Competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.".

În cauză, contestatoarea nu solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru un rest de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară, ci chiar pentru pedeapsa ce se execută, atât pentru trecut cât și pentru viitor.

Calculul zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru pedeapsa în curs de executare este în competența exclusivă a administrației penitenciarului conform art. V alin. (3) din Legea nr. 169/2017 "În termenul prevăzut la alin. (1) Biroul evidență și organizarea muncii va efectua calculul zilelor câștigate în raport cu perioada executării pedepsei în condiții necorespunzătoare de detenție, în raport cu art. 551alin. (1) din Legea nr. 254/2013, cu modificările și completările ulterioare".

Împotriva Sentinței penale nr. 92 din data de 24 septembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 05 octombrie 2020, contestatoarea condamnată A. a formulat prezenta contestație.

În motivarea contestației, contestatoarea a susținut că hotărârea atacată este contradictorie întrucât motivarea acesteia contrazice dispozitivul, precum și faptul că nu a fost analizat fondul cauzei.

De asemenea, a fost invocat un caz de nulitate absolută, respectiv cazul prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. în raport de conținutul Deciziei nr. 3/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a stabilit că participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în care urmărirea penală s-a efectuat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, se asigură de procurori din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu soluționarea cauzei.

Analizând contestația formulată, cu prioritate prin prisma motivului de nulitate absolută invocat de către contestatoarea condamnată A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată având în vedere următoarele considerente:

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018, începând cu 23 iulie 2018, dispozițiile art. 881 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, prevăd că:

"În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se înființează și funcționează secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție care are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii".

Conform art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, "Participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției se asigură de procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei."

Potrivit dispozițiilor tranzitorii ale art. III alin. (1) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a început să funcționeze din data de 23 octombrie 2018.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 23 octombrie 2018, participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se asigură de procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.

Totodată, se constată că, prin Decizia nr. 3 din 2019, publicată în M. Of. nr. 526/27 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că, procurorul competent să participe, începând cu data de 23 octombrie 2018, la ședințele de judecată în cauzele de competența secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție este exclusiv procurorul din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.

În considerentele acestei decizii, s-a precizat că, începând cu data de 23 octombrie 2018, nu există niciun temei legal pentru participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție a procurorilor care nu funcționează în cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau în cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.

S-a mai menționat că, în raport cu norma generală cuprinsă în art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 888 alin. (2) din același act normativ are caracterul unei norme speciale, aplicabilă exclusiv în cauzele de competența secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

În prezenta cauză, contestația la executare privește Sentința penală nr. 225/F din 24 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 40/A din 20 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În dosarul anterior menționat, în ceea ce o privește pe contestatoare, s-a reținut că aceasta, la data săvârșirii infracțiunii pentru care a fost condamnată, avea calitatea de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală.

Astfel, este incidentă norma legală care statuează competența absolută de reprezentare a secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție la ședințele de judecată, în cauzele de competența secției, de către procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.

Faptul că nu ne aflăm în faza de judecată în fond sau în calea de atac a apelului, nu are relevanță în cauză întrucât dispozițiile mai sus enunțate, precum și Decizia nr. 3/2019 a Înaltei Curți, anterior prezentată, privind reprezentarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție la ședințele de judecată, în cauzele de competența secției, de către procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei, nu disting între judecata în fond, în calea de atac devolutivă a apelului ori într-o altă cale de atac, inclusiv în etapa contestației la executare.

În consecință, nefăcându-se nicio distincție cu privire la etapa procesuală în care s-ar aplica dispozițiile menționate, Înalta Curte constată că și în cazul contestației la executare participarea la ședința de judecată, în cauzele de competența secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, implică participarea unui procuror din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.

Or, în cauză, se constată că la ședința de judecată a participat un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, deci cu încălcarea dispozițiilor menționate.

De asemenea, Înalta Curte constată că la judecarea cauzei împotriva căreia contestatoarea condamnată a formulat contestația la executare a participat un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, însă acest lucru se datorează faptului că data soluționării acesteia a fost anterioară datei intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 prin care se înființa secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție ce are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori.

Conform dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor legale privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie.

Or, participarea procurorului necompetent conform legii la ședințele de judecată echivalează cu neparticiparea procurorului și determină incidența sancțiunii nulității absolute prevăzute în art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În consecință, se constată nelegalitatea hotărârii contestate, având în vedere participarea la ședința de judecată a unui procuror din cadrul Direcției Națională Anticorupție și nu a unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, potrivit dispozițiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, modificate prin Legea nr. 207/2018.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., va admite contestația formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 92 din data de 24 septembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 92 din data de 24 septembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 decembrie 2020.

GGC - NN