ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1423/2019

HOTĂRÂRE

20.09.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1423/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 20 septembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanții A., B., C., D.,E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. - moșt. al defunctei XX., YY. - moșt. al defunctei XX., ZZ. - moșt. al defunctei AAA., BBB. - moșt. a defunctei AAA., CCC. - moșt. a defunctei AAA., DDD. - moșt. al defunctei AAA., EEE.-moșt.al defunctului FFF., GGG.. al defunctului FFF. și HHH. - moșt. al defunctului III., toți reprezentați de JJJ. au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș, solicitând ca instanța să dispună obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și de contribuții individuale din sumele acordate cu titlu de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale în baza sentinței civile nr. 1828/29.09.2015 a Tribunalului Argeș, precum și la plata pe viitor a sumelor cuvenite conform hotărârii menționate fără reținerea impozitului și a contribuțiilor sociale.

Prin încheierea din 18 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a completului de contencios administrativ și fiscal; a fost scoasă de pe rol acțiunea formulată și a fost trimisă spre repartiție aleatorie secție de conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Argeș.

La termenul de judecată din 29 ianuarie 2019, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, iar prin sentința civilă nr. 398 din 29 ianuarie 2019 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În motivarea hotărârii, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 și prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, Tribunalul Argeș a reținut că textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. poate fi considerat ca producând efecte juridice doar în următoarea formă: Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere (...), va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile art. 127 alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor.

S-a constatat că, în speță, reclamanții au calitatea de judecători, foști judecători și grefieri în cadrul Judecătoriei Pitești.

Apreciind că sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Pitești, Tribunalul Argeș a reținut ca fiind întemeiată excepția necompetenței sale teritoariale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița (dat fiind că reclamanții nu au exprimat vreo preferință pentru un anumit tribunal, la termenul de judecată la care a fost invocată excepția, nefiind prezenți).

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar x/2019

Tribunalul Dâmbovița a constatat că, prin acțiunea formulată, părțile reclamante având funcția de magistrați judecători, foști magistrați și respectiv personal auxiliar de specialitate grefieri în cadrul Judecătoriei Pitești au solicitat obligarea pârâților la restituirea unor sume reținute cu titlu de impozit și contribuții sociale obligatorii pentru sume acordate prin hotărâri judecătorești anterioare cu titlu de drepturi de natură salarială.

Întrucât doar unii dintre reclamanții au calitatea de magistrați respectiv personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, s-a apreciat că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi reținute a fi incidente pentru acei reclamanți care potrivit situației comunicate de către pârâți și-au încetat activitatea (potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ. aplicabilitatea fiind extinsă doar în privința procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor).

Pe cale de consecință, Tribunalul Dâmbovița nu a reținut nici existența unei competențe facultative a acestei instanțe.

De asemenea, s-a apreciat că în privința acestor reclamanți (și anume cei care și-au încetat activitate din varii motive indicate în tabele atașate la dosar, spre exemplu pensionare ori demisie) nu poate fi reținută competența teritorială a Tribunalului Dâmbovița nici în considerare dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., întrucât potrivit acestora reclamantul este cel care poate sesiza o altă instanță competentă din circumscripția curții de apel învecinate, o astfel de excepție neputând fi invocată din oficiu de către instanță.

În acest sens s-a arătat că există o diferență de formulare în alin. (2) al articolului menționat față de alin. (1), în sensul că în cazul în care judecătorul/instanța sunt chemați în judecată, partea reclamantă nu mai este obligată, ci are dreptul de a sesiza una din instanțele deopotrivă competente indicate.

Prin urmare, dacă partea și-a exercitat dreptul de opțiune în sensul sesizării uneia dintre instanțele deopotrivă competente, în favoarea aceleia operează prorogarea de competență și aceasta nu mai poate invoca necompetența și nici declina cererea în favoarea altei instanțe, normele devenind în acest caz de ordine publică.

S-a apreciat că aceste considerente se impun pentru identitate de rațiune și în privința părților reclamante magistrați și grefieri în activitate.

În opinia Tribunalului Dâmbovița, nu este incidentă nici decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 care nu a avut ca obiect al criticilor dreptul de opțiune conferit reclamantului prin alin. (2) al art. 127 C. proc. civ. (de a alege una din instanțele depotrivă competente) și nici desfășurarea activității reclamantului la alte instanțe decât cele indicate în alin. (1) al art. 127 C. proc. civ.

Așa fiind, prin sentința nr. 875 din 22 mai 2019 pronunțată de Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Argeș competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș au învestit această din urmă instanță cu un litigiu de muncă - pretenții bănești.

Reclamanții din cauză au calitatea de judecători, foști judecători și respectiv grefieri în cadrul Judecătoriei Pitești.

Potrivit art. 127 alin. (1) din noul C. proc. civ.: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea." Alin. 3 al aceluiași articol statuează că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin Decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/23.07.2018, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., este neconstituțională.

Curtea Constituțională a reținut că limitarea sferei de aplicare a competenței facultative la instanța la care își desfășoară efectiv activitatea reclamantul judecător nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situațiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăți.

De asemenea, în conținutul Deciziei nr. 290/2018 s-a făcut referire și la faptul că legiuitorul nu a intervenit, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, nici prin modificarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza întâi și a art. 145 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., nici prin adaptarea art. 127 din C. proc. civ.. Prin decizia menționată se reținuse, în esență, că, în ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanță de control judiciar, strămutarea la altă instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că se poate prezuma că acestea vor exista la orice instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., interpretat în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, impune ca analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusa cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier), să aibă în vedere nu numai instanța la care funcționează acesta, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță, dată fiind posibilitatea exercitării cailor de atac.

În cauza de față, reclamanții sunt judecători, foști judecători și respectiv grefieri în cadrul Judecătoriei Pitești, iar litigiul dedus judecății are caracterul unui conflict de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care se soluționează în primă instanță de tribunal (Legea nr. 62/2011).

În mod diferit față de ambele instanțe aflate în conflict, Înalta Curte apreciază că, în raport de această calitate a reclamanților, în cauză nu își găsește aplicarea competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., întrucât aceștia își desfășoară activitatea la o instanță inferioară în grad față de instanța care ar fi fost competentă teritorial să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată (Tribunalul Argeș) sau asupra cererii de apel (Curtea de Apel Pitești).

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează "instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Se reține că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

În consecință, văzând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. și având în vedere faptul că reclamanții au introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Argeș, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.