ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 12/2021

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 23.09.2020, SCPEJ "A." a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare împotriva debitorilor/garanți ipotecari B. și C., la cererea creditorului D. S.A. (fosta E. SA), în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă nr. 3621 din 10.08.2006.

2.1. Prin încheierea din data de 25.09.2020, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

În motivarea soluției s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 651 alin. (2) C. proc. civ., instanța constatând că debitorii au ipotecat bunuri imobile aflate în municipiul Târgoviște.

2.2. Prin sentința civilă nr. 3665 din 23.11.2020, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În considerentele hotărârii s-a reținut că la data de 15.11.2019, data formulării cererii de executare silită, competența instanței în cazul cererilor având ca obiect încuviințarea executării silite imobiliare se stabilea în baza art. 651 C. proc. civ., respectiv este competentă să soluționeze cauza judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie cererea prin care SCPEJ "A." a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare împotriva debitorilor/garanți ipotecari B. și C., la cererea creditorului D. S.A. (fosta E. SA), în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă nr. 3621 din 10.08.2006.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".

Prin urmare, ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cazul urmăririi silite imobiliare nu prezintă relevanță locul situării imobilului, întrucât dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 753/16.10.2014.

Așadar, este de remarcat că, spre deosebire de varianta inițială a C. proc. civ., reglementarea actuală nu mai cunoaște o derogare de la regula prevăzută de art. 651 alin. (1) în cazul urmăririi silite imobiliare. Dacă în reglementarea inițială a C. proc. civ., anterior modificării intervenite prin Legea nr. 138/2014, competența instanței de executare era prevăzută după reguli diferite, fiind consacrată, în cazul urmăririi silite imobiliare, soluția legislativă a competenței instanței locului situării bunului imobil, în actuala reglementare, competența instanței de executare se determină după regula stabilită la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., indiferent de modalitatea de executare ce va fi urmată.

Cu alte cuvinte, chiar dacă se intenționează declanșarea unei urmăriri imobiliare sau al unei executări silite directe imobiliare, executorul competent se va adresa cu cererea de încuviințare a executării silite instanței de executare în circumscripția căreia se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la momentul sesizării organului de executare, ca regulă generală, și nu instanței locului situării bunului imobil.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța care soluționează cererea de încuviințare a executării silite este cea de la domiciliul debitorului, în aplicarea textului de lege mai sus citat.

Împrejurarea că, în speță, obiect al executării silite îl constituie imobile situate în municipiul Târgoviște nu are relevanță în determinarea instanței de executare, ci, din perspectiva art. 652 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., determină doar faptul că acest titlu executoriu va fi executat de un executor judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul.

Pentru aceste considerente, reținând că debitoarea B. are domiciliul în București, Înalta Curte constată că instanța de executare este Judecătoria Sector 1 București, în favoarea căreia se va stabili competența de soluționare a cauzei, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2021.