ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3801/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3801/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 februarie 2018, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 62.775 RON + TVA, reprezentând prețul contractului nr. x din 01.08.2017, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin Sentința civilă nr. 2593 din 23 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Argumentând soluția astfel dispusă, tribunalul a reținut că, deși pretențiile de ordin financiar ale reclamantei izvorăsc dintr-un contract de achiziție publică, această împrejurare nu este de natură a califica acțiunea drept un litigiu în materia achizițiilor publice.
Totodată, tribunalul a constatat că reclamanta însăși și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și, anterior sesizării instanței de judecată, a înțeles să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât instanța nu poate proceda la calificarea juridică a cererii, cu încălcarea principiului disponibilității.
Pentru aceste motive, tribunalul a constatat că, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine curții de apel, pârâtul având calitatea de organ central al statului.
2.2. Prin Sentința civilă nr. 2693 din 8 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.
Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reținut că obiectul litigiului îl reprezintă un contract încheiat în urma desfășurării unei proceduri de achiziție publică, în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile, în ceea ce privește competența instanței de judecată învestită cu soluționarea unui litigiu privind executarea contractului de concesiune, prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care se aplică cu prioritate față de prevederile Legii nr. 554/2004.
Pentru aceste motive, curtea de apel a constatat că instanța competentă să soluționeze cauza este secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căreia se află sediul autorității publice, respectiv Tribunalul București.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra conflictului negativ de competență.
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cel două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. SRL a solicitat obligarea pârâtului la plata prețului convenit de părți potrivit contractului de prestări servicii nr. x, încheiat la data de 01.08.2017. Astfel cum rezultă din actele dosarului și din prevederile art. 5 din contract, acest act juridic a fost încheiat în urma desfășurării unei proceduri de achiziție publică, pe baza caietului de sarcini nr. DS 772/29.03.2017 și a Ofertei Tehnice emise de reclamantă la data de 25.04.2017.
Prin urmare, prezentul litigiu privește executarea unui contract de achiziție publică, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma în vigoare la data inițierii procesului, potrivit cărora: "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice."
Pe cale de consecință, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, Legea nr. 101/2016 și nu în raport cu dispozițiile dreptului comun reprezentat de Legea nr. 554/2004, chiar dacă reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile legii generale. În acord cu dispozițiile art. 22 C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, putând proceda la încadrarea juridică a acțiunii cu care a fost învestit, în raport de obiectul cererii și de motivele de fapt și de drept expuse de reclamant în susținerea acesteia.
Totodată, Înalta Curte constată că dispozițiile speciale ale art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 stabilesc competența de soluționare în favoarea secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor în circumscripția cărora se află sediul autorității contractante, în ceea ce privește cauzele referitoare la executarea contractelor de achiziție publică, fără a face distincție după rangul autorității pârâte în sistemul administrativ.
În cauza de față, autoritatea pârâtă are sediul în municipiul București, ceea ce va atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.
Pentru considerentele expuse, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL și pe pârâtul Consiliul Concurenței, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2018.