ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1657/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, la data de 09.10.2017, reclamantul PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea deciziei nr. 18111/11.07.2017 și anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 24.04.2017, ca fiind nelegale și netemeinice.

Totodată, reclamantul a solicitat și suspendarea executării titlului de creanță (a procesului-verbal din data de 24.04.2017), până la soluționarea definitivă a contestației, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bistrița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 140 din 23 februarie 2018 a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în contencios administrativ-fiscal exercitată de Reclamantul PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reținând criteriile aplicabile în vederea stabilirii competenței de soluționare a cauzei revăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 25 iunie 2018, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul P.F.A. A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva Încheirii din din 25 iunie 2018 pronunțată de Curțea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul P.F.A. A., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând în mod generic dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. și reluând apărările formulate in fața instanței de fond, recurentul -reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată.

Prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat și iminenței producerii pagubei.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurentul- a punctat îndeosebi aspectele care vizează aparența de nelegalitate a actului administrativ, susținând că instanța de fond a interpretat în mod greșit aspecte legale incidente în cauză.

În opinia recurentului, suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situația de excepție care intervine când legea o prevede în limitele și condițiile anume reglementate.

Arată în continuare că instanța a apreciat în mod greșit că nu sunt îndeplinite cele două condiții ale suspendării actului administrativ. Arată că, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind Proiectul -"Dezvoltare fermă ovine în comună Nimigea, județul Bistrița- Năsăud" încheiat la data de 24.04.2017 este nelegal și netemeinic, motiv pentru care solicită anularea acestuia.

Referitor la cea de-a doua condiție, prevenirea unei pagube iminente, recurentul a argumentat că este îndeplinită, având în vedere că, din actele administrate în cauză reiese cu claritate iminența producerii pagubei invocate.

Mai mult decât atât, în cauză s-a demonstrat o pagubă efectivă, întrucât recurentul-reclamantul a probat în ce constă vătămarea.

Prejudiciul material viitor și previzibil este cuantumul sumelor stabilite de Judecătoria Năsăud în cauza nr. 2490/265/2017, având ca obiect contetație la executare ca urmare a comunicării deciziei contetate în prezentul dosar în sumă de 62.277,80 RON.

Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând în fond cauza, admiterea cererii formulată de reclamant, astfel cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacată.

În susținerea poziției procesuale, referitor la solicitarea reclamantului de suspendare a executării titlului de creanță până la soluționarea definitivă a prezentei contestații, învederează că dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceara instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până ia pronunțarea instanței de fond".

Arată că, referitor la controlul care face obiectul dosarului s-a desfășurat în baza O.U.G nr. 66/2011 în baza unei suspiciuni de neregulă, suspiciune care a fost verificată în baza documentelor depuse. Procesul-verbal de verificare a fost realizat în perioada de monitorizare la finalizarea implementării proiectului. A apreciat că existența unei creanțe bugetare în sarcina unui debitor nu poate fi considerată o pagubă iminentă chiar dacă poate duce la un moment dat la diminuarea patrimoniului acestuia.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de27 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurentul procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Totodată, analizând sentința atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, (care vizează aspecte ce tin mai mult de fondul cauzei), referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune ce vizează suspendarea executării titlului de creanță (a procesului-verbal din data de 24.04.2017), până la soluționarea definitivă a contestației, cu cheltuieli de judecată.

Verificând îndeplinirea celor două condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care trimit dispozițiile art. 14 din același act normativ, "cazul bine justificat" și "paguba iminentă", Curtea de apel a ajuns la concluzia că cererea de suspendare este neîntemeiată.

Această concluzie este corectă, ea fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Argumentând soluția preconizată și răspunzând punctual, în același timp, criticilor recurentei, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

(1) "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.".

Cele două condiții cerute cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate împrejurări esențiale, relevate de reclamantă în cererea de suspendare.

Referitor la cazul bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din același act normativ se arată că vizează "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" .

În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.

Circumstanțele cauzei sunt de necontestat, în sensul că recurenttul-reclamant P.F.A. A. a urmat calea prevăzută în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a obține suspendarea executării efectelor actelului administrativ contestat emis de către intimata până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente cauzei sunt nefondate.

Referitor la condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamantul nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actului a cărei suspendare se solicită.

Or, în speță, motivele invocate de recurentul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, acesta fiind considerentul pentru care Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că aprecierile reclamantului asupra nelegalității actelor fiscale contestate nu se pot subsuma condiției cazului bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în această materie (relevată, de ex. prin deciziile nr. 550/2009, nr. 3322/2009, nr. 3543/2009, nr. 4027/2009, nr. 4169/2009) este în sensul că nu orice dubiu în privința legalității unui act administrativ demonstrează îndeplinirea "cazului bine justificat", ci, dimpotrivă, au această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea lui de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituționale, ori în mod evident inaplicabile, etc.

Concluzionând, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a probat existența unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privința legalității actului administrativ fiscal și, fără a tranșa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

În privința condiției pagubei iminente, în sensul dat acesteia de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că recurentul a afirmat că s-a probat îndeplinirea condiției, în sensul că executarea sumei contestate i-ar aduce prejudicii grave.

Instanța de control judiciar consideră că în ceea ce privește iminența unei pagube, fără a respinge de plano ideea încadrării privării recurentului - reclamant la o analiză în definiția cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că verificarea îndeplinirii acestei cerințe a devenit inutilă, atâta vreme cât art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, iar, așa cum rezultă din cele expuse anterior în speță nu există un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte remarcă faptul că recurentul nu a combătut în niciun mod argumentele redate de instanță din această decizie, recursul său cuprinzând considerații cu caracter general privind nelegalitatea actului administrativ.

Toate aceste aspecte urmează a se clarifica în cadrul acțiunii în anulare, elementele reținute nefiind însă suficiente pentru a concluziona că este îndeplinită condiția "cazului bine justificat".

În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

III. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ. este neîntemeiat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul P.F.A. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul P.F.A. A. împotriva încheierii din 25 iunie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.