ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2592/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2018, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administrația Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, a solicitat instanței suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.04.2018 emise de D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - A.J.F.P. Bistrița-Năsăud - Activitatea de Inspecție Fiscală, privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoana juridică, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului contestat.

Prin sentința civilă nr. 488/2018 din data de 05.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 292/2018 din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administrația Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.

Împotriva sentinței civile nr. 292/2018 din 21 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii.

Recurenta-reclamantă susține că soluția instanței de fond este superficială, fiind emisă fără a se apleca asupra cererii de suspendare formulate și că, în opinia sa, prejudiciul material viitor și previzibil poate rezulta din cuantumul creanței fiscale sau din alte elemente intrinseci actului administrativ fiscal atacat ori din posibilitatea intrării în faliment a societății.

De asemenea, critică reținerea instanței de fond conform căreia contestația administrativ fiscală nu poartă mențiunea conform cu originalul și nici semnătura reprezentantului societății, câtă vreme acest aspect nu a fost pus în prealabil în discuția părților.

Recurenta-reclamantă susține că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se poate pronunța asupra aspectelor de fond ce vizează nelegalitatea actului administrativ, acesta fiind exclusiv atributul instanței învestite cu acțiunea în anulare, însă instanța învestită cu cererea de suspendare a executării avea obligația de a pipăi fondul.

De asemenea, precizează că Decizia ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării a fost atacată pe cale administrativă, contestația înregistrată sub nr. x, din data de 14.06.2018, nefiind soluționată.

Mai arată că demararea executării silite împotriva sa ar conduce la blocarea întregii sale activități, cu consecința intrării în faliment a societății, având în vedere suma de 3.424.940 RON, la care a fost obligată prin actul administrativ atacat.

Precizează că prin contestația administrativă formulată a arătat punctual motivele de nelegalitate a Deciziei atacate și că societatea beneficiază de o eșalonare a obligațiilor fiscale stabilite anterior emiterii deciziei atacate, eșalonare pe societatea a respectat-o.

Totodată, arată că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu răspunde tuturor cererilor formulate de recurenta-reclamantă, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului.

Intimata - pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița - Năsăud a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administrația Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.04.2018 emise de D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - A.J.F.P. Bistrița-Năsăud - Activitatea de Inspecție Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului contestat.

Cererea de suspendare a executării este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă nu și-a întemeiat în drept cererea de recurs, criticile formulate de către aceasta se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., instanța de recurs urmând a le analiza din această perspectivă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a arătat în concret cererile pe care aceasta le-a formulat și cărora instanța nu le-a dat un răspuns.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic și gradual argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanța să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație, nu constituie automat motiv de casare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părții, ceea ce nu este cazul în speță.

Înalta Curte găsește a fi nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai masuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Prin urmare, instanța poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect faptul că cererea formulată de către reclamantă nu cuprinde motivele pentru care ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat și că cererea de chemare în judecată trebuie să fie motivată în chiar cuprinsul său, iar nu prin trimitere la alte înscrisuri, astfel cum prevăd dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Mai mult, niciunul dintre aspectele susținute de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu constituie elemente de nelegalitate a actului administrativ, care să poată fi subsumate condiției cazului bine justificat.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, aspect reținut în mod corect de prima instanță.

Or, sub acest aspect, criticile formulate în contestația administrativă, ce urmărește să supună actul administrativ unei verificări de fond, nu pot constitui temei pentru acțiunea în suspendarea executării aceluiași act administrativ, această din urmă procedură fiind limitată la verificarea anumitor aspecte de nelegalitate aparentă.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

De altfel, nici în recurs recurenta-reclamantă nu a relevat aspecte noi, de natură a conduce la reformarea hotărârii de primă instanță și la pronunțarea unei alte soluții, nefiind invocat niciun element de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită și, prin urmare, întrucât în cauză nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, legalitatea soluției pronunțate de prima instanță urmează a fi confirmată de instanța de control judiciar.

În consecință, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea condiției pagubei iminente, aceasta neputând fi analizată în lipsa existenței unui caz bine justificat, întrucât pentru a putea opera suspendarea executării actului administrativ se impune ca cele două condiții să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 292/2018 din 21 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 292/2018 din 21 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.